Lupii in haine de oi

Lupii in haine de oi – Zoologie biblica
Cine sunt “lupii”?

In Biblie “lupii” sunt acele persoane care au diverse pozitii de autoritate si conducere si care produc vatamare spirituala (si nu doar atat) celor pe care ii conduc sau se afla sub influenta lor.

Diferenta dintre “lupi” si “capre”, din punct de vedere biblic, nu este atat de mult prin caracter, cat prin sfera de autoritate pe care o au. “Caprele” reprezinta pe cei care nu au pozitii de conducere, dar care sunt in aceeasi stare nespirituala. Biblia atrage atentia ca “lupii” se camufleaza adesea purtand blanuri de oi, pentru a insela mai usor pe cei pe care ii conduc. Asta inseamna ca au abilitatea de a imita in exterior elemente crestine, pentru ca “oile” sunt folosite in Biblie pentru a reprezenta pe crestinii credinciosi care vor fi mantuiti.

                              lupii in haine de oi

Ezechiel 22:27 “Capeteniile lui sint in mijlocul lui ca niste lupi care isi sfisie prada; varsa singe, pierd sufletele, numai ca sa-si potoleasca lacomia de bani.”

Tefania 3:1-3 “Vai de cetatea indaratnica si spurcata, vai de cetatea plina de asuprire! Ea n-asculta de nici un glas, nu tine seama de mustrare, nu se increde in Domnul, nu se apropie de Dumnezeul sau. Capeteniile ei in mijlocul ei sunt niste lei cari racnesc; judecatorii ei sunt niste lupi de seara cari nu mai lasa nici un os pana dimineata.”

Matei 7:15 “Paziti-va de prooroci mincinosi. Ei vin la voi imbracati in haine de oi, dar pe dinlauntru sunt niste lupi rapitori.”

Fapte 20:29,30 “stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, cari nu vor cruta turma; si se vor scula din mijlocul vostru oameni, cari vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.”

Un prooroc mincinos presupune autoritate spirituala, capacitatea de a se face acceptat de comunitate ca fiind unul care cunoaste si vesteste voia lui Dumnezeu, cand in realitate el nu este trimis de Dumnezeu. Ei nu sunt oameni straini comunitatii, ci parte din comunitate.

                             lupi in haine de oi

Cum pot fi identificati “lupii” astazi? Ne cheama Dumnezeu sa ii identificam? Are vreo importanta daca stim sau nu cine este “lup” si cine nu este?

Esecul in a identifica pe lupi, in viata reala, duce la pagube insemnate pentru ciobani, existand chiar pericolul de a ramane fara oi. Biblia vorbeste despre strajeri, un fel de sub-pastori, pe care Dumnezeu ii cheama sa fie atenti si sa avertizeze pe cei din jur la apropierea oricarui pericol.

Unii amintesc texte biblice precum “Sa nu judecati” pentru a descuraja orice incercare de a identifica lupii. Noi nu suntem chemati sa judecam motivatiile care stau in spatele actiunilor oamenilor, nu suntem chemati sa spunem cine va fi mantuit sau nu, dar suntem chemati sa evaluam roadele celor din jur pentru a nu fi inselati. Standardul folosit nu trebuie sa fie parerea noastra personala, ci Legea si Marturia (Isaia 8:20). Nu trebuie ignorata avertizarea “Paziti-va de prooroci mincinosi…”(Matei 7:15) si chiar asigurarea ca “ii veti cunoaste dupa roadele lor.” (Matei 7:16) Observati ca Biblia nu spune ca e foarte greu sa identifici lupii, nici ca ar fi doar sarcina unora dintre credinciosi. Orice crestin are datoria morala de a fi treaz, de a veghea si de a discerne cine sunt lupii. Despre conducatorii de pe timpul Sau, Domnul Iisus spunea “sunt niste calauze oarbe; si cand un orb calauzeste pe un alt orb, vor cadea amandoi in groapa”. Incapacitatea sau nepasarea de a identifica lupii duce la urmarea lor, imitarea si aprobarea actiunilor lor, iar in cele din urma la caderea in groapa (adica pierzare vesnica).

Faptul ca “lupii” pot fi cunoscuti dupa roadele lor arata ca raportarea lor la lucruri practice ale vietii de crestin este defectuoasa. Nu e vorba de teorii filosofice sau teologice abstracte, ci despre lucruri practice. Acolo unde Dumnezeu spune foarte clar care sunt asteptarile Sale, acestia fac pe dos, cu diverse justificari. Domenii in care se pot vedea aceste derapaje sunt urmatoarele: viata devotionala, imbracaminte si podoabe, reforma sanitara, muzica ascultata si promovata, recreerea, educatia etc. Toate acestea isi au rolul si contributia lor la formarea caracterului. Nu e suficient ca cineva sa creada binele doar in unele domenii, in timp ce crede si face raul in altele. Pe taram spiritual poti intalni “lupi vegetarieni”, sau “lupi melolamani” (ei nu asculta muzica “deocheata”), insa la alte capitole dau pe fata neascultare vadita. Tocmai ascultarea partiala de care fac dovada creaza dificultati oamenilor in a-i identifica.

Cum ar trebui sa ne raportam la “lupi”?

2 Ioan 1:10,11 “Daca vine cineva la voi, si nu va aduce invatatura aceasta, sa nu-l primiti in casa, si sa nu-i ziceti: „Bun venit!” Caci cine-i zice: „Bun venit!” se face partas faptelor lui rele.”

Un asemenea indemn este foarte neasteptat, mai ales venit din partea lui Ioan, apostolul iubirii. Nu este greu de imaginat ce fel de soc ar avea un pastor sau un prezbiter al unei biserici care nu ar fi primit in casa de unul dintre membrii bisericii care ajunge la concluzia ca acestia ar fi “lupi”. Indemnul de a nu-i primi in casa face parte din ajutorul pe care “lupii” il pot primi pentru a se metamorfoza in oi, daca vor alege asta desigur. A-i primi in casa expune intreaga familie strategiilor lor viclene de a insela si de a sfasia. Membrii ai familiei care sunt mai putin pregatiti sa faca fata atacurilor lor pot deveni prada usoara. Singura siguranta consta in a tine departe de casa ta pe “lupi”. Asta nu inseamna ca trebuie rupta orice legatura cu acestia. Se poate purta un dialog in alta parte si e nevoie de comunicare pentru a putea ajuta pe cel ce este “lup” sa devina “oaie”. Spre exemplu cineva care a primit un “lup” in casa si l-a invitat la masa, acesta din urma avand convingerea ca hrana lupeasca (adica cea carnivora) e foarte potrivita, a ajuns sa-si vada familia “evanghelizata” nu doar in privinta dietei lupesti, ci si in alte domenii (muzica lupeasca, distractii lupesti etc).

Se poate face ceva pentru “lupi”? Se pot ei transforma in oi?

Din punct de vedere fizic niciodata un lup nu poate deveni oaie. Vestea buna este ca din punct de vedere spiritual, “lupii” se pot transforma in “oi”. Nu este un proces simplu, poate nici foarte des intalnit, datorita naravurilor adanc inradacinate in viata lor, dar nu este nici imposibil. Ceea ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este posibil.

Un “lup” nu poate fi ajutat prin tacere. Starea lui spirituala este una foarte grava si doar o confruntare (a nu se percepe ideea ca trebuie sa fie ceva de natura violenta, neaparat) a acestuia cu cerintele lui Dumnezeu ii mai poate oferi sansa de a se schimba. Domnul Hristos stia lucrul acesta si in relatia cu lupii a avut abordari destul de directe: scoaterea lor afara din Templu de doua ori (fapt ce poate fi socotit de multi ca fiind total lipsit de dragoste si intelepciune), mustrarea directa (Matei 23), mustrare indirecta prin parabole (dar facand suficient de clar pe cine reprezinta personajele din pilde).

Ellen White despre “lupi”

“Vor exista, chiar in mijlocul nostru, oameni platiti si lupi in haine de oi care vor convinge [pe unii din] turma lui Dumnezeu sa aduca jertfe altor dumnezei… Tineri care nu sunt bine inradacinati in adevar vor fi corupti si atrasi de catre calauze oarbe; persoane nesfinte, dispretuitori ai suveranitatii Celui imbatranit de zile, care vor pieri, pun pe tron un dumnezeu fals, o fiinta ce e rod al imaginatiei lor, o fiinta care seamana cu ei – acesti agenti vor fi folositi de Satana pentru a corupe credinta celor neincercati.”. 3SM 398

“Ei poarta numele lui Hristos, dar ei slujesc pe vrajmasul cel mai mare al Domnului si nu asculta de avertizarea: “Toti cei ce cheama numele lui Hristos sa se departeze de nelegiuire”. Hristos afirma clar ca aceasta clasa de invatatori sunt ca lupii in haine de oi. Ei vorbesc despre har, predica despre har, in aparenta se roaga pentru har, dar ei nu au harul lui Hristos in inimile lor. La amvon acesti slujitori pot avea o prestatie excelenta, dar ei distrug forta cuvintelor lor atunci cand sunt in afara amvonului prin nelegiuiri care ii dovedesc a fi slujitori ai pacatului, lupi in haine de oi.” —The Signs of the Times, July 18, 1892. (PaM 55)

O ilustrare a avertizarii de mai sus se poate vedea in imaginile de mai jos. Familiile “lupilor” sunt o buna ilustrare a teologiei lor.

                         lupii in haine de oi - "Grigore dupa ureche"

                         lupii si familiile lor

                         Kandus Thorpe Vice President Hope Channel

In imaginile urmatoare este un alt “exemplu” de familie “influenta” din SUA, DeVon Franklin, casatorit cu Meagan Good. Franklin este producator de filme la Hollywood (unde a cunoscut-o pe Meagan), un “lup” invitat in campusuri adventiste pentru a predica si invata pe studenti. Comentariile sunt de prisos in privinta calitatii de invatator si a invataturii pe care o da in primul rand prin contra-exemplul familial. Dupa ce sotia lui a aparut intr-o tinuta scandaloasa (nu ca ar fi fost pentru prima oara), puteti urmari justificarea acesteia in partea de video (nu e tradus in lb romana – in esenta spune ca nu se simte vinovata pentru ca simte ca inima ei este in regula; a regretat doar faptul ca sotul ei a fost criticat pentru gestul ei):

                         DeVon Franklin - Hollywood - lupul predicator

                         DeVon Franklin - Hollywood - lupul predicator

Capitolul Agentii lui Satana din Marturii pentru comunitate, volumul 5, merita recitit in intregime deoarece cuprinde avertizari care sunt foarte actuale. Redam mai jos doar cateva pasaje:

“Satana are pe multi in slujba sa, dar are cel mai mare succes atunci cand poate sa foloseasca pentru lucrarea sa satanica pe cei ce marturisesc ca sunt crestini. Si cu cat este mai mare influenta lor, cu cat este mai inalta pozitia lor, cu cat marturisesc ca au mai multa cunostinta despre Dumnezeu si lucrarea Lui, cu atat mai cu succes ii poate folosi. Oricine este sedus de pacat devine agentul lui.” 5M 137

“Acela care amesteca adevarul cu nelegiuirea, care declara credinta sa in el si totusi il raneste in fiecare zi printr-o viata nestatornica, se supune slujirii lui Satana si isi duce sufletul la ruina. Aceasta categorie de oameni are legaturi cu ingerii cazuti si sunt ajutati de ei in castigarea controlului asupra mintii. Cand puterea fascinanta a lui Satana a pus stapanire pe o persoana, Dumnezeu este uitat, iar omul care este plin de scopuri stricate este inaltat. Fapte imorale sunt practicate in secret de catre aceste suflete inselate, considerandu-le a fi o virtute.” 5M 141

Exista totdeauna o putere fermecatoare in erezii si in imoralitate. Mintea este asa de inselata, incat nu mai poate rationa in mod inteligent si o iluzie este aceea care-i duce departe de curatie. Vederea spirituala ajunge sa se intunece si persoane care pana acum au dus o viata morala, nepatata, ajung sa fie confuze datorita sofismelor inselatoare ale acelor agenti ai lui Satana care marturisesc a fi soli ai luminii. Aceasta inselaciune este cea care le da putere acestor agenti. Daca ar veni cu indrazneala si si-ar face in mod deschis propunerile, ei ar fi respinsi fara nici un fel de ezitare. Dar, la inceput, ei lucreaza pentru a obtine simpatie si a-si asigura o incredere in ei ca oameni sfinti ai lui Dumnezeu si gata de sacrificiu de sine. Ca soli speciali ai lui Satana, ei isi incep lucrarea iscusita de a atrage suflete departe de calea cea dreapta, incercand sa desfiinteze Legea lui Dumnezeu.” 5M 142

“Cand slujitorii se folosesc astfel de increderea pe care poporul si-o pune in ei si duc sufletele la ruina, ei se fac mult mai vinovati decat un pacatos obisnuit, pentru ca si pozitia, si chemarea lor sunt mai inalte. In ziua Domnului, cand cartea cea mare a cerului va fi deschisa, se va vedea ca ea cuprinde numele multor slujitori ai Evangheliei care au avut pretentii de curatie a inimii si a vietii si au marturisit ca li s-a incredintat Evanghelia lui Hristos, dar care s-au folosit de pozitia lor pentru a insela sufletele si a le face sa calce Legea lui Dumnezeu.” 5M 143

Acesta este de obicei “peisajul” intr-o biserica si chiar conferinta intreaga in care “lupii” sunt ingrijitori si povatuitori (nu persoana de la amvon e in discutie, sau nu doar):

                          lupii in haine de oi si roadele lor

Muzica crestina contemporana (MCC – detalii intr-un articol dedicat pericolelor muzicii crestine contemporane) este si ea adesea promovata de “lupi” pentru ca rezoneaza cu spiritul antihristic din teologia si viata lor.

