Creștinul și politica. Noe și președinția.

Crestinul si politica

Noe candidat la primărie / prezidențiale?!

Eu pentru cine votez?

Cuvintele celebre „Eu pentru cine votez?” (O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale), deși au fost puse în gura unui personaj foarte comic, reprezintă o întrebare cât se poate de serioasă. Pe de o parte ele pot exprima confuzia generală și dezamăgirea cetățenilor față de semenii care se erijează în poziția de reprezentanți ai poporului. Decăderea morală și corupția unei vaste majorități a clasei politice îi determină pe mulți să nu mai voteze deloc, cu nimeni. Pentru creștin întrebarea este și mai serioasă pentru că înțelege că votul oferit cuiva este un act foarte serios. Nu te poți spăla pe mâini ca și Pilat după ce ai votat. Gestul pe care l-ai făcut are consecințe la care te faci părtaș prin acel vot. Atunci când liderii religioși evrei au fost confruntați de Pilat cu nevinovăția lui Iisus și titulatura Sa de Rege al iudeilor, acești lideri au preferat să-și exprime un vot extrem de ciudat și pentru urechile unui netăiat împrejur ca Pilat: „Noi nu avem alt împărat decât pe Cezarul!” Votul lor a fost înregistrat în Cer și va veni o zi când acei oameni se vor reîntâlni cu votul lor.

Crestinul si politica: Consideraţii generale, terminologie

politică = ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat

a face politică = a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului

Dacă ne raportăm strict la cele două definiții amintite mai sus, există în Biblie două personaje pozitive care au făcut politică, adică au fost implicate direct în actul de guvernare, de rezolvare a treburilor unor state (și încă state păgâne. Iosif și Daniel au ocupat poziții foarte înalte, echivalente cu ale prim-miniștrilor din statele de astăzi, în imperiul Egiptului și al Babilonului. Este exemplul lor unul care să autorizeze implicarea activă a creștinului în cursele politice de astăzi sau mai degrabă poziția lor este echivalentă cu a unor tehnocrați, specialiști care lucrează în administrația unui stat? Amănuntele exepriențelor celor doi amintiți contează și le vom analiza pentru a înțelege așteptările lui Dumnezeu de la noi.

Noe și alegerile prezidențiale

Nu avem foarte multe detalii despre organizarea politică din vremurile patriarhale antediluviene, dar puținele informații din Biblie ne arată că societatea de atunci, pe măsură ce s-a îndepărtat de Dumnezeu, a ajuns să fie guvernată de regimuri monarhice, despotice. Era o reflectare a caracterelor oamenilor înclinați să facă lucruri rele în fiecare zi (Geneza 6). E greu să ne imaginăm că patriarhul Noe, un om neprihănit, care asculta de poruncile lui Dumnezeu, ar fi putut încăpea în peisajul politic al vremii. Pentru a deveni președinte (sau primar) într-o generație stricată (din punct de vedere moral), trebuia să fii dispus să faci multe compromisuri față de conștiința ta. La fel cum astăzi li se cere aleșilor să fie de acord cu parade gay și să de aprobare în scris pentru asemenea manifestări deocheate, ori să voteze legi care redefinesc (nebiblic) familia, și Noe ar fi trebui să-și dea acordul pentru lucruri asemănătoare.

În mod categoric Noe nu era pe placul alegătorilor din vremea sa. Ba mai mult, a ajuns să fie batjocorit de aceștia și socotit un nebun pentru că îi avertiza cu privire la venirea unui potop prin care nelegiurii de atunci avea să i se pună capăt. Ar putea atunci un creștin serios să devină liderul unei comunități locale (sau naționale) astăzi, când lumea se complace în păcate asemănătoare lumii antediluviene? Fără a face compromisuri, extrem de puțin probabil.

Dacă nu era pe placul alegătorilor, poate cel puțin s-a dus la vot Noe. Dar și în mintea lui răsuna întrebarea (nu într-o notă comică, ci una foarte serioasă): „Eu pentru cine votez?” Noe a văzut că oamenii cuminți nu intrau în grațiile alegătorilor de atunci și că cei care erau propuși să fie aleșii neamului erau oameni care trebuiau să accepte compromisul. Votul lui, ca cetățean al Cerului, a fost păstrat pentru Împăratul împăraților, pentru Cel a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Datorită acelui vot, Noe și familia sa au fost singurii care au intrat în corabie și au fost salvați din apele potopului.

Orwell despre alegeri. Creștinul și politica.

Evreii și politica. Teocraţia în Vechiul Testament

Judecători 8:22,23 „Bărbații lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domnește peste noi, tu și fiul tău, și fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian”. Ghedeon le-a zis: “Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi”.”

Dumnezeu era Împăratul lui Israel, iar aşezarea pe tron a unui om însemna lepădarea Cârmuitorului divin. Ghedeon a recunoscut aceasta; răspunsul lui a arătat cât de adevărate şi nobile erau principiile lui. El a declarat: “Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” PP,556

Lucrurile erau destul de simple în cadrul poporului evreu în timpul Vechiului Testament. Nu era nevoie de partide (deci se poate și fără partide politice), de competiție politică. Pentru că Dumnezeu era Împăratul, tot El alegea oameni potriviți pentru a fi la cârma poporului. Lucrul acesta s-a întâmplat de la ieșirea poporului evreu din Egipt când Dumnezeu l-a rânduit pe Moise drept conducător omenesc. Tot Dumnezeu a dat îndrumări ca Iosua să îl înlocuiască pe Moise când acesta din urmă a fost chemat la odihnă. După moartea lui Iosua au urmat perioade alternative de apostazie (însoțite de oprimare din partea popoarelor păgâne) și trezire spirituală în care Dumnezeu ridica izbăvitori – aceasta a fost perioada judecătorilor. În timpul lui Ghedeon avem prima menționare a dorinței poporului de a fi conduși de un om, de a avea un monarh, un rege, inițiativă pe care Ghedeon o respinge așa cum se poate citi în rândurile de mai sus.

Pe timpul profetului Samuel îndepărtarea de Dumnezeu, înstrăinarea de principiile Sale, conduce poporul să ceară profetului un împărat: „Iată că tu ești bătrân și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.” 1 Samuel 8:5

La început, când s-au aşezat în Canaan, izraeliţii au recunoscut principiile teocraţiei, iar poporul a prosperat sub conducerea lui Iosua. Dar înmulţirea populaţiei şi legătura cu alte naţiuni au adus o schimbare. Poporul şi-a însuşit multe din obiceiurile vecinilor săi păgâni şi a sacrificat astfel în mare parte caracterul său specific, sfânt. Treptat, şi-a pierdut respectul faţă de Dumnezeu şi a încetat să mai preţuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniţi de luxul şi fastul domnitorilor păgâni, izraeliţii s-au săturat de simplitatea lor. Invidia şi gelozia s-au ivit între seminţii. Dezbinarea lăuntrică i-a făcut slabi; au fost expuşi fără încetare atacurilor vrăjmaşilor lor păgâni, iar poporul a ajuns la părerea că seminţiile trebuie să se unească sub o conducere puternică, centrală, pentru a-şi menţine poziţia între păgâni. Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, şi aşa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorinţa după monarhie.” PP,604

1 Samuel 8:7,8 “Domnul a zis lui Samuel: “Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de azi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei”.

Iisus şi politica

„Atunci El le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Matei 22:21

“Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Luca 17:20,21

Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” Ioan 18:36

“Dar, în lumea religioasă de azi, sunt mulţi aceia care cred că trebuie să lucreze pentru întemeierea Împărăţiei lui Hristos ca organizaţie pământească, lumească. Ei doresc să facă din Domnul stăpânitorul regatelor lumii acesteia, conducător în curţile, în taberele şi în adunările ei legislative, în palatele şi pieţele ei. Ei aşteaptă ca El să domnească prin prevederi legale, impuse de autoritatea omenească. Deoarece acum Hristos nu este aici în persoană, ei vor căuta să acţioneze în locul Lui, pentru a pune în aplicare legile Împărăţiei Sale. Stabilirea unei asemenea împărăţii este ceea ce doreau iudeii din zilele lui Hristos. Ei L-ar fi primit pe Isus, dacă El ar fi voit să întemeieze o împărăţie pământească, să impună ceea ce considerau ei ca fiind legi ale lui Dumnezeu şi să-i facă exponenţi ai voinţei Lui şi delegaţi ai autorităţii Sale. Dar El a zis: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). El nu dorea un tron pământesc.

Cârmuirea din vremea lui Isus era coruptă şi persecutoare; în toate părţile erau abuzuri flagrante, oprimare, intoleranţă şi cruzime. Cu toate acestea, Mântuitorul n-a încercat să facă reforme civile. El n-a atacat abuzurile naţionale, nici n-a condamnat pe vrăjmaşii naţiunii. El nu S-a amestecat în treburile autorităţilor sau administraţiei celor de la putere. El, care ne-a fost pildă, S-a ţinut departe de guvernele pământeşti. Nu pentru că era indiferent la suferinţele oamenilor, ci pentru că leacul nu era în măsuri omeneşti şi exterioare. Pentru a avea succes, tratamentul trebuia să cuprindă pe fiecare om în parte şi trebuia să înnoiască inimile.

Împărăţia lui Hristos nu va fi întemeiată prin hotărârile tribunalelor, consiliilor sau ale adunărilor legislative, nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sădirea naturii lui Hristos în natura omenească, prin lucrarea Duhului Sfânt. “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1,12.13). Aceasta este singura putere care poate produce înălţarea omenirii. Iar partea omului în săvârşirea acestei lucrări este învăţarea şi trăirea Cuvântului lui Dumnezeu.” DA, 510-511

De repetate ori, I s-a cerut lui Hristos să decidă în chestiuni juridice sau politice, dar El a refuzat să Se amestece în treburi lumeşti. El ştia că în lumea politică erau multe lucruri nedrepte şi multă tiranie. Dar singura Lui demascare a acestora era vestirea adevărului biblic. Mulţimilor care se îngrămădeau pe urmele Sale, El le prezenta principiile curate şi sfinte ale Legii lui Dumnezeu şi le vorbea de fericirea care se găseşte în ascultarea de aceste principii.” 9T 218

În timpul lucrării Sale pe acest pământ Iisus nu a încercat să ajungă în poziții politice de conducere și influență, nici nu a îndrumat pe urmașii Săi să caute asemenea poziții pentru a promova din acele poziții mesajul Evangheliei.

Apostolii și politica. Crestinul si politica.

Era numai normal ca apostolii să urmeze exemplul Mântuitorului și să nu se amestece în luptele politice ale vremii. Pavel avea cetățenie romană. Pe lângă aceasta avea și capacitatea intelectuală și oratorică să impresioneze și să se impună pe scena politică a vremii. Nu a făcut-o și nu găsim nici în vreuna dintre epistolele lui vreun îndemn ca alți creștini să o facă. Nici unul dintre apostoli nu a înțeles de la Iisus sau din inspirația Duhului Sfânt că modul prin care lumea putea fi schimbată în bine atunci includea și implicarea în politică. Nu erau oameni nepăsători față de soarta semenilor, dar ca și Maestrul lor, au înțeles că schimbarea în bine trebuie să se producă în inimile oamenilor, iar cea mai eficientă metodă pentru a se întâmpla asta nu era acțiunea politică ci nașterea din nou, o schimbare a minții și a inimii.

Iată câteva dintre îndemnurile apostolilor pentru creștini și poziția lor de cetățeni:

Tit 3:1 „Adu-le aminte sã fie supuși stãpînirilor și dregãtorilor, sã-i asculte, sã fie gata sã facã orice lucru bun.”

1 Petru 2:12-14 „Sã aveți o purtare bunã în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vã vorbesc de rãu ca pe niște fãcãtori de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le vãd, sã slãveascã pe Dumnezeu în ziua cercetãrii. Fiți supuși oricãrei stãpîniri omenești, pentru Domnul: atît împãratului, ca înalt stãpînitor, cît și dregãtorilor, ca unii cari sînt trimeși de el sã pedepseascã pe fãcãtorii de rele și sã laude pe ceice fac bine.”

Romani 13:7 „Dați tuturor ce sînteți datori sã dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.”