Imagini de la intalnirea europeana a tineretului adventist organizata la Novisad, sub conducerea si binecuvantarea multor “lupi”:

Cand membrii mai tineri ai “turmei” sunt lasati in grija “lupilor”, in loc de pregatire pentru evenimentele teribile ce urmeaza sa aiba loc pe planeta noastra, are loc doar o afundare si mai adanca in apostazie:

Niciodata oamenii nu ajung brusc sa se indeparteze de calea cea stramta. Primii pasi in directia gresita sunt de obicei mici. Biblia afirma insa ca “vulpile mici strica viile” (Cantarea cantarilor 2:15), iar cei necredinciosi in lucrurile mici vor fi necredinciosi si in cele mari (Luca 16:10). De ce aceasta? Pentru ca acelasi spirit antihristic de neascultare, impotrivire fata de ceea ce recomanda Dumnezeu, se manifesta in ambele situatii. Comparati imaginea de mai jos cu un sfat inspirat legat de imbracamintea pastorilor. “Unii pastori poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii lor sunt de culoare închisă, sau o vestă de culoare închisă și pantaloni de culoare deschisă, fără nici un gust sau aranjament ordonat al îmbrăcăminții când vin înaintea poporului. Oamenii aceștia predică poporului. Pastorul le dă un exemplu de ordine, și le prezintă simplitatea bunei cuviințe și a gustului în îmbrăcămintea lor, sau le dă lecții de nepăsare și lipsă de gust, pe care ei sunt în primejdia de a le urma?

Materialul negru sau de culoare mai închisă este mai potrivit pentru un pastor la amvon și va face o impresie mai bună asupra poporului decât ar face o combinație de două sau trei culori diferite în îmbrăcămintea lui.” (2M 610)

                      combinatie culori imbracaminte

Lupi in haine de oi sunt si intre profesorii din scolile teologice. Influenta lor este foarte mare, iar tinerii care nu discern pericolul devin instrumente prin care ratacirea, neadevarul sunt predicate mai departe de la amvoane. Mai jos puteti urmari un exemplu pozitiv, al unui tanar care a tras un semnal de alarma ca la Pacific Union College (PUC, USA) exista intre profesori lupi in haine de oi: (din pacate situatia respectiva nu este singulara)

Mai este putin, foarte putina vreme, si Mirele va veni sa-Si ia Mireasa. Sa cerem de la Dumnezeu discernamant in aceste timpuri primejdioase, pentru a fi in stare sa identificam pe lupi. Lupii nu trebuie ingrasati, nici incurajati sau aprobati, ci ajutati sa devina oi. Iar cei ce se opun unei asemenea transformari trebuie tinuti cat mai departe de casele celor ce vor sa fie “oi” si sa urmeze pe Marele Pastor. Doar “capritele” se vor simti bine sa urmeze orbeste pe “lupi”, impresionate de stralucirea si dibacia acestora, fara a realiza insa ca distractia la care iau parte nu va continua la nesfarsit. In curand “discoteca” se va incheia. Maranata!

Porunca a doua din Decalog si arta sacra

Porunca a doua din Decalog si arta sacra

Porunca a doua: “Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor cari sint sus in ceruri, sau jos pe pamint, sau in apele mai de jos de cit pamintul.
Sa nu te inchini inaintea lor, si sa nu le slujesti; caci Eu, Domnul, Dumnezeul tau, sint un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea parintilor in copii pina la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc, si Ma indur pina la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele.” Exodul (Iesirea) 20:4-6

Porunca a doua – semnificatie, implicatii

Porunca a doua opreste inchinarea la adevaratul Dumnezeu prin chipuri sau asemanari. Multe natiuni pagâne sustineau ca chipurile lor erau numai preinchipuiri sau simboluri prin care era adorata zeitatea, dar Dumnezeu a declarat o astfel de inchinare ca fiind pacat. incercarea de a-L reprezenta pe Cel Vesnic prin obiecte materiale coboara conceptia omului cu privire la Dumnezeu. Mintea fiind indepartata de la perfectiunea cea fara margini a lui Dumnezeu ar fi atrasa mai degraba spre creatura decât spre Creator. si, in masura in care conceptia lui cu privire la Dumnezeu s-ar cobori, omul ar decadea.”{PP 306.1}

“Nimeni nu ar trebui sa foloseasca puterea imaginatiei pentru a se inchina la ceva ce coboara pe Dumnezeu in mintea lor si Il asociaza cu lucruri obisnuite. Cei care se inchina lui Dumnezeu trebuie sa o faca in duh si in adevar. Ei trebuie sa manifeste credinta vie. Inchinarea lor nu va fi atunci controlata de imaginatie ci de credinta adevarata.”{4BC 1145.7}

O intelegere ingusta, gresita a poruncii a doua ii conduce pe unii oameni sa dispretuiasca orice fel de arta: pictura, sculptura, indiferent de tematica abordata, socotind ca porunca a doua nu permite nici un fel de angajare in asemenea productii. Altii aplica aceasta si la realizarea de fotografii, pentru ca si ele sunt o realizare a unui chip. Porunca a doua insa condamna realizarea unor lucruri cu scopul de a te inchina lor. Incrimineaza de asemenea coborarea notiunii de Dumnezeu la lucruri materiale, asemanarea lui cu ceea ce vedem in jurul nostru.

Teama de a folosi reprezentari grafice nu e justificata de faptul ca unii oameni pot fi ispititi sa se inchine deoarece sunt obisnuiti cu ideea de icoane (in cazul Europei de exemplu). Urmand aceeasi logica, un african care a fost animist (inchinator la plante, animale, pietre etc) ar trebui sa umble legat la ochi pentru ca tot ce este in jur ar putea fi o ispita pentru el sa se inchine.

In pasajele inspirate de mai jos se poate lectura o varietate de sfaturi pe tema imaginilor, picturilor, desenelor care sunt folosite pentru raspandirea adevarului. Sunt corectate conceptii gresite si sunt oferite sfaturi pentru cei care doresc sa foloseasca ilustratii grafice.

Porunca a doua si folosirea reprezentarilor grafice pentru raspandirea adevarului:

“Cam in acelasi timp au sosit la Praga doi straini din Anglia, oameni de cultura, care primisera lumina si venisera sa o raspândeasca in aceasta tara indepartata. Daca ar fi inceput cu un atac deschis impotriva suprematiei papei, ar fi fost repede adusi la tacere de catre autoritati; dar, nevoind sa renunte la planul lor, au folosit alte mijloace. Fiind totodata pictori si predicatori, si-au folosit talentul. intr-un loc deschis publicului, au expus doua picturi.

Una reprezenta intrarea lui Isus in Ierusalim, „blând si calare pe un asin” (Matei 21, 5), urmat fiind de ucenici imbracati in vesminte prafuite de calatorie si cu picioarele goale. Tabloul al doilea reprezenta o procesiune pontificala, papa fiind invesmântat in hainele lui bogate, purtând intreita sa coroana, calare pe un cal stralucitor impodobit, precedat de trompetisti si urmat de cardinali si prelati in vesminte stralucitoare.

Aceasta a fost o predica ce a atras atentia tuturor claselor de oameni. Multimile veneau sa priveasca picturile. Nu era unul care sa nu priceapa morala si multi au fost profund impresionati de contrastul dintre blândetea si umilinta lui Hristos Domnul si mândria si aroganta papei, pretinsul Lui slujitor. S-a produs o mare tulburare in Praga, iar cei doi straini, dupa o scurta vreme, au socotit necesar, pentru siguranta lor, sa plece. Dar lectia pe care ei o oferisera n-a fost uitata. Tablourile au facut o impresie profunda si asupra mintii lui Huss si l-au condus la un studiu mai atent al Bibliei si al scrierilor lui Wycliffe. Cu toate ca nu era pregatit inca sa primeasca toate reformele sustinute de Wycliffe, a vazut totusi mai clar caracterul adevarat al papalitatii si cu o inflacarare tot mai mare a denuntat mândria, ambitia si coruptia ierarhiei papale.”{TV 99-100}

Chiar intr-un mediu catolic cum era cel din Praga, oamenii nu au inceput sa se inchine la tabloul in care era reprezentat Domnul Iisus, realizat de cei doi pictori protestanti. Oamenii au fost ajutati sa inteleaga mai clar decaderea bisericii romano-catolice si a conducatorilor ei, iar Huss a fost condus spre cercetarea serioasa a Bibliei.

„Copii care sunt inzestrati cu talent si placere pentru muzica pot primi impresii care sa dureze toata viata, prin folosirea cu judecata a sensibilitatii ca mijloc pentru instruire religioasa. Ei pot fi invatati ca daca nu sunt in armonie cu Dumnezeu, starea lor e ca un dezacord in armonia divina a creatiei, ca un instrument dezacordat, care scoate sunete false ce-I produce durere lui Dumnezeu in mai mare masura decat o fac notele lipsite de armonie pentru urechea lor muzicala.

Multi pot fi cel mai bine castigati prin folosirea de imagini sacre, scene care ilustreaza viata si misiunea lui Hristos. Prin aceste mijloace pot fi imprimate puternic in mintea lor adevaruri care nu se vor sterge niciodata. Biserica Romano-Catolica intelege acest lucru si face apel la simturile oamenilor prin forta de a impresiona a sculpturii si picturii. In timp ce nu aprobam inchinarea la imagini, care este condamnata in legea lui Dumnezeu, credem ca este bine sa folosim atractia pe care o au tinerii pentru ilustratii, pentru a imprima in mintea lor adevaruri morale pretioase, sa legam evanghelia de inimile lor prin scene frumoase care ilustreaza marile principii morale ale Bibliei. La fel a ilustrat si Mantuitorul nostru lectiile sale sfinte prin imagini care se gaseau in creatiunea lui Dumnezeu.” {ST December 20, 1877, Art. B, par. 6,7}

Porunca a doua si ilustratiile folosite in carti si reviste religioase

In pasajele de mai jos se poate vedea condamnarea excesului de ilustratii, cheltuirea de sume mari pentru imagini, folosirea unor reprezentari grafice stangace sau care deformeaza adevarul, sau a celor care ilustreaza in culori vii inchinarea pagana sau scene ale executiilor credinciosilor. Ilustratiile realizate cu profesionalism si folosite in cantitati moderate pentru a ajuta la intelegerea adevarului sunt incurajate si nu contravin poruncii a doua din Decalog.