Crestinul si politica

Urmãriți binele cetãții, în care v-am dus în robie, și rugați-vã Domnului pentru ea, pentrucã fericirea voastrã atîrnã de fericirea ei!” (Ier 29:7)

Creștinul nu este chemat să saboteze dezvoltarea unei țări ci să contribuie la bunăstarea ei. Cea mai eficientă metodă însă nu este prin implicarea în luptele politice, care divizează societatea, ci prin exemplul personal în materie de educație, performanțe profesionale și mai presus de acestea, conduită morală. Nevoia cea mai mare a societății nu e de politicieni, ci de oameni care umblă cu Dumnezeu. Aceștia, și nu alții, sunt numiți de Biblie sarea pământului și lumină a lumii (Matei 5:13,14)

Mulți oameni consideră neimplicarea activă a creștinilor în politică a fi o dovadă de lașitate, de indiferență față de bunul mers al unei națiuni sau a unei localități. În același fel era judecat și condamnat și Domnul Iisus de către conaționalii evrei pentru că programul Său nu includea implicarea politică, militară chiar, pentru a fi eliberați de jugul stăpânirii romane.

Limitările politicului și iluzia influenței politicului

Politica este un actor foarte gălăgios și foarte prezent în viața societății de azi. Adesea încearcă să se prezinte ca un Mesia care poate izbăvi pe oameni din problemele cu care se confruntă, iar oamenii trăiesc cu iluzia și tot speră că promisiunile politicului se vor și împlini. În ciuda vocalității sale însă, politicul dezamăgește an după an pe tot mai mulți oameni. Legile se înmulțesc dar oamenii nu sunt mai fericiți sau mai prosperi ci dimpotrivă, sunt mai nefericiți și mai împovărați.

Octavian Paler despre politică

O familie nu poate fi făcută să rămână împreună prin legi omenești. Nici copiii nu pot fi obligați să-și respecte părinții. Nu poți obliga pe nimeni să-și iubească aproapele și să ierte (fie că e rudă sau vecin sau străin). Legile omenești sunt bune doar în măsura în care se armonizează cu legile lui Dumnezeu și au limitele lor. Atunci când nu se întâmplă acest lucru, legile omenești vor conduce societatea într-o prăpastie și mai adâncă, în loc să-l scoată pe om din groapă. Iar tendința actuală este ca legile statelor să se depărteze tot mai mult de cerințele divine, iar consecințele nu întârzie să apară: o rată mai mare a divorțurilor, creșterea criminalității și a disprețului față de om. Adesea oamenii măsoară guvernările în funcție de bunăstarea de care se bucură. Acesta nu este însă singurul element de care trebuie să ținem seama. Țări foarte dezvoltate economic (SUA, Germania, Marea Britanie etc), datorită unor legi care aprobă comportamente amendate de Biblie (imorale), se îndreaptă cu viteză foarte mare spre un nivel de imoralitate care concurează cu proverbialele Sodoma și Gomora. Binele unei cetăți (al unei țări), pentru care ne îndeamnă Biblia să ne rugăm, include nu doar bunăstarea materială ci și sănătatea morală. Fără aceasta din urmă, o societate prosperă material se autodistruge, asemeni multor națiuni din istorie care au avut același deznodământ. (lumea antediluviană este un exemplu grăitor) Neprihãnirea înalțã pe un popor, dar pãcatul este rușinea popoarelor.Proverbe 14:34

Organizarea de referendumuri pentru îmbunătățirea legislației în diverse domenii vitale. Diferența între a vota legi și a vota oameni.

Pentru orice schimbare exterioară într-o țară este nevoie de un număr majoritar de cetățeni care să fi asimilat în prealabil propunerea de schimbare. Nu are nici o șansă de reușită inițiativa unui om de a propune o schimbare la nivelul unei țări dacă dorința de schimbare nu vine din lăuntrul unei mase mari de cetățeni. Din acest motiv Domnul Iisus nu a dedicat timp promovării de măsuri exterioare, ci a lucrat intens în ajutarea oamenilor să facă schimbări lăuntrice. Aceasta este și menirea creștinului. Timpul este un talant prețios. El poate fi folosit fie pentru schimbările exterioare (referendumuri, platforme și doctrine politice, competiție politică etc), fie pentru promovarea unei înnoiri lăuntrice. Aceasta din urmă are loc atunci când este promovată o legătură personală cu Dumnezeu prin rugăciune, studierea și înțelegerea Bibliei și prin practicarea adevărurilor înțelese.

Atunci când un stat organizează referendumuri care au de-a face cu schimbări ale legislației, un creștin își poate exprima aprobarea sau dezaprobarea, în funcție de natura schimbării ce e propusă. Dacă se propune de exemplu o lege prin care alcoolul să fie interzis la comercializare, creștinul ar trebui să fie primul care să voteze într-un referendum pentru această lege, știind bine efectele dezastruoase ale consumului și vânzării de alcool.

Este o mare diferență între a vota legi și a vota oameni. Când ți se pune în față o propunere de modificare legislativă, ai la dispoziție timp să cântărești dacă acea schimbare este în armonie cu Biblia și iei o decizie adecvată. Atunci când trebuie să votezi oameni, ai de-a face cu subiecți care nu-și propun la modul suprem ascultarea de Dumnezeu și împlinirea voii Sale ci cocoțarea într-o poziție publică de unde să poată servi mai bine interesele celor care l-au sponsorizat să ajungă acolo și a altora care doresc schimbări menite să-i îmbogățească. Dacă interesul lor suprem ar fi unul bun, atunci metodele de a ajuta societatea ar fi cele rânduite de Dumnezeu și nu lupta politică.

Cineva poate întreba: cum poate fi guvernată o țară fără partide politice, fără implicarea activă în politică? Istoria biblică ne arată că lucrul acesta a fost și este posibil. Când oamenii au fost dispuși să fie conduși de Dumnezeu și de oameni ai lui Dumnezeu, au încredințat această problemă Lui și El le-a ales conducători. Oamenii însă aleg calea mai ușoară, mai la îndemână, mai potrivită pornirilor și caracterului lor.

De ce să nu votez candidații oricărui partid politic?

Orice partid politic are la bază o doctrină, un crez. Cum ar putea un creștin să devină membru al oricărui partid și apoi să candideze pe listele acelui partid, când doctrina sa, principiile sale de viață au la bază Biblia? Nici un partid politic nu-și propune ca doctrina sa să fie compatibilă 100% cu Biblia (cel puțin declarativ, abia reușesc bisericile creștine să-și propună asta). Atunci cum poate un creștin autentic să facă parte dintr-un partid sau să ofere votul său candidatului unui asemenea partid?

Stalin despre politică și vot

Domnul nostru doreşte ca poporul Său să nu se preocupe de problemele politice. Tăcerea este elocventă în această privinţă. Domnul Hristos îi cheamă pe urmaşii Săi să fie de partea principiilor curate ale Evangheliei, care sunt clar descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem vota cu certitudine pentru partidele politice, căci nu ştim pentru cine votăm. Noi nu ne putem implica în diferite scheme politice şi să ne simţim în siguranţă. Noi nu putem lucra spre a face pe plac unor oameni care se vor folosi de influenţa pe care o au pentru a restrânge libertatea religioasă şi pentru a pune în aplicare măsuri represive, prin care conduc sau forţează pe semenii lor să ţină duminica în locul Sabatului. Ziua întâi a săptămânii nu este ziua de închinare. Este un sabat fals, contrafăcut, iar membrii familiei lui Dumnezeu nu se pot alătura oamenilor care înalţă această zi şi nu păzesc Legea lui Dumnezeu, călcând în picioare Sabatul Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze pentru a pune în funcţie astfel de oameni; căci, dacă fac acest lucru, ei se fac părtaşi la păcatele pe care aceştia le comit când sunt în funcţie.” {FE 475.2}

În Numele Domnului, vreau să le spun profesorilor din şcolile noastre: faceţi lucrarea care v-a fost desemnată. Dumnezeu nu v-a chemat să vă angajaţi în politică

Fac apel la fraţii mei care sunt rânduiţi să lucreze ca educatori să-şi schimbe cursul faptelor lor. Este o greşeală din partea voastră să vă legaţi interesele de vreun partid politic şi să vă daţi votul pentru ei sau pentru ele. Cei care sunt educatori, pastori sau lucrători împreună cu Dumnezeu în orice domeniu nu au de purtat nici o luptă pe tărâmul politic. Cetăţenia lor este în ceruri. Domnul face apel la ei să stea ca popor separat şi distinct. El nu vrea să aibă schisme în corpul credincioşilor. Poporul Său trebuie să aibă un spirit împăciuitor. Oare este lucrarea lor aceea de a-şi face vrăjmaşi în lumea politică? Nu, nicidecum. Ei trebuie să fie supuşi ai Împărăţiei lui Hristos, purtând steagul pe care scrie: „Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Ei trebuie să ducă sarcina unei lucrări speciale, a unei solii deosebite. Noi avem o responsabilitate personală, şi aceasta trebuie să fie descoperită în faţa universului ceresc, înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor. Dumnezeu nu ne cere să ne lărgim influenţa, amestecându-ne cu lumea, unindu-ne cu oamenii în anumite chestiuni politice, ci să stăm ca părţi individuale în corpul Său cel mare, capul fiind Hristos. Domnul Hristos este Prinţul nostru şi, ca supuşi ai Săi, noi trebuie să facem lucrarea rânduită nouă de Dumnezeu.” {FE 477-478}

Cei care sunt creștini cu adevărat vor fi mlădițe ale viei adevărate și vor aduce aceeași roadă ca și via. Ei vor lucra în armonie, în părtășie creștină. Ei nu vor purta vreun însemn politic, ci emblema lui Hristos. Ce avem noi atunci de făcut? Să lăsăm la o parte chestiunile politice.

Există o vie mare, care trebuie îngrijită; însă, în timp ce trebuie să lucreze în mijlocul celor necredincioși, creștinii nu trebuie să semene cu cei lumești. Ei nu trebuie să-și irosească timpul discutând politică sau lucrând pentru politică; căci, dacă ar face astfel, ar da vrăjmașului ocazia de a pătrunde și a produce dezbinare și discordie.

Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să aibă de-a face cu politica. Nu luați parte la luptele politice. Despărțiți-vă de lume, și abțineți-vă de a aduce în biserică sau școală idei care să conducă la lupte și tulburări. Cearta este otrava morală, adusă în orânduirea socială de ființele omenești care sunt egoiste.” {SB 316}

În ciuda avertizărilor de mai sus, unii creștini au dorit să participe la votarea politicienilor. Pentru aceștia, respectându-le libertatea de alegere, pana inspirată a adresat îndemnul ca preocuparea lor cu politica să nu fie adusă și în sfera bisericii:

“Lucrarea noastră este aceea de a veghea, de a aștepta și de a ne ruga. Cercetați Scripturile. Hristos v-a avertizat să nu vă amestecați cu lumea. Trebuie să ieșim din lume și să fim separați, “Deaceea: „Ieșiți din mijlocul lor, și despãrțiți-vã de ei, zice Domnul; nu vã atingeți de ce este necurat, și vã voi primi. Eu vã voi fi Tatã, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”” (2 Cor. 6:17, 18). Oricare ar fi părerile pe care le aveți cu privire la votarea în chestiuni politice, nu trebuie să proclamați aceste păreri prin scris sau viu grai. Poporul nostru trebuie să păstreze tăcerea cu privire la chestiuni care nu au nici o legătură cu mesajul îngerului al treilea. Dacă vreodată un popor a trebuit să se apropie de Dumnezeu, aceia sunt adventiștii de ziua a șaptea. S-au făcut multe planuri interesante. O dorință fierbinte a animat bărbați și femei să proclame ceva sau să adere la ceva, dar nici ei nu știu sigur despre ce e vorba. Tăcerea lui Hristos în privința multor subiecte era cu adevărat elocventă… . . .

Frații mei, amintiți-vă că asupra nici unuia dintre voi nu a pus Domnul povara de a publica în revistele noastre preferințele politice pe care le aveți, sau să vorbiți despre ele în biserică atunci când oamenii se adună pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu . . .

Noi ca popor nu trebuie să ne amestecăm în chestiunile politice. Toți ar face bine să ia seama la Cuvântul lui Dumnezeu, să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu necredincioșii în lupta politică, nici să nu se unească cu preferințele lor. Nu există un teren sigur pe care să poată sta împreună sau să conlucreze. Cel credincios și cel necredincios nu pot ajunge la o învoială.

Cel care încalcă un precept din poruncile lui Dumnezeu este vinovat de călcarea întregii legi. Țineși-vă votul pentru voi înșivă. Nu trebuie să simțiți că e datoria voastră să îndemnați pe toți să procedeze ca și voi.”–Letter 4, 1898. {2SM 336-337}

Creștinul și administrația statală. Creștinul și slujirea Cezarului.