„Domnul doreste ca poporul sau sa actioneze in mod inteligent. Ei nu trebuie sa faca mari cheltuieli; cu toate acestea lucrurile trebuie facute cu randuiala. Copertile cartilor trebuie sa fie de buna calitate si durabile, ca de altfel si legatul lor. Sa cautam sa facem asta intotdeauna. Dar de asemenea trebuie sa se aiba in vedere si ilustrarea acestor carti, fara a se investi prea multi bani in aceasta privinta. O ilustratie isi atinge scopul atunci cand reuseste sa atraga atentia asupra cartii pe care o ilustreaza. Daca insa atentia este indreptata mai mult spre ilustratia in sine, atunci ea si-a depasit scopul.” — Scrisoarea 75, 1900.{SE 167.1}

Desenele care vor reprezenta scene din Biblie trebuie sa fie de buna calitate. Adevarata cunoastere a lucrurilor de orice fel inseamna putere si superioritate. Atunci cand prin eforturi dureroase avansam pas cu pas pe scara progresului uman, trebuie sa ne fixam privirea asupra Aceluia care se afla la capatul scarii. Cunostinta pe care ne-o ofera Dumnezeu nu diminueaza perceperea lucrurilor sfinte. Mintea trebuie sa se concentreze asupra Slavei lui Dumnezeu si nu asupra acestor reprezentari pamantesti de mica valoare, care imprima in minte scene ce creeaza o impresie falsa despre Hristos si lucrurile ceresti. O ilustrare corespunzatoare a adevarurilor biblice cere un talent superior. Aceste ilustratii de slaba calitate batjocoresc lectiile sfinte ale Bibliei. Dumnezeu sa ne ajute sa nu facem pe plac lui Satana prin coborarea standardelor adevarului vesnic folosind ilustratii de care vor rade barbatii, femeile si copiii.” — Manuscris 23, 1896. {SE 167.2}

„M-am intristat din cauza multor lucruri care mi-au fost spuse. Eu am prezentat in scris unele lucruri cu privire la ilustrare, in special in legatura cu cartile noastre. Cu siguranta ca nu s-a procedat bine atunci cand s-a investit atat de mult in aceasta privinta. Nu pentru poze ar trebui sa ne straduim noi atat pentru ca lumea are nevoie de adevar, de esenta lucrurilor. Ilustrarea excesiva a unei carti e ispita foarte mare pentru a cheltui bani astfel ca exact aceia care ar avea nevoie de carte nu o pot cumpara din cauza pretului ridicat.

Nu cedati puternicei ispite care va forteaza sa publicati carti implicand o mare suma de bani. Domnul nu va fi cu voi in aceasta activitate. Miile de dolari care se investesc in ilustrarea unor carti pot fi folositi pentru editarea unor carti mai ieftine. Cand pastorii participa la intalnirile in corturi ei ar trebui sa aiba posibilitatea de a vinde aceste carti la un pret cat mai mic posibil. Din banii obtinuti, dupa ce s-a acoperit costurile publicarii, pot fi cumparate altele care sa fie date credinciosilor care nu si le pot permite sau necredinciosilor care pot afla astfel adevarul.

Timpul este prea inaintat, mult prea inaintat pentru ca vanzarea unei carti sa depinda de copertile ei scumpe sau de prea multele ilustratiile cuprinse in ea. Cartile de care poporul are nevoie ar trebui publicate fara prea multa pompa. Prin economisirea miilor de dolari folositi de obicei pentru ilustratii, pretul cartilor va scadea si le va face accesibile pentru multi. Domnul nu a inspirat acest entuziasm care a determinat intr-o anumita masura departarea de simplitatea credintei care ar trebui sa-i caracterizeze pe Adventistii de Ziua a saptea ca o generatie aleasa, un popor ciudat zelos pentru fapte bune. Cei care au influentat destul de mult luarea deciziilor in ceea ce priveste ilustratiile au fost colportorii si artistii.

Am fost foarte surprinsa cand am vazut costul crescand al ilustrarii cartilor.” — Scrisoarea 133, 1899.{SE 168,169}

„Mi s-a aratat ca afluenta de ilustratii folosite pentru periodicele si cartile noastre creste din ce in ce mai mult in virtutea unei ambitii nesfinte; de asemenea creste in mod alarmant pericolul rivalitatii. Cartile pe care noi le vindem lumii costa prea mult. Extravaganta ilustratiilor costa prea mult timp si bani si creeaza necazuri care pot si ar trebui evitate. Domnul vrea ca noi sa urmarim numai slava Sa. Mandria cauzata de atat de multe ilustratii nu este dupa voia lui Dumnezeu. Acesta este pulsul lumii, care bate insa tare si in inimile poporului lui Dumnezeu din timpul acesta.

Trebuie sa facem economie in fiecare domeniu de activitate, evitand toate costurile nenecesare. Dumnezeu pune la incercare pe poporul sau.

Trebuie deschise multe misiuni in campuri noi. Se vor ridica oameni pe care Dumnezeu i-a ales si vor sta in locul in care au fost pusi pentru a striga mesajul de incercare pentru timpul acesta. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ajunga la oameni, asa ca trambitele trebuie sa sune in mod deslusit. Este un mesaj de o importanta vitala iar pazitorii care stau pe zidurile Sionului trebuie sa-l strige foarte clar.” — Scrisoarea 147, 1899.{SE 169,170}

„Se vede in mijlocul poporului tendinta de a pune accent pe infatisarea exterioara, cu scopul de a ajunge la necredinciosi; dar aceasta infatisare nu va realiza nicicum binele pe care il prezinta. Cartile noastre sunt pline de ilustratii care costa si din cauza aceasta sunt prea scumpe atat pentru a le da pe gratis cat si pentru a fi cumparate de cei care au nevoie de ele. S-a abuzat prea mult de ilustratii. Banii care se cheltuiesc in plus pentru coperta cartii si pentru ilustratiile dinauntru nu vor converti pe nimeni la adevarurile prezentate in carte. Dumnezeu nu doreste ca atata spatiu sa fie ocupat de imagini. Uneori s-a intarziat publicarea unei carti pentru ca s-a asteptat dupa ilustratii — asteptare care nu a fost prea profitabila si care a impiedicat ajungerea adevarului la oamenii care trebuie sa-l aiba.

Cartile noastre trebuie pregatite cu gust, exact asa cum trebuie pregatite toate cartile; dar casele noastra de editura gresesc atunci cand se departeaza de simplitate.

Uneori nu s-au evaluat costurile editarii cartilor care contin adevaruri pretioase. Ei nu au luat in calcul faptul ca ilustratiile care au fost incluse sub pretextul maririi vanzarilor ar putea consuma resursele financiare, limitand astfel posibilitatea desfasurarii altor activitati de care este neaparata nevoie. Influenta acestei activitati asupra lumii si bisericii trebuie examinata indeaproape.” — Scrisoarea 133, 1899.{SE 170,171}

„Noi ar trebui sa cercetam problema supra-ilustrarii cartilor noastre. Oare ilustratiile despre lucrurile ceresti nu afecteaza in mod negativ felul in care noi ii percepem pe ingeri, pe Hristos sau alte realitati spirituale? Multe dintre ilustratiile facute nu respecta adevarul. Oare nu se va da curs falsitatii prin intermediul acestor ilustratii departate de adevar? Noi vrem ca toate reprezentarile noastre despre Isus Hristos sa fie adevarate. Multe dintre ilustratiile care umplu cartile si publicatiile noastre sunt foarte prost facute si prezinta oamenilor o perspectiva falsa. — Scrisoarea 145, 1899.{SE 171.2}

Nu includeti in carti ilustratii despre auto-da-fe [Auto-da-fe inseamnna in limba spaniola act de credinta si desemneaza executiile publice ale ereticilor (de obicei prin ardere pe rug) ca marturisire de credinta a bisericii catolice (n. tr.)], imagini despre persecutiile si executiile catolice. Este de ajuns ca citim despre ele; nu mai este nevoie sa le mai prezentam si in modul acesta detaliat.” — Scrisoarea 28a, 1897.{SE 172.2}

„Ma ingrijoreaza felul in care au fost folosite ilustratiile in publicatiile noastre. Se pare ca unele ziare au tendinta de a le include fara discernamant. Unele desene sunt facute foarte prost si nu ilustreaza eficient adevarurile prezentate. Sper ca publicatiile noastre nu vor deveni reviste cu benzi desenate. Eu nu vreau sa condamn folosirea ilustratiilor in sine, numai ca ele ar trebui sa fie mai putine si doar acelea care sunt foarte bune ar trebui incluse. Nu am nimic de obiectat daca alegeti sa includeti mai putine ilustratii dar care sa fie de calitate. Alegeti calitatea si nu cantitatea!” — Scrisoarea 28a, 1897.{SE 172.3}

“Noi am depus eforturi foarte mari pentru a indrepta mintea oamenilor din Oackland pe calea cea buna. Uneori ei au fost mustrati aspru pentru ca la inceput s-au luat dupa pofte, departandu-se de comportamentul corect aprobat de Cer. Dar ce putem spune atunci cand periodicele noastre aduc atatea laude unor oameni care nu-L slavesc pe Dumnezeu prin viata si caracterul lor? Credeti voi ca astfel de model ii vor face pe tinerii nostri sa umble pe calea cea ingusta a sfinteniei?

Nu pot sa-mi dau seama cum o astfel de reprezentare, sau aceea pe care am vazut-o de curand pe paginile reviste Review and Herald — poza unui altar pagan — pot servi cresterii spirituale a poporului nostru.

Imi doresc cu ardoare ca fiecare cuvant publicat pe paginile noastre sa reflecte lumina care sa strapunga intunericul adanc al Satanei. Revistele noastre ar trebui sa prezinte experiente incurajatoare prin care se vor vedea felul plin de dragoste si bunatate in care Dumnezeu relationeaza cu oamenii. Aceasta ii va intari si incuraja. Neteziti cararile pentru ca cei slabi sa nu cada de pe ea. Prezentati-le mereu avertizarea adevarului pentru ca sfarsitul este aproape. Trebuie sa strigam cu glas tare fara sa obosim. Unii nu vor lua seama dar altii se vor pocai si vor fi salvati…

Adevarul trebuie sa ramana mereu in fata oamenilor. Ridicati mereu standardele puritatii, curateniei si sfintirii.

Nu stiu pana unde veti ajunge daca veti continua sa publica astfel de articole si astfel de ilustratii. Revista va avea o eficienta mai mare daca veti dedica mai putin spatiu ilustratiilor.

Mi s-a spus sa va avertizez ca ii puteti face o mare publicitate lui Satana. Veti vorbi de uluitoarea lui inteligenta si putere, fermecandu-i cu acest subiect pe aceia care citesc revista Signs of Times. Dar stim ca acest lucru nu este corect.

Vreau sa va prezint aceste lucruri cat mai curand posibil asa ca nu voi pierde timpul cu amanuntele. Mi s-a spus sa va informez ca l-ati dezonorat pe Dumnezeu. Nu ati intentionat sa faceti acest lucru dar l-ati facut.” — Scrisoarea 106, 1902.{SE 173-176}

“Porunca a doua interzice inchinarea la imagini; dar Dumnezeu Insusi a folosit imagini si simboluri pentru a prezenta profetilor Sai lectii pe care ei urmau sa le predea oamenilor, si care puteau fi astfel mai usor intelesedecat daca ar fi fost oferite prin alte mijloace. El a facut apel la intelegerea prin simtul vederii. Istoria profetica le-a fost prezentata lui Daniel si Ioan in simboluri iar acestea urmau sa fie reprezentate in mod deslusit pe table, pentru ca cel care citeste sa inteleaga.

Este adevarat ca prea multi bani se cheltuiesc pentru tablouri; nu putine sunt mijloacele care ar trebui sa vina in casa visteriei lui Dumnezeu ajung de fapt la pictori. Dar raul care va rezulta in dreptul bisericii datorita comportamentului acestor extremisti este mai mare decat raul pe care ei incearca sa il indrepte. Este dificil uneori sa precizezi unde este granita, unde realizarea de tablouri devine pacat. Dar cei care Il iubesc pe Dumnezeu si doresc din toata inima lor sa tina poruncile Lui vor fi calauziti de El. Dumnezeu nu vrea ca alti oameni sa fie constiinta pentru ei. Cei care accepta toate ideile si impresiile unor minti dezechilibrate vor deveni confuzi, dezorientati. Este obiectivul lui Satana sa distraga atentia de la mesajul celui de-al treilea inger spre subiecte minore, pentru ca minti si inimi care ar trebui sa creasca in harul si cunoasterea adevarului, sa fie pipernicite si anemice, pentru ca Dumnezeu sa nu poata fi proslavit in ei.” —Historical Sketches of the Foreign Missions of the Seventh-day Adventists, 211, 212.{2SM 320.1}

Fotografiile, tablourile cu cei dragi si porunca a doua din Decalog

Se poate observa din pasajele de mai jos ca nu e condamnata realizarea de fotografii ci excesul, cantitatile mari de fotografii (pe suport de hartie) care implica si cheltuirea de sume mari.