Ioan 18:36 „Împãrãția Mea nu este din lumea aceasta”, a rãspuns Isus. „Dacã ar fi Împãrãția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sã nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împãrãția Mea nu este de aici.”

Luk 12:13,14 Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învãțãtorule, spune fratelui meu sã împartã cu mine moștenirea noastrã.” „Omule”, i-a rãspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecãtor sau împãrțitor peste voi?”

Observați că Domnului Iisus I s-a propus și poziția de avocat și judecător în lucrurile pământești, poziție pe care El a refuzat-o categoric. Era El nepăsător față de dreptate și adevăr în chestiuni de moștenire? Nu. Dar aceste lucruri nu sunt o prioritate în viața creștină și El a dorit să ne dea o pildă în ce privește ocupațiile în care trebuie să ne angajăm și noi și cele în care nu e indicat să ne implicăm. Apostolii au recomandat creștinilor să nu se ducă la judecătorii lumești, să nu se plaseze singuri sub jurisdicția acestora.

Există o situație când creștinul Îl va putea sluji pe Dumnezeu în timp ce este chemat să slujească Cezarului: atunci când Cezarul (statul) îl obligă (statutul de rob pe care l-au avut Daniel și Iosif) pe creștin să se ocupe de treburile statului. Chiar și în această ipostază creștinul are libertatea (oferită de Dumnezeu) să nu facă nici un compromis. Nu este obligat să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

Daniel și Iosif au fost oameni credincioși care nu au luat parte la lupta politică a vremii lor. Dumnezeu a condus în providența Sa pe conducătorii națiunilor unde ei erau robi să remarce calitățile lor și să-i coopteze pentru administrarea treburilor țării. Alegerea lor a avut la bază criterii de competență, nu lupta politică. Dacă doriți, aceștia au fost tehnocrați ai vremii lor, specialiști, oameni capabili, înzestrați de Dumnezeu, prin care lumina despre adevăratul Dumnezeu a strălucit în întunericul imperiilor care le-au solicitat serviciile. Atunci când au fost ispitiți să facă compromisuri, aceștia au fost gata să-și piardă chiar viața în loc să păcătuiască. Presiunile la care erau supuși, mai ales în poziția de robi, puteau fi aduse de ei înșiși ca scuze pentru compromis și păcat, dar nu au procedat așa cum mulți creștini astăzi o fac în împrejurări mult mai ușoare (nefiind robii nimănui).

În ce condiții un creștin se poate afla în poziția de primar, senator, prim ministru, președinte? Citatul de mai jos nu incriminează aceste poziții, dar trebuie analizat cu atenție înainte de a trage concluzii.

“Dragi tineri, care este ţinta spre care vă îndreptaţi şi care este scopul vieţii voastre? Sunteţi voi ambiţioşi să dobândiţi educaţie, ca astfel să aveţi un nume şi o poziţie în această lume? Aveţi gânduri pe care nu îndrăzniţi să le exprimaţi, ca de exemplu să ajungeţi într-o zi pe culmile cele mai înalte ale inteligenţei, să faceţi parte din consilii deliberative şi legislative, ajutând la adoptarea legilor pentru naţiune? Nu este nimic greşit în aceste aspiraţii. Fiecare dintre voi poate avea scopul său. Nu trebuie să fiţi mulţumiţi cu realizări umile. Puneţi-vă ţinte înalte şi nu precupeţiţi nici un efort pentru a le atinge.” MYP, 37

Un creștin adevărat este persoana cea mai potrivită să ocupe aceste poziții. Din citatele anterioare și din paginile Scripturii vedem că nu este bine ca un creștin să fie implicat în lupta politică și să facă parte din partide politice. Atunci cum poate acesta să ajungă vreodată în pozițiile enumerate mai sus? Sunt doar două scenarii posibile și ambele nu au de-a face cu lupta politică. Prima situație este cea când creștinul este rob, sub ocupație străină, dar datorită competențelor sale este selectat să ocupe diverse poziții de răspundere administrativă (cazul celor doi mari oameni ai lui Dumnezeu, Iosif și Daniel). A doua situație este cea de libertate, în care societatea (începând cu satul care-și dorește un primar bun și terminând cu o țară care-și dorește un președinte bun) remarcă niște calități deosebite din punct de vedere academic, profesional la un creștin și îi propune să ocupe acele poziții. Un creștin adevărat nu se va grăbi să accepte acele poziții de răspundere înainte de a împărtăși oamenilor principiile sale morale pe baza cărora va lua hotărâri. Candidații din zilele noastre la alegerile pentru primari sunt întrebați dacă ar aproba organizarea de parade gay dacă ajung să fie aleși. Evident că un creștin autentic nu poate aproba asemenea manifestări. Lista lucrurilor pe care nu le poate aproba este mult mai lungă și din acest motiv este important un dialog între acesta și oamenii care-l propun ca lider. O comunitate care alege ca lider/administrator un creștin adevărat va prospera. Asemeni unui profet, acel lider creștin va avea rolul de a conduce comunitatea să înțeleagă și să aplice principiile divine de viețuire și dezvoltare, singurele care pot aduce rezultate pozitive pe termen lung. Involuția morală a societății de azi fac destul de utopic scenariul acesta. Din aceleași motive nici societatea de pe timpul lui Noe nu l-a ales pe acesta primar sau președinte. Din nefericire oamenii nu realizează importanța calităților morale ale unor creștini adevărați și chiar îi marginalizează (ajungând și la batjocură, cum a fost și cazul lui Noe, Lot sau alte personaje biblice), iar apoi deplâng corupția liderilor pe care i-au ales și modul dezastruos în care aceștia conduc localități și țări întregi.