„Mi s-a dat lumina ca a cheltui atat de multi bani pentru realizarea de fotografii este un gen de idolatrie. In felul acesta sunt risipite mijloace care ar trebui folosite mai degraba in efort misionar decat in producerea de fotografii care nu sunt esentiale.” {15MR 115.3}

„Dunham mi-a dat vreo doisprezece din aceste fotografii cu tine. Sa ti le trimit? Ce parere ai despre ele? Eu i-am spus [fotografului] ca nu imi plac? Nu arata natural, dar le poti folosi. Daca le vrei, da-mi de stire.” —Letter 21, 1876, p. 2. (Catre James White,5 Mai 1876.){8MR 77.3}

“Prima mare porunca este: “Sa-l iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau cu toata inima ta, si cu tot sufletul tau, si cu toata mintea ta.” (Matei 22:37.) Prin aceasta nu este ingaduita nici o separare a afectiunilor de Dumnezeu. In 1 Ioan 2:15-17 citim: “Nu iubiti lumea, nici lucrurile care sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, dragostea Tatalui nu este in el. Pentru ca tot ce este in lume, pofta firii pamantesti, pofta ochilor si laudarosia vietii, nu este de la Tatal, ci din lume. Si lumea si pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, ramane un veac.” Acum, daca tablourile facute au o tendinta de a desparti afectiunile de Dumnezeu si li se aduce inchinare in locul lui Dumnezeu, atunci ele sunt idoli. Cei care pretind ca sunt urmasi ai lui Iisus Hristos au ridicat aceste lucruri mai presus de Dumnezeu si si-au oferit afectiunea acestora? Iubirea lor pentru bogatii a umplut locul pe care ar trebui sa-l ocupe in inimile lor Iisus? {8MR 78.3}

Cei care au ars toate tablourile cu prietenii lor si de orice alt fel pe care le-au avut, au ajuns ei la un nivel mai inalt de consacrare datorita acestui act si arata ei asta prin cuvinte, comportament si printr-un suflet innobilat, inaltat, si o minte interesata de cele ceresti? Este experienta lor mai bogata decat inainte? Se roaga ei mai mult, si cred ei cu mai multa credinta dupa ce au adus aceasta jerfta mistuita de foc? Au urcat ei pe munte? A fost aprins focul sfant in inimile lor, dandu-le un zel nou si o mai mare devotiune fata de Dumnezeu si fata de lucrarea Lui decat inainte? A atins un carbune aprins de pe altarul jertfei inimile si buzele lor? Prin roadele lor puteti descrie caracterul lucrarii lor.” —Manuscript 50, 1886, 3, 4. (“Despre economie,” iulie, 1886.){8MR 79.1}

„Este o chestiune dificila pentru barbati si femei sa traseze linia in problema tablourilor. Unii s-au ridicat impotriva imaginilor, sculpturilor si a tablourilor de orice fel. Ei spun ca toate trebuie arse, afirmand ca realizarea de imagini este interzisa de porunca a doua si ca acestea ar fi niste idoli.

Un idol este orice lucru pe care oamenii il iubesc si se incred in el in loc sa Il iubeasca si sa se increada in Domnul ca Facator al lor. Orice lucru pamantesc pe care oamenii il doresc si in care se incred ca avand putere sa ii ajute si sa le faca bine, ii conduce departe de Dumnezeu si este pentru ei un idol. Orice lucru care iti fura afectiunea, care ia din suflet dragostea suprema pentru Dumnezeu, sau se interpune pentru a impiedica increderea nelimitata in Dumnezeu, se transforma intr-un idol in templul sufletului.” {8MR 78.2}

Reguli de interpretare a Bibliei si William Miller

Reguli de interpretare a Bibliei și oamenii simpli, laici: cine poate interpreta corect Biblia?

 1 Corinteni 1:20,21,26,27 “Unde este înțeleptul? Unde este cãrturarul? Unde este vorbãrețul veacului acestuia? N’a prostit Dumnezeu înțelepciunea lumii acesteia?
Cãci întrucît lumea, cu înțelepciunea ei, n’a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a gãsit cu cale sã mîntuiascã pe credincioși prin  nebunia propovãduirii crucii… De pildã, fraților, uitați-vã la voi cari ați fost chemați: printre voi nu sînt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sã facã de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sã facã de rușine pe cele tari.”

Biblia, cu prețioasele ei giuvaiere ale adevărului, n-a fost scrisă numai pentru cei învățați. Din contră, ea a fost destinată oamenilor obișnuiți și interpretarea dată de oamenii obișnuiți, atunci când sunt ajutați de Duhul Sfânt, se armonizează cel mai bine cu adevărul așa cum este el în Iisus Hristos. Marile adevăruri necesare pentru mântuire sunt clare ca ziua la amiază și nimeni nu va greși și nu va rătăci, cu excepția acelora care urmează propria lor judecată, în loc de voia lui Dumnezeu, descoperită așa de clar.” 5T 331

“Satana încearcă încontinuu să atragă atenția la om, în locul lui Dumnezeu. El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în loc să cerceteze Scripturile pentru a-și cunoaște datoria. Atunci, stăpânind mințile acestor conducători, el poate influența mulțimile după voia lui.” GC 595

Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva învățătorilor rătăciți, mulți sunt gata să-și încredințeze sufletele spre păstrare clerului. Există astăzi mii de susținători ai religiei care nu pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credință pe care le susțin decât că așa au fost învățați de conducătorii lor religioși. Ei trec pe lângă învățăturile Mântuitorului ca și când nu-L observă și acordă o încredere deplină cuvintelor slujitorilor. Dar sunt slujitorii infailibili? Cum ne putem încredința sufletele călăuzirii lor, dacă nu știm din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt purtătorii de lumină? Lipsa de curaj moral pentru a păși alături de urmele trasate de lume îi conduce pe mulți să-i urmeze pe cei învățați; și prin împotrivirea lor de a cerceta pentru ei înșiși, ajung legați fără nădejde în lanțurile rătăcirii. Ei văd că adevărul pentru vremea aceasta este lămurit prezentat în Biblie; și simt puterea Duhului Sfânt care însoțește vestirea lui; cu toate acestea, îngăduie ca împotrivirea clerului să-i îndepărteze de la lumină. Cu toate că rațiunea și conștiința sunt convinse, aceste suflete amăgite nu îndrăznesc să gândească altfel decât slujitorul lor; iar judecata lor personală, interesele lor veșnice sunt jertfite necredinței, mândriei și prejudecății altuia”. GC 596

“Un motiv pentru care mulți teologi nu au o înțelegere mai lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu este acela că își închid ochii în fața adevărurilor pe care nu doresc să le practice. Înțelegerea adevărului biblic depinde nu atât de mult de puterea intelectului celui care studiază, cât de sinceritatea scopului, de dorința stăruitoare de neprihănire.” GC 599

Reguli de interpretare a Bibliei și lumea postmodernă

Sub pretextul că lumea în care trăim e mai complexă decât altă dată, există o tendință alarmantă de a adopta o interpretare așa zis “principială” (hermeneutica bilbică “contemporană” a Bibliei în locul uneia “literaliste” (hermeneutica bilică tradițională). În realitate problema e că lumea contemporană urăște tot mai mult principiile lui Dumnezeu și trăiește un stil de viață în contradicție cu Biblia. Au fost vremuri în care oamenii chiar au crezut că ce spune Dumnezeu este bun și drept, iar asta i-a determinat să-și schimbe locul de muncă, să-și schimbe garderoba, să-și schimbe dieta, și multe altele. Acum asistăm la un proces invers: în loc să facă schimbările menționate oamenii sunt conduși să creadă că problema e la Biblie, la modul în care o interpretezi. S-a ajuns chiar să se vorbească de îngustimea profeților, de limitările lor educaționale, spirituale chiar, dar mai ales culturale. Dumnezeu ca și contributor și inspirator al Scripturii nici nu mai intră în discuție. Dacă îți place fotbalul (să te uiți și/sau să îl practici), dacă soția ta preferă să fie în pas cu lumea și vine la biserică cu fuste care sunt echivalentul bermudelor la bărbați, teologia Șarpelui îți va da instrumentele necesare să justifici acest stil de viață cu Biblia în mână. Nu mai contează ce au spus profeții din vechime și cei moderni. Contează doar ceea ce ție îți place, ceea ce rațiunea și logica ta (nesfințite) aprobă sau dezaprobă.Tu devii propriul tău dumnezeu. În esență asta înseamnă postmodernismul: nu mai există standarde morale absolute, totul este relativizat și fiecare individ devine propriul măsurător și evaluator a ceea ce este bine sau rău. Un articol excelent despre diverse subiecte fierbinți și legătura lor cu modul de interpretare a Bibliei este scris de Pieter Gerardus Damsteeg: Scripture Faces Current Issues (articol în limba engleză).

Reguli de interpretare a Bibliei și justificarea păcatului

De ce s-a ajuns aici? Un prim răspuns ar fi pentru că depravarea în continuă creștere a oamenilor a virusat într-atât de tare pe cei care se numesc creștini, încât și liderii religioși caută soluții pentru justificarea păcatelor din propriile vieți și familii și caută de asemenea să prezinte o Evanghelie a “eliberării de restricții evreiești” pentru a menține sau spori NUMĂRUL celor ce se declară creștini. De asemenea, sunt abandonate regulile simple de interpretare a Bibliei pe care le-au folosit oamenii lui Dumnezeu dintotdeauna, inclusiv reformatorii protestanți (precum Martin Luther). Aceste reguli au fost redescoperite în secolul al XIX-lea nu de pastorii educați în teologia înaltei critici și prin metodologia de educație inspirată de școlile iezuite ci de un fermier simplu, pe numele de William Miller.

Reguli de interpretare a Bibliei și William Miller

Marea redeșteptare religioasă din Statele Unite din secolul al XIX-lea care a dat naștere la Mișcarea adventă a avut la bază un mod corect de interpretare a Bibliei redescoperit de fermierul William Miller. E foarte important să cunoaștem aceste reguli de interpretare a Scripturii pentru că o abandonare a lor, fie ea și inconștientă (deoarece metode diferite sunt deja predate în toate instituțiile teologice), ne va conduce la o înțelegere greșită a Bibliei și implicit la o aplicare defectuoasă a ei în viața de fiecare zi.

Dumnezeu Și-a trimis îngerul pentru a mișca inima unui fermier, care nu crezuse în Biblie, și pentru a-l conduce să cerceteze profețiile. Îngeri ai lui Dumnezeu l-au vizitat în mod repetat pe cel ales pentru a-i călăuzi mintea și pentru a deschide înțelegerii lui profeții care au fost întotdeauna acoperite de întuneric pentru poporul lui Dumnezeu. I-a fost dat începutul lanțului adevărului și a fost condus mai departe să caute verigă după verigă, până când a privit minunat și cu admirație asupra Cuvântului lui Dumnezeu. A văzut acolo un lanț perfect al adevărului. Acel Cuvânt pe care îl privise ca neinspirat i s-a deschis acum înaintea ochilor în frumusețea și slava lui. A văzut că un pasaj din Biblie îl explică pe altul, iar când un pasaj era închis pentru priceperea lui, el găsea în altă parte a Cuvântului ceea ce îi oferea explicația. A privit Cuvântul sacru al lui Dumnezeu cu bucurie și cu cel mai profund respect și teamă.” EW 229 (pentru mai multe detalii importante despre începuturile lui William Miller de a studia Biblia vezi capitolul 18 din cartea Tragedia Veacurilor, de E.G.White)

Cei care sunt angajați în proclamarea mesajului celui de-al treilea înger cercetează Scripturile după același plan pe care l-a adoptat William Miller. În cartea intitulată “Views of the Prophecies and Prophetic Chronology”, Miller enumeră următoarele reguli simple dar inteligente și importante pentru studierea și interpretarea Bibliei:

1.Fiecare cuvânt trebuie să aibă o însemnătate corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie. 2.Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printr-o cercetare şi aplicare atentă. 3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care se roagă cu credinţă, fără să şovăie. 4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele din Scriptură ce tratează subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi ca fiecare cuvânt să aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi teoria fără nicio contradicţie, nu puteţi să greşiţi. 5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în ea însăşi. Dacă depind de un învăţător care să mi-o prezinte, iar el ar trebui să bănuiască semnificaţia ei, sau doreşte să o interpreteze pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci bănuiala lui, dorinţa, crezul sau înţelepciunea lui vor fi regula mea, şi nu Biblia.

Cele de mai sus sunt câteva dintre aceste reguli [o listă completă se poate vedea mai jos]; în studierea de către noi a Bibliei vom face bine urmând aceste principii stabilite.” {RH November 25, 1884, par. 25}

Lista cu cele 14 reguli de interpretare a Bibliei redescoperite și aplicate de William Miller:

1. Fiecare cuvânt trebuie să aibă o legătură corespunzătoare cu subiectul prezentat în Biblie. Matei 5,18

2. Toată Scriptura este necesară şi poate să fie înţeleasă printr-o cercetare şi aplicare atentă. 2 Timotei 3,15-17

3. Nimic din ce este descoperit în Scriptură nu poate şi nu va fi ascuns de aceia care se roagă cu credinţă, fără să şovăie. Deutronom 29,29; Matei 10,26-27; 1 Corinteni 2,10; Filipeni 3,15; Isaia 14,11; Matei 21,22; Ioan 14,13-14; Iacov 1,5-6; 1 Ioan 5,13-15.