Referendumuri, schimbări de legi

Deşi nu este înţelept să ne implicăm în chestiunile politice, este totuşi privilegiul nostru de a lua o poziţie hotărâtă faţă de toate problemele legate de reforma temperanţei. {Te 253.1}

Cei care, prin voturile lor, autorizează comerţul cu alcool vor avea de dat socoteală pentru răul făcut de oamenii aflaţi sub puternica influenţă a băuturilor tari..—Letter 243a, 1905. {Te 255.1}

“La începutul verii lui 1881, la adunarea în aer liber de la Des Moines, Iowa, delegaţilor li s-a prezentat o rezoluţie care declara:

“Hotărâm: de a ne exprima profundul interes faţă de mişcarea pentru temperanţa care se desfăşoară în acest stat; şi de a indica pastorilor noştri să-şi folosească întreaga influenţă în comunităţi şi în afara lor pentru a-i determina pe oameni să depună substanţiale eforturi, prin lucrare personală şi la urna de vot, în favoarea amendamentului constituţional pentru prohibiţie, pe care partizanii temperanţei caută să-l instituie”. – Review and Herald, 5 iulie 1881.

Dar unii au obiectat faţă de clauza care cerea acţionarea “la urna de vot”, solicitând desfiinţarea ei. Ellen White, care a participat la acea adunare în aer liber, se retrăsese, dar a fost rugată să dea un sfat.

Scriind despre aceasta la acea vreme, ea relatează: “M-am întors şi am văzut că trebuia să vorbesc referitor la problema dacă poporul nostru trebuia să voteze pentru prohibiţie. Le-am spus ‘Da’ şi am vorbit vreme de douăzeci de minute.” – Scrisoarea 6, 1881.] – [Fragment din jurnalul din 1859 al lui Ellen White].

Oameni care promovau consumul de alcool au venit azi la mine exprimându-şi plini de curtoazie aprecierea faţă de păzitorii Sabatului, că nu au votat, şi speranţa că îşi vor menţine poziţia şi, asemeni quakerilor, nu vor fi pentru prohibiţie. Satana şi îngerii lui răi sunt ocupaţi la această oră şi au lucrătorii lor pe pământ. Rugăciunea mea este ca el să fie decepţionat, în această privinţă.” Jurnalul lui Ellen G. White, duminică, 6 martie 1859. Te 257

Separarea dintre Biserică şi Stat

“Când bisericile protestante se vor uni cu autoritățile lumeşti pentru a susține tocmai religia falsă împotriva căreia strămoşii lor au luptat suferind persecuția cea mai nemiloasă, atunci sabatul papal va fi impus prin autoritatea asociată a bisericii şi a statului. Va fi o apostazie națională care va duce doar la o ruină națională“. –Manuscript 51, 1899. {Ev 235.1}

Biserica şi statul fac acum pregătiri pentru conflictul viitor. Protestanţii lucrează acum pe ascuns pentru a aduce duminica în faţă, aşa cum au făcut romaniştii. Pretutindeni, papalitatea îşi strânge structurile ei mari şi impunătoare în adâncimi tainice, de unde vechile lor persecuţii vor fi repetate şi se pregăteşte drumul pentru manifestare pe scară mare, a acelor minuni mincinoase, prin care, dacă va fi posibil, Satana va înşela chiar şi pe cei aleşi.” {5T 449.3}

Rânduiala adoptată de primii coloniști, de a îngădui numai membrilor bisericii să voteze sau să dețină o slujbă în guvernarea civilă, a dus la urmările cele mai dezastruoase. Această măsură fusese acceptată ca mijloc pentru a păstra curăția statului, dar ea a avut ca urmare corupția în biserică. Mărturisirea religiei fiind condiția votului și a deținerii unei slujbe, mulți, mânați numai din motive politice, s-au unit cu biserica fără să-și schimbe inima. În felul acesta, bisericile au ajuns să fie formate într-o mare măsură din persoane nepocăite; și chiar printre slujitorii bisericii erau unii care nu numai că susțineau învățături rătăcite, dar nu cunoșteau nici puterea înnoitoare a Duhului Sfânt. Din nou s-au demonstrat consecințele nefaste, prea adesea văzute în istoria bisericii din zilele lui Constantin și până în prezent, ale încercării de a clădi cu ajutorul statului, de a face apel la puterea pământească pentru sprijinirea Evangheliei Aceluia care declarase: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. (Ioan 18, 36). Unirea bisericii cu statul, în oricât de mică măsură, chiar dacă pare că aduce lumea mai aproape de biserică, în realitate aduce biserica mai aproape de lume.” {GC 297.1}

“„Și ea avea două coarne ca ale unui miel.” Coarnele ca de miel arată tinerețe, nevinovăție și blândețe, care reprezintă exact caracterul Statelor Unite, arătate profetului ca „ieșind” în anul 1798. Printre creștinii exilați, care au fugit în America și au căutat adăpost de persecuția regală și de intoleranța preoților, erau mulți care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertății religioase și civile. Vederile lor și-au găsit întruchiparea în Declarația de Independență, care a stabilit marele adevăr că „toți oamenii sunt creați egali” și înzestrați cu dreptul inalienabil la „viață, libertate și căutarea fericirii”. Iar constituția le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanții aleși prin votul poporului sunt împuterniciți și pot să aplice legea. Libertatea credinței religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conștiinței lui. Principiile republicane și cele protestante au devenit principiile fundamentale ale țării. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității ei. Toți cei persecutați și asupriți din întreaga creștinătate s-au îndreptat către această țară cu interes și cu nădejde. Milioane de oameni au căutat țărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice națiuni ale pământului. {GC 441.1}

“Întemeietorii națiunii au căutat cu înțelepciune să vegheze împotriva folosirii puterii pământești din partea bisericii, cu urmarea ei inevitabilă — intoleranța și persecuția. Constituția prevede că „Congresul nu poate da nici o lege care să respecte stabilirea unei religii sau să interzică exercitarea liberă a ei” și că „nici o probă religioasă să nu fie cerută ca o calificare pentru un serviciu public în Statele Unite”. Numai printr-o violare flagrantă a acestor garanții ale libertății națiunii poate fi impusă o lege religioasă de către autoritatea civilă. De altfel, inconsecvența unei asemenea acțiuni nu putea fi mai bine exprimată de cum o exprimă simbolurile: o fiară care are coarne ca de miel — pretinzându-se curată, amabilă și nevinovată — care vorbește ca un balaur.” {GC 442.2}

Republicanism și protestantism – rețeta succesului unei națiuni

Planul divin pentru guvernarea omului a fost teocrația: Dumnezeu este legiuitorul și conducătorul. Adam și Eva au trăit în grădina Edenului sub acest sistem de conducere. După căderea în păcat, teocrația a mai fost pusă în aplicare după ieșirea poporului evreu din Egipt și până la alegerea lui Saul ca împărat. În perioada nou testamentală putem vorbi de o teocrație limitată doar la nivelul Bisericii creștine și doar în dreptul acelor credincioși care Îl au pe Hristos conducător. La nivel civil și juridic teocrația nu a existat deoarece creștinii erau cetățeni ai unor state care îi persecutau. Unele state islamice pretind că sunt teocratice dar în dreptul lor vorbim despre o altă entitate conducătoare decât Dumnezeul biblic.