4. Pentru a înţelege doctrina, puneţi laolaltă toate pasajele din Scriptură ce tratează subiectul pe care doriţi să-l cunoaşteţi, iar apoi lăsaţi ca fiecare cuvânt să aibă influenţa lui corespunzătoare şi, dacă puteţi să vă formaţi teoria fără nicio contradicţie, nu puteţi să greşiţi. Isaia 28,7-29; 35,8; Proverbe 19,27,44-45; Romani 16,26; Iacov 5,19.29.

5. Scriptura trebuie să fie propriul interpret, deoarece este o regulă în ea însăşi. Dacă depind de un învăţător care să mi-o prezinte, iar el ar trebui să bănuiască semnificaţia ei, sau doreşte să o interpreteze pe baza crezului lui sectar, ori pentru a fi considerat înţelept, atunci bănuiala lui, dorinţa, crezul sau înţelepciunea lui vor fi regula mea, şi nu Biblia. Psalmi 19,7-11; 119,97-105; Matei 23,8-10; 1 Corinteni 2,12-16; Ezechiel 34,18-19; Luca 11,52; Maleahi 2,7-8.

 6. Dumnezeu a descoperit lucrurile care vor veni, prin viziuni, simboluri şi parabole şi, în felul acesta, aceleaşi lucruri sunt descoperite adesea, din nou şi din nou, prin diferite viziuni, sau în diferite simboluri şi parabole. Dacă doriţi să le înţelegeţi, trebuie să le puneți pe toate laolaltă. Psalmi 89,19; Osea 12,10; Habacuc 2,2; Fapte 2,17; 1 Corinteni 5,6; Evrei 9,9.24; Psalmi 78,2; Matei 13,13.34; Geneza 41,1-32; Daniel 2,7.8; Fapte 9-16.

 7. Întotdeauna se precizează când e vorba despre o viziune. 2 Corinteni 12,1.

 8. Simbolurile au întotdeauna o semnificaţie simbolică şi sunt folosite mai mult în profeţii pentru a reprezenta lucruri, date şi evenimente viitore, cum ar fi munţii care semnifică guvernele, fiarele care semnifică împărăţiile, apele care semnifică popoarele, sfeşnicul care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, ziua care semnifică un an. Daniel 2,35.44; 7,8; Apocalipsa 17,1.15; Psalmi 119,105; Ezechiel 4,6.

 9. Parabolele sunt folosite spre a ilustra subiectele şi trebuie să fie explicate în aceeaşi modalitate ca simbolurile, în raport cu subiectul şi cu Biblia. Marcu 4,13.

 10. Simbolurile au uneori două sau mai multe semnificaţii diferite, după cum ziua este folosită în sens figurat pentru a reprezenta trei perioade diferite. Eclesiastul 7,14.

a.Nedefinit.

b.Definit, o zi pentru un an.

c. O zi pentru o mie de ani.

Dacă este pus într-un context corect, simbolul se va armoniza cu Biblia şi va avea o semnificaţie corectă. Altfel, nu va avea o semnificaţie corectă. Ezechiel 4,6; 2 Petru 3,8.

 11. Cum să ştii când un cuvânt este folosit în sens figurat? Dacă are o semnificaţie logică aşa cum este prezentat, şi nu calcă legile simple ale naturii, atunci trebuie să fie înţeles literal, dacă nu, trebuie să fie înţeles figurat. Apocalipsa 12,1-2; 17,3-7.

 12. Pentru a cunoaşte semnificaţia adevărată a simbolurilor, urmăriţi cuvântul figurativ pe parcursul Bibliei şi, acolo unde îi găsiţi explicaţia, aplicaţi-o şi, dacă are un sens logic, nu mai trebuie să căutaţi, dacă nu, căutaţi din nou.

13. Pentru a şti dacă avem un eveniment istoric adevărat ca împlinire a unei profeţii, dacă găsiţi că fiecare cuvânt al profeţiei (după ce simbolurile au fost înţelese) este împlinit literal, atunci puteţi să ştiţi că evenimentul istoric este cel adevărat. Totuşi, dacă un cuvânt este lipsit de împlinire, atunci trebuie să căutaţi un alt eveniment, sau să aşteptaţi împlinirea lui viitoare. Dumnezeu are grijă ca istoria şi profeţia să se potrivească, aşa încât adevăraţii copii ai Săi să nu fie făcuţi de ruşine niciodată. Psalmi 22,5; Isaia 14,17-19; 1 Petru 2,6; Apocalipsa 17,17; Fapte 3,18.

 14. Regula cea mai importantă dintre toate este că trebuie să aveţi credinţă. Trebuie să fie o credinţă care cere sacrificiu şi, dacă este pusă la încercare, va renunţa la obiectul cel mai drag de pe pământ, la lume şi la toate dorinţele ei, la propria persoană, stil de viaţă, ocupaţie, prieteni, pretenţii, comoditate şi onoruri lumeşti. Dacă vreuna dintre acestea ar împiedica încrederea noastră în vreo parte a Cuvântului lui Dumnezeu, va arăta că credinţa noastră este zadarnică. De asemenea, nu vom putea să credem niciodată, atâta vreme cât unul dintre aceste motive încă pândeşte în inima noastră. Trebuie să credem că Dumnezeu nu Îşi va călca niciodată cuvântul. Putem să avem încredere că Acela care observă vrabia şi numără firele de păr din capul nostru va păzi traducerea propriului Cuvânt şi va pune o barieră în jurul acestui Cuvânt, împiedicându-i să se îndepărteze de adevăr pe aceia care cred sincer în Dumnezeu şi îşi pun o încredere necondiţionată în Cuvântul Său, chiar dacă nu înţeleg limba ebraică şi greacă. Acestea sunt câteva dintre regulile cele mai importante pe care le-am găsit în Cuvântul lui Dumnezeu şi pe care Cuvântul mi le-a garantat spre a le adopta şi a le urma, ca să am un sistem de interpretare şi un echilibru. Dacă nu sunt foarte amăgit procedând aşa, eu am găsit că Biblia, ca întreg, este una dintre cărţile cele mai simple, clare şi inteligibile care au fost scrise vreodată, conţinând în ea însăşi dovada originii ei divine şi înţelegerea deplină a întregii cunoaşteri pe care inima noastră ar putea să dorească să o cunoască, sau de care să se bucure. Am descoperit-o ca fiind o comoară pe care lumea nu poate să o cumpere. Ea ne dă o pace liniştită în credinţă şi o speranţă neclintită în viitor. Ea susţine sufletul în situaţii potrivnice şi ne învaţă să fim umili în prosperitate. Ea ne pregăteşte să iubim şi să le facem bine altora, precum şi să ne dăm seama de valoarea sufletului. Ea ne face să fim îndrăzneţi şi curajoşi pentru adevăr şi ne întăreşte braţul spre a se împotrivi ideilor false. Ea ne dă o armă puternică pentru a doborî necredinţa şi ne descoperă singurul antidot pentru păcat. Ea ne învaţă cum va fi învinsă moartea şi cum vor fi sfărâmate legăturile mormântului. Ea ne vorbeşte despre evenimentele viitoare şi ne arată pregătirea de care avem nevoie pentru a le întâmpina. Ea ne dă ocazia de a conversa cu Împăratul împăraţilor şi ne descoperă codul de legi cel mai bun care a fost adoptat vreodată. Aceasta este doar o imagine slabă cu privire la valoarea ei, şi totuşi cât de multe suflete pieritoare o neglijează, sau, la fel de rău, o tratează ca pe o taină ascunsă ce nu poate să fie cunoscută. Oh, dragul meu cititor, fă din ea studiul tău principal. Încearcă şi vei găsi că este tot ce am spus eu. Da, asemenea împărătesei din Seba, vei declara că nu ţi s-a spus nici jumătate. Teologia prezentată în şcolile noastre a fost întemeiată întotdeauna pe un crez sectar. Poate că reuşeşte să ia o minte goală şi să întipărească în ea acest fel de teologie, dar va sfârşi întotdeauna în bigotism. O minte liberă nu va fi mulţumită niciodată cu părerile altora. Dacă aş fi un profesor de teologie pentru tineri, aş căuta mai întâi să cunosc capacitatea şi mintea lor. Dacă acestea ar fi bune, i-aş face să cerceteze Biblia pentru ei înşişi şi i-aş trimite liberi să-i facă bine lumii. Dar dacă nu ar avea minte, le-aş întipări gândirea altora, aş scrie bigot pe fruntea lor şi i-aş trimite în lume ca sclavi.”

Abandonarea regulilor redescoperite de Miller este evidentă la predicatori bine cunoscuți, precum Edi Constantinescu, Sorin Petrof și mulți alții, sub pretextul nevoii de a ne îndepărta de atitudini patriarhale, talibane, fundamentaliste (și alte epitete vădit manipulative, menite să ostracizeze pe toți cei care nu văd cu ochi buni inovațiile ieroboamice din predicare, închinare și stil de viață recente). Cauzele acestei îndepărtări sunt legate de abandonarea educației adevărate. O prezentare amplă a acesteia se poate lectura în cartea Living Fountains Or Broken Cisterns de E.A.Sutherland.

„De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor despre prooroci: iatã, îi voi hrãni cu pelin, și le voi da sã bea ape otrãvite; cãci prin proorocii Ierusalimului s’a rãspîndit nelegiuirea în toatã țara.” Ieremia 23:15

Mersul la mare si crestinii

Mersul la mare si crestinii

sau

“Despuiatii Domnului”

“Mersul la mare e pacat?” intreaba unele persoane. Evident ca nu. Pentru cine nu intelege subtilitatile intrebarii, pare o intrebare nelalocul ei, si chiar intreaba retoric: “Cum poate fi pacat sa mergi la mare?” “Ce legatura are moralitatea cu mersul la mare?” Adevarul e ca raspunsul la o asemenea intrebare poate fi atat pozitiv cat si negativ, sau il putem rezuma intr-un cuvant: DEPINDE. Pentru a afla de ce anume DEPINDE, e nevoie de o abordare mai detaliata a subiectului. Din perspectiva crestina, e mai intelept sa ne intrebam daca locurile in care mergem si ceea ce facem acolo Il proslavesc pe Dumnezeu si ne intaresc spiritual atat pe noi cat si pe cei din jurul nostru.

                           mersul la mare si crestinii - litoral romanesc

Mersul la mare si beneficiile pentru sanatate

Nimeni nu poate nega beneficiile mersului la mare. Expunerea la soare e necesara pentru sinteza vitaminei D (vitala pentru intarirea sistemului imunitar, pentru formarea oaselor – impiedica rahitismul la copii). Pentru a beneficia de expunerea la soare evident ca nu e neaparat nevoie sa mergi la mare si nici nu e nevoie ca intregul corp sa fie expus. Ceea ce poate face din mersul la mare o necesitate este situatia in care suferim de probleme ale aparatului respirator (rinita, sinuzita, faringita, laringita, afectiuni pulmonare cronice de tipul astmului). Pentru acestea se recomanda de obicei plimbari dimineata inainte de ora 8 si seara dupa ora 18.

Mersul la mare si crestinii

In cazul in care dorim sa mergem la mare in Romania sau alte tari europene, ideal este sa cautam locuri unde nu sunt si alte persoane, in afara statiunilor aglomerate. Cercul familiei este suficient. Daca grupul este mai mare, atunci e mai bine ca persoanele de gen feminin si cele de gen masculin sa aleaga locuri diferite. Pentru a intelege mai bine motivul unei asemenea recomandari, paragrafele de mai jos se pot dovedi folositoare.

                            mersul la mare si crestinii

Goi si fara rusine

Cei mai inflacarati aparatori ai mersului la mare in mijlocul multimilor dezbracate amintesc faptul ca Adam si Eva au fost si ei goi si nu le era rusine. Cand Biblia vorbeste despre ei ca erau goi, se refera la faptul ca inainte de a cadea in pacat nu purtau haine ca ale noastre. Adam si Eva insa erau imbracati in lumina. Imediat dupa ce au pacatuit vesmantul acela de lumina a disparut. Atunci au ramas cu adevarat goi si le-a fost rusine. Primul impuls a fost acela de a-si confectiona singuri niste sorturi cu care sa-si acopere goliciunea. (Genesa 3:7) Pentru ca Dumnezeu nu a socotit suficient de bun ce si-au confectionat ei, le-a creat El Insusi haine care sa ii acopere adecvat. (Genesa 3:21) Dumnezeu nu a lasat aceasta problema a acoperirii sa fie reglementata de mintea umana, desi era doar recent afectata de pacat.

Vesmantul de lumina care-i acoperea acum a disparut si, pentru a-l inlocui, ei au incercat sa dea forma unui acoperamant pentru ei; caci goi, nu puteau sa dea ochii cu Dumnezeu si cu sfintii ingeri.” PP 57

                                     adam si eva imbracati in lumina inainte de caderea in pacat

Traim intr-o generatie tot mai despuiata, tot mai goala in ce priveste cele launtrice, goala si in cele exterioare. Nu e de mirare ca Domnul Iisus asemana acest timp din urma cu timpul lui Noe si cel al lui Lot. Si atunci oamenii erau dedati intru totul poftelor trupesti, nu mai exista rusine, iar goliciunea interioara se manifesta cu siguranta si in goliciune exterioara. Tabloul din Apocalipsa 3:17 unde laodiceenii sunt portretizati ca fiind goi este o descriere precisa, inspirata a generatiei actuale: “Saraci, orbi si goi”.

Mersul la mare: vacanta atat pentru credincios cat si pentru demoni?

Unele persoane incearca sa faca o separare intre viata religioasa si celelalte activitati. In timp ce e adevarat ca pentru a avea o viata spirituala nu trebuie sa stai permanent intr-o biserica, este la fel de adevarat ca si in celelalte activitati cotidiene trebuie sa se reflecte viata spirituala si decizia de a fi placut lui Dumnezeu si o influenta morala binefacatoare pentru semeni. Citeam experienta unei doamne credincioase ortodoxa care isi punea intrebarea cum se pot impaca rugaciunea cu mersul la mare, in mijlocul atator oameni imbracati atat de sumar (in fapt, mai mult dezbracati decat imbracati). Este interesanta aceasta sensibilitate (unii o vor socoti hipersensibilitate) si la fel de interesanta este nonsalanta cu care alte persoane indeamna sa ne traim viata si sa nu ne facem probleme, sa nu amestecam viata religioasa, spirituala, cu mersul la mare, de parca o vacanta la mare i-ar trimite si pe ingerii rai in vacanta, ca sa nu ne ispiteasca. Pentru un crestin veritabil nu exista “vacanta”, adica un timp in care nu e nevoie sa se roage, nu e nevoie sa fie in comuniune stransa cu Dumnezeu sau un timp in care sa nu fie ispitit (demonii nu-si iau vacanta – 1 Petru 5:8). Chiar si in vacanta, crestinul adevarat este constient de lupta invizibila dusa pentru sufletul lui, lupta la care trebuie sa ia si el parte activ.

                           sa nu comiti adulter

Mersul la mare si vederea goliciunii altora

Facusem un legamant cu ochii mei, si nu mi-as fi oprit privirile asupra unei fecioare.” Iov 31:1

Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: „Sa nu preacurvesti.” Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Daca deci ochiul tau cel drept te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l dela tine; caci este spre folosul tau sa piara unul din madularele tale, si sa nu-ti fie aruncat tot trupul în gheena”. Mt. 5:27-29

Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata.” 2 Tim. 2:22

                             fugi de poftele tineretii

Un argument al celor care socotesc normala mergerea la mare la un loc cu restul lumii, este ca atunci cand toata lumea este dezbracata (inclusiv tu) nu mai esti ispitit sa te gandesti la lucruri necurate. Daca am face un sondaj intre cei care merg la mare, ma tem ca rezultatele nu ar incuraja o asemenea concluzie. Mai degraba incercam sa ne adormim constiinta cu asemenea argumente. Presupunand ca un crestin reuseste sa-si infraneze imaginatia in mijlocul celor dezbracati (desi pasirea intr-un asemenea loc este incumetare), ce ne face sa credem ca cei din jur vor avea ganduri curate privind goliciunea noastra? Este foarte adevarat ca poti avea ganduri necurate si atunci cand toti cei din jur sunt imbracati, dar este la fel de adevarat ca gandurile celor mai multi vor fi incurajate intr-o directie pozitiva daca cei din jur sunt imbracati decent (si cu atat mai mult daca sunt imbracati cu adevarat crestineste, in armonie cu Scriptura). Daca in fiecare saptamana vezi pe cineva la biserica imbracat decent si apoi vezi aceeasi persoana aproape complet dezbracata la mare, vei putea sterge imaginile respective din memorie? Vei vedea cu aceiasi ochi acea persoana in biserica? Putini realizeaza ca multe familii s-au destramat tocmai de la asemenea intovarasiri si expuneri ale goliciunii in locuri precum plajele de la mare, stranduri, piscine si alte locuri asemanatoare.

Mersul la mare si involutia costumelor de baie (sau unde ne oprim cu dezbracarea?)

Privind imaginile de mai jos multe persoane vor fi suprinse sa vada cum erau imbracati oamenii cu o suta de ani in urma atunci cand mergeau la mare (ca sa nu mai vorbim de perioade anterioare). Despuierea contemporana la mare a ajuns sa fie considerata normalitate chiar si de cei care se numesc crestini.

                     mersul la mare si involutia costumelor de baie

Nu e nevoie desigur sa punem aici poze cu treptele urmatoare ale involutiei costumelor de baie. Deja in anii 1930-1940 costumele de baie se apropiau serios de ceea ce se poarta astazi. Va puteti convinge cautand poze din perioada respectiva (puteti folosi in engleza  de exemplu “bath suit 1930″ intr-un motor de cautare)

Desi destrabalarea atinge apogeul astazi, sunt din ce in ce mai multe persoane, din diverse credinte, care indraznesc sa se intoarca la variante mai modeste, asa cum se poate vedea in imaginile de mai jos:

costum de baie puratat in islam - burkini           costum de baie contemporan in varianta mai modesta                                 femei crestine amish

Mai jos puteti vedea exemplul unui grup de evrei ortodocsi:

In timp ce multe persoane vor incerca tot timpul sa gaseasca diverse scuze pentru alegerile lor, cei care doresc sa fie credinciosi lui Dumnezeu in toate privintele vor gasi intotdeauna ratiunea de a face ce e placut lui Dumnezeu, satisfactia de a-L sluji si mijloacele potrivite pentru a beneficia de binecuvantarile lasate de Creator in natura.

3 Ioan 1:2 “Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale sa-ti mearga bine, si sanatatea ta sa sporeasca tot asa cum sporeste sufletul tau.”

Daniel 12:10 “Multi vor fi curatiti, albiti si lamuriti; cei rai vor face raul, si niciunul din cei rai nu va intelege, dar cei priceputi vor intelege.”

Mersul la mare si crestinii – Andrei Orasanu (fragment din mesajul “Ii pasa lui Dumnezeu cum ne imbracam?”)

In bermude la amvon

In bermude la amvon… ?!  Imbracaminte modesta sau nu?

In bermude la amvon? Este aceasta imbracaminte modesta? Este foarte putin probabil ca o asemenea idee sa fie agreata, cu exceptia catorva zone geografice de pe glob. Cine vede un barbat imbracat in felul acesta sau asemanator isi pune desigur intrebarea daca omul respectiv e serios sau nu si cum de permite biserica respectiva un asemenea derapaj. Exista un echivalent pentru bermudele barbatilor si in vestimentatia feminina. Din pacate insa oamenii s-au familiarizat intr-atat cu devierile de la ce spune Dumnezeu incat prea putini mai sesizeaza problemele acestea. Nu am incadrat subiectul acesta la categoria “De-ale barbatilor” pentru ca se aplica la ambele genuri.

                             cu sau fara bermude la biserica

Din capul locului facem precizarea ca randurile urmatoare nu se refera la persoane care nu au o baza minima din Biblie pentru experienta lor crestina. Orice biserica trebuie sa fie primitoare si sa se bucure de orice persoana care paseste in biserica, indiferent de modul in care oamenii sunt imbracati (cu limitele de rigoare, desigur). Eu insumi am venit la inceput intr-o vestimentatie care nu era potrivita cu un loc de inchinare, insa treptat am inteles care sunt asteptarile lui Dumnezeu in privinta imbracamintii. Fiecare individ are nevoie de timp pentru a creste spiritual si a intelege lucruri care la inceput sunt mai dificile de inteles. Cei din jur trebuie sa aiba rabdare cu noii veniti si sa le ofere spatiu si timp sa creasca, dar si un exemplu bun care poate fi imitat. Este o mare diferenta insa intre a pasi intr-o biserica si a lua loc in banca sau in a merge in fata bisericii, la amvon, pentru a savarsi diverse slujbe: predicare, rugaciune, cantare. Cei care indeplinesc diverse slujbe trebuie sa-l reprezinte pe Dumnezeu si principiile Sale si prin modul in care se imbraca. Evident ca si cei care stau in banca, daca au deja in spate niste ani de cand studiaza Biblia, ar trebui sa-L reprezinte si ei pe Dumnezeu asa cum se cuvine.

                                  midi sau maxi la biserica

                                 mini, midi - imbracaminte modesta sau nu

Observati in aceste poze ca fustele “midi” sunt echivalentul “bermudelor” la barbati. In timp ce ni se pare inacceptabil ca barbatii sa vina cu asemenea pantaloni la biserica (cu atat mai putin sa reprezinte biserica la amvon prin cantare, rugaciune sau predicare), socotim acceptabil echivalentul lor pentru genul feminin.

                                   imbracaminte midi feminina si masculina

                                   biserica romana chicago

Imbracaminte modesta promovata de Biblie

Primul loc din Biblie unde se vorbeste despre imbracaminte este cel din Geneza 3. Adam si Eva fusesera imbracati cu un vesmant de lumina inainte de a pacatui. Dupa caderea in pacat au pierdut acest vesmant si au ramas goi: goi pe dinauntru (spiritual) si goi pe dinafara. Imediat au incercat sa-si faca niste sorturi (Genesa 3:7). Tentativa lor de a se acoperi nu a fost acceptata de catre Dumnezeu ca fiind suficienta si atunci Creatorul lor le-a facut niste haine de piele (Genesa 3:21). Cuvantul ebraic folosit pentru “haine” poate fi tradus si prin robe. In cea mai mare parte a istoriei, modestia in imbracaminte a fost o regula pentru zonele in care Biblia a fost cunoscuta. Este interesanta si pastrarea pana astazi a cuvantului englezesc “wardrobe” (ward+robe), tradus prin “dulap” sau “garderoba”. Cuvantul desemna, asa cum se poate vedea din modul in care e compus, un loc unde se pastrau robele. Nu se purta ceva mini sau midi, ci doar maxi, asa cum arata robele pana astazi. In secolele anterioare acel maxi devenise uneori chiar prea maxi si trebuia scurtat pentru a nu matura praful de pe jos.

                             imbracamintea preotilor

Un alt loc din Biblie unde ni se dau detalii despre imbracaminte modesta este cel unde se descrie imbracamintea preotilor. Ei veneau in prezenta lui Dumnezeu in sanctuar (cortul intalnirii sau Templul, mai tarziu). Erau date indicatii precise pentru ca acestia sa nu considere ca nu conteaza cum vin imbracati. Asa cum se poate vedea din imagini, preotii si levitii purtau niste tunici, niste robe. Cuvantul tradus prin “tunici” este acelasi folosit si in Genesa 3:21 cand se aminteste ca Dumnezeu Insusi le-a facut haine lui Adam si Evei. Nici o persoana care indeplinea vreun rol in slujirea lui Dumnezeu nu putea sa se imbrace cum dorea, sub pretextul ca doar inima conteaza, nu si exteriorul. Este adevarat ca inima este elementul cel mai important, dar exteriorul trebuie sa fie o reflectare a unei inimi sfintite, transformate.