Republicanismul este filosofia politică ce ghidează Statele Unite. Este o parte esențială a gândirii civice americane încă de la începuturile ei. Accentuează libertatea și drepturile inalienabile ca valori centrale, făcând oamenii suverani, respingând aristocrația și puterea politică moștenită, cetățenii fiind independenți în îndeplinirea datoriilor civice, și condamnă corupția. (citat din wikipedia)

Republicanismul nu este o formă perfectă de guvernare, dar este o soluție mai sănătoasă decât monarhismul. Cel din urmă a fost aliatul de bază al papalității și al păstrării maselor în întuneric moral. Republicanismul oferă oamenilor libertatea de mișcare, de închinare, de alegere, opțiuni care erau îngrădite de regimurile monarhice unde oamenii erau supuși și chiar proprietate unei pături aristocratice.

Protestantismul a fost caracterizat de la începuturi de dorința de a împlini voia lui Dumnezeu așa cum este ea revelată în Biblie, și de a oferi oamenilor libertatea de a se închina lui Dumnezeu în acord cu propria conștiință iluminată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt și Scriptură. Nici un om nu are dreptul să fie conștiință pentru un alt om și nici să impună crezul său altor persoane.

Orice amăgire este ușor de acceptat de către oameni care desființează legea lui Dumnezeu. O criză stă în fața celor care acționează după o politică mioapă. Conducătorii pământești se vor poziționa deasupra marelui Creator al lumii. Pretențiile unui sabat fals vor fi prezentate, iar conducătorii și oamenii de rând vor acționa pe baza acestei politici mioape. Sabatul fals, prima zi a săptămânii, va fi acceptat, iar conducătorii se vor uni cu omul nelegiuirii pentru a-i restaura supremația pierdută. Legi care vor impune păzirea duminicii ca sabat vor aduce o apostazie națională de la principiile republicanismului pe care s-a fondat guvernarea. Religia papalității va fi acceptată de către conducători iar legea lui Dumnezeu va fi desființată.” {20MR 14.2}

Cele două coarne ca de miel” reprezintă foarte bine caracterul guvernării noastre, exprimat în cele două principii fundamentale: republicanismul și protestantismul. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității noastre ca națiune. Cei care au găsit azil pe țărmurile Americii s-au bucurat că au ajuns într-o țară liberă de pretențiile arogante ale papalității și ale tiraniei conducerii monarhilor. Ei s-au hotărât să fondeze o guvernare bazată pe temelia libertății civile și religioase.” {ST February 8, 1910, par. 6}

Printre creștinii exilați, care au fugit în America și au căutat adăpost de persecuția regală și de intoleranța preoților, erau mulți care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertății religioase și civile. Vederile lor și-au găsit întruchiparea în Declarația de Independență, care a stabilit marele adevăr că „toți oamenii sunt creați egali” și înzestrați cu dreptul inalienabil la „viață, libertate și căutarea fericirii”. Iar constituția le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanții aleși prin votul poporului sunt împuterniciți și pot să aplice legea. Libertatea credinței religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conștiinței lui. Principiile republicane și cele protestante au devenit principiile fundamentale ale țării. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității ei. Toți cei persecutați și asupriți din întreaga creștinătate s-au îndreptat către această țară cu interes și cu nădejde. Milioane de oameni au căutat țărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice națiuni ale pământului.” {GC 441.1}

Aplicaţii moderne

“Domnul nostru doreşte ca poporul Său să nu se preocupe de problemele politice. Tăcerea este elocventă în această privinţă. Domnul Hristos îi cheamă pe urmaşii Săi să fie de partea principiilor curate ale Evangheliei, care sunt clar descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem vota cu certitudine pentru partidele politice, căci nu ştim pentru cine votăm. Noi nu ne putem implica în diferite scheme politice şi să ne simţim în siguranţă. Noi nu putem lucra spre a face pe plac unor oameni care se vor folosi de influenţa pe care o au pentru a restrânge libertatea religioasă şi pentru a pune în aplicare măsuri represive, prin care conduc sau forţează pe semenii lor să ţină duminica în locul Sabatului.” FE 476

Profesorii din biserică sau din şcoală care se disting prin zelul pentru politică trebuie schimbaţi fără întârziere din postul şi răspunderea pe care le au; căci Domnul nu va coopera cu ei. Zecimea nu trebuie folosită pentru a plăti pe cineva care ţine discursuri în probleme politice. Fiecare profesor, pastor sau conducător din rândurile noastre care este însufleţit de dorinţa de a-şi vântura părerile în chestiuni politice trebuie ori să fie convertit la credinţa adevărului, ori să renunţe la lucrarea sa. Influenţa lui trebuie să vorbească în favoarea lucrării lui Dumnezeu în câştigarea de suflete pentru Hristos, iar dacă nu se întâmplă astfel, trebuie să i se retragă împuternicirea. Dacă nu se schimbă, el va face rău şi numai rău.