Fiilor lui Aaron sa le faci tunici, sa le faci braie, si sa le faci scufii, spre cinste și podoaba.” Exod 28:40

“Haina preotului obisnuit era din in alb, tesuta dintr-o bucata. Era lunga pana aproape de glezna, stransa la mijloc cu un cordon de in alb, brodat cu albastru, purpuriu si caramiziu.” PP 350

“Tot ce era legat de imbracamintea si purtarea preotilor trebuia sa fie astfel incat sa imprime, in cei ce-i priveau, un simtamant al sfinteniei lui Dumnezeu, al sfinteniei inchinarii si adorarii Sale si al curatiei ce se cerea acelora care veneau in prezenta Sa.” PP 351

                              imbracaminte modesta - robe

Atunci cand Domnul Hristos I s-a revelat lui Ioan pe insula Patmos, Iisus avea o haina lunga pana la picioare. (un fel de roba)

Si in mijlocul celor sapte sfesnice pe cineva, care semana cu Fiul omului, imbracat cu o haina lunga pana la picioare, si incins la piept cu un brau de aur.” Apocalipsa 1:13

                       Iisus - imbracaminte modesta

Nu e neaparat nevoie sa purtam robe astazi, desi nu arata deloc rau intr-un loc de inchinare, dar vestimentatia pe care o avem trebuie sa ne acopere la fel de mult cum acopera si robele. Atat pentru barbati cat si pentru femei, ceea ce poate fi etichetat drept “MIDI” (cu atat mai putin “MINI”), nu a fost niciodata aprobat de Creator. Cei care doresc sa-L reprezinte pe Dumnezeu si sa conlucreze cu ingerii, vor imprumuta “gusturile” acestora in domeniul vestimentar, intelegand ca nimic nu e fara rost.

                      imbracaminte crestina modesta

“La serviciul de la tabernacol, Dumnezeu a aratat fiecare amanunt al vesmintelor acelora care slujeau înaintea Lui. In felul acesta, suntem invatati ca El are o preferinta cu privire la imbracamintea celor care-L servesc. Indrumarile date cu privire la vesmintele lui Aaron erau foarte precise, deoarece vesmantul lui era simbolic. Tot asa, imbracamintea urmasilor lui Hristos trebuie sa fie simbolica. Infatisarea noastra, in toate privintele, ar trebui sa fie caracterizata prin simplitate, modestie si curatenie.” 6T 96

“Îmbracamintea in sine si felul in care este aranjata pe o persoana este, in general, un indiciu al acelui barbat sau al acelei femei.

Noi judecam caracterul unei persoane dupa stilul de imbracaminte pe care-l poarta. O femeie modesta si evlavioasa se va imbraca modest. Un gust fin si o minte cultivata se vor descoperi in alegerea unor haine simple si adecvate….” CG 413

Culoarea roz la barbati

Culoarea roz si imbracamintea barbatilor

Culoarea roz este una dintre cele mai indragite in randul fetitelor. Daca intr-o familie sunt si baieti si fete, daca vor primi cu totii cadouri, baietii stiu ca ceea ce este roz cu siguranta nu este pentru ei, ci pentru surioare. Nu e absolut nimic rau cu aceasta culoare in sine. Este o culoare potrivita pentru genul feminin, mai ales pentru varstele mai fragede.

                                           rozul pentru fetite si doamne

Cu cat ne apropiem de asteptatul punct terminus al istoriei, cand Domnul Iisus va reveni pe norii cerului, cu atat apar tot mai multe nazbatii omenesti, departe de invatatura Bibliei, iar prapastia dintre cei ce asculta de Dumnezeu si cei ce nu asculta se adanceste. Una dintre aceste nazbatii este campania agresiva a celor care nu mai doresc o diferentiere intre barbati si femei. Parte din aceasta campanie, care loveste in institutia familiei, este si crearea modei unisex, androgine, si folosirea culorilor intr-un mod care nu mai tine cont de genul celor care le poarta.

                                       Andrej Pejac Model

Priviti de exemplu la fotomodelul de mai sus. E femeie sau barbat? E usor sa ajungi la una dintre concluzii? Numele lui este Andrej Pejic, australian de origine bosniaca. S-a remarcat in mod special in 2011, cand a purtat imbracaminte creata de casa de moda Michalsky atat pentru barbati cat si pentru femei. In 2012, a socat audienta in momentul in care a purtat piese vestimentare pentru mirese, cu ocazia Saptamanii Miresei la Barcelona. In acelasi an, in cadrul unui interviu a si declarat ca prefera ca lumea sa i se adreseze cu pronume personale de gen feminin.

Culoarea roz – semnificatia culorii si folosirea ei de catre barbati

Culoarea roz este derivata din culoarea rosie. Urmare a sondajelor efectuate in Europa si Statele Unite, culoarea roz, in mod special cand este combinata cu alb sau albastru, este culoarea cel mai des asociata cu feminitatea, sensibilitatea, gingasia, copilaria si romantismul. In combinatie cu negru sau violet, este asociata cu erotismul si seductia. In Europa si Statele Unite, rozul este adesea asociat cu fetele, in timp ce albastrul este asociat cu baietii.

                  culoarea roz la barbati          rozul la barbati

O informatie mai putin cunoscuta despre Germania nazista este ca, in lagarele de concentrare, cei inchisi care erau acuzati ca erau homosexuali, erau fortati sa poarte un triunghi roz, asa cum se vede in imaginile de jos. Acest fapt i-a determinat ulterior pe cei care promoveaza miscarea homosexualilor sa adopte simbolul triunghiului roz.

                                         triunghiul roz in regimul nazist

Culoarea roz si devierile sexuale

Rozul este folosit ca si culoare simbolica de catre grupurile care sunt preocupate de subiecte importante pentru femei sau pentru comunitatea lesbienelor, bisexualilor si transsexualilor. Iata cateva exemple: In Olanda este un grup de informare pentru homosexuali numit roze (roze fiind cuvantul olandez pentru roz). In Marea Britanie, Pink News (pink=roz)este un ziar homosexual si un serviciu online de stiri. Exista si o revista numita Pink pentru comunitatea de lesbiene, homsexuali, bisexuali si transsexuali (LGBT) care are editii diferite pentru diverse zone metropolitane. In Franta Pink TV este un canal de televiziune prin cablu dedicat acestei comunitati. In Irlanda, grupul suport pentru adoptii Irish Pink Adoptions foloseste denumirea de familie roz (pink) pentru persoane necasatorite care sunt homosexuali, lesbiene sau cupluri de acelasi gen care intentioneaza sa adopte, care sunt in procesul de a adopta sau care au adoptat deja un copil. Acelasi termen este folosit pentru a desemna si pe cei care s-au nascut sau au fost crescuti in asemenea familii.

                                              rozul ca simbol pentru devierile sexuale

In planul Sau, Dumnezeu a randuit sa existe barbat si femeie, cu roluri diferite si complementare. Pentru ca agresivitatea celor care neaga randuiala divina creste de la o zi la alta prin toate mijloacele de promovare, e bine ca fiecare barbat crestin sa fie informat cu privire la aceste tendinte si agende (mai mult sau mai putin ascunse) si sa incurajeze prin exemplul personal ceea ce intareste si pasii altora pe cararea cea buna.

Cravata si crestinul

Cravata si crestinul

Cravata nu si-a avut locul in peisajul romanesc pentru foarte multa vreme. Tarziu in istorie si-a facut aparitia, importata la noi de catre cei care studiau la universitatile europene si de catre cei care aveau timp si bani sa investeasca in mofturi vestimentare populare in vestul Europei. Cu toate ca multa lume va spune ca acesta este un subiect minor care nu merita osteneala de a fi abordat, vom vedea din randurile urmatoare ca lucrurile nu stau chiar asa. Exista oameni pe aceasta planeta, si nu putini, si nu rau intentionati, nici lipsiti de bun gust (cum am fi tentati sa credem noi ceilalti) care nu doar ca nu considera purtarea cravatei necesara, dar o si asociaza cu decaderea spirituala, cu spiritul lumesc caruia crestinismul din Europa si Statele Unite i se inchina cu buna stiinta sau din nestiinta.

                                 Cu si fara cravata

Cravata nu are nici un fel de utilitate in vestimentatia masculina: nu tine de cald, nu este un element de sustinere al altor piese vestimentare. Are doar un rol estetic. De ce este insa atat de populara cravata pentru multi oameni? In acelasi timp, de ce este foarte nepopulara pentru altii? Ca expresie a dezaprobarii purtarii cravatei, pe meleagurile noastre s-a impamantenit expresia streangul lui Iuda, o asociere deloc incantatoare. Cine a facut aceasta asociere? In nici un caz cei care o purtau, probabil. Oamenii simpli, care trebuiau sa trudeasca de dimineata pana seara, tarani sau muncitori in fabrici mai tarziu, nu-si permiteau luxul de a intreba oglinzile cine este cel mai frumos din tara. si pentru ca exista totusi un minim de cultura biblica si pe la noi, purtarea acestui accesoriu, de catre cei care-si permiteau acest lux, a fost sanctionata dur de spiritul de observatie ascutit al celor din jur, care s-au simtit si ei cumva tradati, ca si Iisus. Cravata a devenit pentru multi un simbol al evolutiei pe scara sociala, al evadarii din randul celor care trebuie sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. Iar cei care nu-si permit o asemenea evadare in fiecare zi, o rezerva macar pentru o zi pe saptamana sau pentru anumite ocazii speciale. Din fericire insa exista tot mai multi oameni care s-au saturat de streang si chiar daca au ajuns sa aiba anumite performante, financiare, intelectuale etc, nu mai simt nevoia de a se gatui cu acest accesoriu.

                                                  cravata la croati

Scurta istorie a cravatei

Originile cravatei moderne sunt localizate de cei mai multi in timpul Razboiului de 30 de ani (1618-1648) cand mercenari croati care fusesera tocmiti de francezi au purtat ceva asemanator a ceea ce noi numim acum cravata. “Hrvati” este termenul tradus de noi prin “croati”, iar in franceza acest accesoriu vestimentar a fost numit “cravate”. Copilul-rege Louis al XIV-lea a inceput sa poarte aceasta cravata in anul 1646, cand avea sapte ani, si a dat tonul pentru nobilimea franceza. Acest nou articol vestimentar a produs mare valva in moda europeana incepand de la acea data.

Alti analisti ai acestui articol vestimentar merg insa mult mai departe in istorie, aratand ca cel mai raspandit si multicultural simbol falic (organe genitale barbatesti) a fost cravata, incepand cel putin cu dinastia chineza Quin. Mult mai recent, pana si Sigmund Freud asocia cravata cu simbolul falic, intr-o analiza a visurilor pe care le au barbatii.

                            Cravata si streangul lui Iuda

Cravata si mersul la biserica

Daca in afaceri sau politica cravata poate juca rolul de a impresiona si manipula, printr-un ambalaj mai cuceritor decat ar face-o doar continutul, multi s-au intrebat care ar fi rostul cravatei purtate la biserica. De ce sa adopt un accesoriu care in istorie a fost perpetuat de cei care exploatau masele de oameni, de cei care si-au permis diverse mofturi vestimentare din lipsa de ocupatie utila sau din dorinta de a se diferentia cat mai puternic de cei care le slujeau? In mod normal, dupa Scripturi, mersul la biserica are menirea de a facilita intalnirea cu Dumnezeu intr-un spatiu unde este mai multa liniste, rugaciune, respect fata de divin, si intalnirea cu semeni care isi doresc o experienta similara: aceea de a se inchina si a marturisi cum L-au descoperit pe Dumnezeu in viata lor. Astazi, din pacate, mersul la biserica devine pentru multi o ocazie de etalare („Uita-te la mine!”, „Priveste ce mi-am mai cumparat!”, „Arat bine asa?”) nu doar pentru genul feminin, mai inclinat spre aceasta desertaciune, ci si pentru barbati. Si asa ne trezim ca, atunci cand cei care Il cauta cu adevarat pe Dumnezeu, intrand poate pentru prima oara intr-un loc unde cred ca vor intalni oameni care L-au gasit si traiesc cu El, in loc sa gaseasca modestia si sfiala in vestimentatie despre care vorbeste Scriptura, intalnesc exact opusul. Ceea ce apostolul Petru le scria femeilor din bisericile crestine se aplica la fel de bine si barbatilor, din ce in ce mai mult: “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului [sau tunsori deocheate la barbati], in purtarea de scule de aur [bijuterii] sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret înaintea lui Dumnezeu.” 1 Petru 3:3,4                                paunul si crestinul Aceasta aplecare a generatiei noastre spre cele exterioare, chiar si in contextul venirii la biserica, este foarte bine amendata de catre pana unei scriitoare crestine: „Tineri creştini, am vazut in unii dintre voi o dragoste pentru imbracaminte şi etalare ostentativa care mi-a provocat suferinţa. La unii care au fost bine educaţi, care au avut din pruncie privilegii religioase şi care s-au imbracat in Hristos prin botez, marturisind astfel ca sunt morţi faţa de lume, am vazut o deşertaciune a imbracamintei şi o frivolitate in comportare care L-au ranit pe scumpul Mantuitor şi au adus ruşine asupra cauzei lui Dumnezeu. Am remarcat cu durere starea de declin religios şi dispoziţia voastra de a va ornamenta şi impodobi vestimentaţia. Unii au avut marea nenorocire de a intra in posesia unor lanţişoare sau agrafe din aur sau a ambelor articole şi au dat dovada de prost gust, etalandu-le, scoţandu-le in evidenţa pentru a atrage atenţia. Nu pot decat sa-i compar pe aceşti indivizi cu paunul cel orgolios, care işi expune penele superbe pentru a starni admiraţia. Este tot ceea ce are aceasta pasare pentru a atrage admiraţia; caci vocea şi forma sa numai atragatoare nu sunt.” (3T 366)    

                                             fara cravata si descheiat la primul nasture

E bine sa amintim aici ca uneori cei care renunta la cravata pot face greseala de a da pe fata o atitudine de lejeritate, cum se poate vedea in imaginea de mai sus, lasand ultimul nasture de la camasa descheiat. Daca la o plimbare in parc sau pe strada lucrul acesta nu este o problema, atunci cand vii sa te inchini intr-o biserica este nelalocul lui. Unii folosesc asemenea exemple pentru a-si exprima dezaprobarea fata de cei care nu mai poarta cravata aratand ca atitudinea lor este mai periculoasa si mai gresita decat a celor care poarta cravata.