În Numele Domnului, vreau să le spun profesorilor din şcolile noastre: faceţi lucrarea care v-a fost desemnată. Dumnezeu nu v-a chemat să vă angajaţi în politică.” FE 478

“Fac apel la fraţii mei care sunt rânduiţi să lucreze ca educatori să-şi schimbe cursul faptelor lor. Este o greşeală din partea voastră să vă legaţi interesele de vreun partid politic şi să vă daţi votul pentru ei sau pentru ele. Cei care sunt educatori, pastori sau lucrători împreună cu Dumnezeu în orice domeniu nu au de purtat nici o luptă pe tărâmul politic. Cetăţenia lor este în ceruri. Domnul face apel la ei să stea ca popor separat şi distinct. El nu vrea să aibă schisme în corpul credincioşilor. Poporul Său trebuie să aibă un spirit împăciuitor. Oare este lucrarea lor aceea de a-şi face vrăjmaşi în lumea politică? Nu, nicidecum. Ei trebuie să fie supuşi ai Împărăţiei lui Hristos, purtând steagul pe care scrie: “Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Ei trebuie să ducă sarcina unei lucrări speciale, a unei solii deosebite. Noi avem o responsabilitate personală, şi aceasta trebuie să fie descoperită în faţa universului ceresc, înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor. Dumnezeu nu ne cere să ne lărgim influenţa, amestecându-ne cu lumea, unindu-ne cu oamenii în anumite chestiuni politice, ci să stăm ca părţi individuale în corpul Său cel mare, capul fiind Hristos. Domnul Hristos este Prinţul nostru şi, ca supuşi ai Săi, noi trebuie să facem lucrarea rânduită nouă de Dumnezeu.” FE 479-480

Domnul vorbeşte celor care pretind a crede adevărul pentru acest timp şi declară că nu vede bine faptul că ei se implică în politică, amestecându-se cu elementele ce luptă unele împotriva altora, ale acestui timp al sfârşitului, aşa cum cei tăiaţi împrejur se amestecă cu cei netăiaţi împrejur, şi promite că va distruge ambele clase, fără deosebire. Ei fac o lucrare pe care Dumnezeu nu le-a încredinţat-o. Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu prin spiritul lor părtinitor şi agresiv, iar El îi va condamna.” FE 483

“O mare vie trebuie cultivată; însă, în timp ce creştinii trebuie să lucreze între cei necredincioşi, ei nu trebuie să fie lumeşti. Ei nu trebuie să-şi petreacă timpul discutând politică sau acţionând ca politicieni; căci, făcând astfel, ei îi dau vrăjmaşului ocazia de a pătrunde şi a produce discordie şi tulburare. Celor care sunt în lucrare şi doresc să fie politicieni trebuie să li se retragă mandatul şi împuternicirea acordată; căci Domnul nu a dat poporului Său o astfel de lucrare, nici să-i ridice, nici să-i înjosească. Dumnezeu cere tuturor celor care sunt angajaţi în lucrarea Sa să sune din trâmbiţă un sunet clar. Toţi cei care L-au primit pe Hristos, pastori sau membri laici, trebuie să se scoale şi să lumineze; căci un mare pericol este chiar asupra noastră. Satana stârneşte puterile pământului.” FE 484

Cine are o dragoste adâncă pentru sufletele bărbaților și femeilor pentru care Hristos a murit decât cei care sunt părtași la harul Lui? Cine poate reprezenta mai bine religia lui Hristos decât femeile creștine, femei care lucrează cu sârguință să aducă suflete la lumina adevărului? Cine altcineva este atât de bine adaptat să activeze la școala de Sabat? O mamă adevărată este învățătorul copiilor ei. Dacă îi învață pe copiii din clasa ei cu o inimă plină de dragostea lui Hristos, rugându-se cu și pentru ei, poate să vadă suflete convertite și strânse în turma lui Hristos. Nu recomand ca femeia să caute să devină un votant [Dreptul la vot le-a fost acordat femeilor în SUA în anul 1920. Când aceste rânduri au fost scrise unele femei făceau eforturi pe diverse căi pentru ca legea să fie schimbată] sau angajat public; ea poate să facă mult și să fie o binecuvântare din poziția de misionar, care să învețe pe alții adevărul prin corespondență, prin distribuirea de materiale de citit, prin dialog cu alte familii și prin rugăciunea cu alte mame și copiii lor.” {DG 18.1}

Pentru a fi creștin nu e nevoie să ai aptitudini excepționale. O rugăciune fierbinte înălțată dintr-o inimă zdrobită de către cineva care dorește să împlinească voia Stăpânului este de mai mare valoare în ochii lui Dumnezeu decât este elocvența unui discurs. E posibil ca agentul uman să nu aibă nici un cuvânt în consiliile legislative, poate nu i se permite să-și exprime votul în senate sau parlamente, dar el are acces la Dumnezeu. Împăratul împăraților se pleacă pentru a asculta rugăciunea venită dintr-o inimă umilă și zdrobită. Dumnezeu aude fiecare rugăciune care este înălțată cu tămâia credinței. Cel mai slab copil al lui Dumnezeu poate exercita o influență în armonie cu consiliile cerești.” {TMK 270.4}

Cum poate un creștin să se implice în viața unei comunități/țări și să fie o influență pozitivă?

1.Prin exemplul personal de profesionalism în ceea ce face, prin coduita morală fără reproș (într-o lume coruptă și corupătoare).

2.Prin acțiuni de caritate care să ofere sprijin persoanelor aflate în dificultate din diferite motive (experiențe nefericite, dezastre naturale etc).

3.Prin promovarea accesului la educație a persoanelor din societate marginalizate.

4.Prin acțiuni educative în plan academic și spiritual.

5.Prin dezbateri publice ale chestiunilor care privesc dezvoltarea morală a societății.

6.Prin vot la referendumuri care modelează legi cu impact major în societate (mai ales cele cu impact moral sau imoral).

7.Prin rugăciune. Acesta este un element neglijat deși în istorie rugăciunile unor oameni sfinți au schimbat cursul evenimentelor. Biblia descrie implicarea lui Dumenzeu și a îngerilor în istoria umană și modul în care indivizi și națiuni întregi se pot bucura de protecția și binecuvântarea divină.

Toate exemplele de mai sus sunt chemări la acțiuni în care creștinul se poate implica și prin care dă dovadă că îi pasă în mod real (nu demagogic) de binele semenilor și al societății întregi.Răspunsul cel mai bun la întrebarea “Eu cu cine votez?” este alegerea personală a lui Iisus ca Mântuitor personal, alegerea Lui ca sfâtuitor și alegerea Scripturii ca normă de conduită, auto-evaluare și ghid de dezvoltare. Această alegere, multiplicată în viața câtor mai mulți oameni va aduce o schimbare în bine căreia nimic altceva nu-i poate face concurență. Cel Prea Înalt merită votul cel mai profund și fără rezerve al inimii omenești. La Golgota am avut cu toții demonstrația cea mai puternică a iubirii divine, a disperării păcătoșeniei și neputinței noastre, a nevoii de a nu mai călca în picioare Legea divină, a grozăviei păcatului, a nevoii de un Mântuitor personal. Votează cu Iisus!

votează cu Iisus


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>