Cravata si evanghelizarea

In momentul in care intri in dialog cu un musulman, un evreu ortodox sau cu oameni simpli in general, care sunt interesati de lucruri spirituale, trebuie sa te asiguri, ca si crestin, ca urmas al lui Hristos, ca urmezi modestia recomandata de Scriptura. Avand in vedere ca un musulman serios sau un evreu ortodox nu va purta niciodata cravata, cum poti ca si crestin sa fii lumina pentru el, o lumina mai mare decat cea pe care deja o are, daca vede ca tu cauti o impodobire exterioara? Pentru multi dintre acesti interlocutori faptul ca un asa-zis crestin poarta cravata [oricat s-ar incerca purtarea unor culori sobre] este o descalificare din start a pretentiei sale ca este un urmas al lui Hristos si va fi un impediment in a-i lua in serios marturisirea de credinta. Recomandarea de a nu purta cravata nu este doar pentru misionarii crestini care merg in tari predominant musulmane ci si in tari ale Europei occidentale unde traiesc un mare numar de musulmani (Franta, Anglia, Olanda, Belgia, Germania, Austria etc).                                 

in dialog cu cei fara cravata

Si in tinutul nostru mioritic modestia, manifestata si prin lipsa cravatei, este la fel de importanta. Orice om care il cauta pe Dumnezeu din toata inima, va fi mult mai atras de o infatisare modesta decat de cineva care pune pret pe „sclipiciuri”, vorba cuiva. Oameni cu inima mare, cum inca se gasesc multi in asezari rurale, vor aprecia mai mult pe cineva care nu se da mare domn de la oras. Oameni cu minte multa, de la oras, vor aprecia de asemenea mai mult pe cineva care ii cucereste prin continut (experienta cu Dumnezeu si cunoasterea Scripturii) si nu prin ambalaj (pentru ca apoi sa fie dezamagiti de realitatea cruda a continutului). Traim intr-un imens “sat” global, in care toate modurile de inchinare, gandire si exprimare se intalnesc. Cand ceea ce este diferit se intalneste, cand oamenii sunt pusi in fata diversitatii, vor alege ceea ce rezoneaza cel mai mult cu standardele morale cele mai inalte.

Cravata, sanatatea si locul de munca

Lucratorilor din inchisori, politie si celor care lucreaza cu diverse masinarii, nu li se recomanda (sau chiar li se interzice) purtarea cravatei, din motive de protectie a muncii si securitate personala. O alta problema este vasoconstrictia si riscul de infectie. Cei care acorda primul ajutor, in prima etapa desfac cravata de la gatul celui pe care il ajuta pentru a se asigura ca nimic nu obstructioneaza caile respiratorii. Purtarea de cravata reprezinta un risc nu doar pentru cei care le poarta ci si pentru persoanele din jur. Pentru ca dintre elementele vestimentare sunt cel mai rar curatate/spalate, cravatele devin purtatoare de infectii. Din anul 2007 in spitalele din Marea Britanie este interzisa purtarea cravatei.                                                  

fara cravata

In anii 1990 cravatele nu s-au mai bucurat de o apreciere atat de mare si companii mari din SUA precum Apple, Amazon, eBay, Genentech, Microsoft, Monsanto si Google nu au mai cerut purtarea de cravata de catre angajati. Un alt fenomen este cel al zilelor de vineri fara cravata, in firmele si institutiile unde in restul zilelor se cere purtarea ei. Fenomenul s-a amplificat insa si angajatii au cerut extinderea acestei „dezlegari” si pentru alte zile, precum joi sau chiar miercuri. Sunt firme care cer purtarea cravatei doar in zilele de luni. Compania producatoare de mobila Ikea interzice purtarea de cravate. Multe miscari sociale considera cravata un simbol al supunerii si chiar al sclaviei(simbolul unui lant in jurul gatului) in raport cu elita corupta a societatii.

Poti avea o tinuta demna, profesionala, inspiratoare si fara cravata?!

Pentru cei care doresc sa promoveze o infatisare mai modesta, imaginile prezentate mai jos speram sa fie inspiratoare. Unii cred ca daca ar fi nevoie sa te prezinti in fata unui rege sau regine, a unui presedinte de stat, cravata nu poate lipsi. Dar sunt oameni de stat, presedinti, prim-ministri si ministri care nu folosesc cravata. Evident ca multi dintre acestia, daca nu toti, au o motivatie religioasa iar uneori si politica. Privindu-i insa, nu poti sa nu apreciezi simplitatea, modestia, sobrietatea, mai bine promovate prin lipsa cravatei.                                 fara cravata in politica si afaceri

In Vechiul Testament, preotilor, Dumnezeu Insusi le-a stabilit o vestimentatie simpla, fara nici un fel de accesorii inutile, asa cum se poate vedea din imaginea de mai jos (descrierea se gaseste in Exod 28:40 – purtau doar tunica, brau si scufie). Doar marele preot avea elemente in plus, insa ele aveau o semnificatie precisa si un rol clar. Cu ocazia solemna a zilei ispasirii, cand marele preot intra in Sfanta Sfintelor, el nu mai purta acele accesorii ci doar imbracamintea simpla a preotilor! (Levitic 16:3,4)

                               imbracamintea preotilor in Vechiul Testament

Alternative pentru cei care nu doresc sa poarte cravata

Cele mai multe dintre camasile pe care le gasim in comert sunt destinate celor care doresc sa poarte cravata. O alternativa care rezolva aceasta problema din punct de vedere estetic (pentru ca multi vor simti ca ceva lipseste atunci cand poarta camasile cu guler) este purtarea de camasi fara guler (in limba engleza sunt numite collarless shirt sau grandad shirt).

camasa fara guler

Copiii lui Dumnezeu sunt chemati sa promoveze modestia in imbracaminte.

Primul Ilie a venit intr-o imbracaminte simpla, modesta. Al doilea Ilie, Ioan Botezatorul, a procedat la fel. Al treilea Ilie, cei care vor adresa ultima chemare “Iesiti din Babilon, poporul Meu” vor fi la fel ca inainte mergatorii lor. E tarziu, in istorie. Traim in perioada antitipica a zilei ispasirii. Experienta noastra ar trebui sa fie cea descrisa in cartea profetului Ioel 2 si a celor din Ninive cand au auzit mesajul de chemare la pocainta din partea lui Dumnezeu. Sacul si cenusa, cel putin la nivel simbolic, ar trebui sa fie mai vizibile chiar si pentru cei care ne privesc din afara. O asemenea atitudine i-ar putea pune pe ganduri si ar smulge pe unii din foc. Ipostaza de pauni nu ar trebui sa ne caracterizeze, si cu atat mai putin cea de purtatori ai streangului lui Iuda. Suntem chemati sa ne luam crucea [nu streangul] in fiecare zi si sa-L urmam pe Cel care este bland si smerit [modest]. “Apoi a zis tuturor: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea in fiecare zi, si sa Ma urmeze.” Luca 9:23

Crestinul si bijuteriile, machiajul

Bijuterii si machiaj: raportarea creștinului la ele

Purtarea de bijuterii si folosirea machiajului a devenit un subiect sensibil printre creștini. Rândurile de mai jos sunt culese dintr-un material mai amplu scris de autorul Joe Crews pe acest subiect. Cel puțin pentru unii vor fi aducătoare de lumină și curaj pentru a nu abandona “maratonul” la care au fost chemați.

Renunțarea la bijuterii și machiaj: binecuvântare sau blestem?

Una din plângerile pe care le aduc oamenii împotriva religiei cel mai frecvent şi cel mai greşit este că religia este prea restrictivă. În acest veac totul este permis, se pune accentul pe “fă ce vrei”. Această atitudine s-a strecurat chiar şi în religie. S-ar părea că atât membrii bisericii cât şi nemembrii sunt în căutarea aceluiaşi lucru: o religie care să nu deranjeze drepturile sau libertatea personală. Se iscă bănuieli subite asupra oricărei învățături care îţi cere să “renunţi” la ceva.
Pe măsură ce se accentuează un spirit libertin, mulţi membri ai bisericii au ajuns să critice din ce în ce mai mult standardele înalte spirituale susţinute de biserică. Evident, stânjeniţi de golul ce se adânceşte între biserică şi lume, şi nedorind să înfrunte stigmatul social de a fi o minoritate “ciudată”, aceşti creștini caută să-şi justifice compromisul în domeniul standardului creştin. Adesea ei argumentează că biserica este strâmtă şi legalistă şi că mulţi oameni de treabă ajung să fie descurajaţi după ce se alătură bisericii din pricina acestei “impuneri arbitrare de reguli”.
Trebuie neapărat să stabilim dacă aceste reguli au fost create de Dumnezeu sau de biserică. Mai trebuie să aflăm şi dacă ele sunt interziceri arbitrare sau reguli ale iubirii lui Dumnezeu pentru propria noastră fericire.
În contrast cu revolta generală împotriva oricărei legi absolute de purtare individuală, trebuie să gândim adevărul Bibliei cu privire la viaţa creştină în general şi la moralitate în particular. Cât de compatibile sunt aceste cerinţe moderne de libertate personală cu standardele Cuvântului lui Dumnezeu? Să presupunem că adevărata poziţie biblică ar putea fi prezentată cu toată iubirea şi convingerea unui înger din ceruri. Atunci, i-ar fi mai uşor oricui să-l accepte?

Bijuteriile, machiajul și cărarea îngustă

Cărarea spre viaţa veşnică nu este o cale plăcută, plină de flori. Domnul Iisus a accentuat aceasta în atât de multe texte. El a declarat: “Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Unul din primele principii pentru a fi credincios este tăgăduirea de sine. Domnul Hristos a spus: “Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi, şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23). Să fii credincios implică o predare totală.
Pilda mărgăritarului de mare preţ rostită de Domnul ne descoperă că trebuie să fim gata să renunţăm la tot ceea ce avem ca să căpătăm acel extraordinar preţ al vieţii veşnice. Dacă vom îngădui vreunui lucru sau vreunei persoane să se interpună între noi şi împlinirea voiei lui Hristos, nu vom putea fi mântuiţi.Suntem oare vinovaţi pentru că luăm prea uşor în considerare preţul uceniciei astfel ca oamenii să nu creadă că drumul este prea strâmt şi restrictiv? Domnul Iisus a zis, “Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33).
Iisus i-a spus tânărului bogat că îi lipseşte un singur lucru în pregătirea lui pentru cer, dar acel unic lucru el nu vroia să-l facă. Trebuia să-şi vândă toată averea ca să fie mântuit, dar el nu vroia să renunţe la ea. El iubea ceva mai mult decât Îl iubea pe Domnul, aşa că a plecat trist şi pierdut. Poziţia Domnul Hristos asupra acestui punct a fost atât de puternică încât El a zis: “Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37).

Raportarea la căsătorie și raportarea la bijuterii și machiaj

Căsătoria este experienţa cea mai restrictivă din lume pe care şi-o poate asuma cineva de bună voie, cu excepţia consacrării lui spirituale lui Hristos. Bărbatul promite să renunţe la multe din fostele obiceiuri şi legături. El renunţă la libertatea lui de a se întâlni cu alte fete şi solemn se leagă de acea ‘singura şi unica’ pentru restul vieţii. Şi mireasa, la rândul ei, face angajamente asemănătoare, consimţind să-i părăsească pe toţi ceilalţi în consacrarea ei faţă de cel de partea ei. Fără îndoială că jurământul de căsătorie se află printre cele mai rigide şi strâmte consacrări pe care îl poate face vreun om în toată viaţa lui. Dacă restricţiile şi regulile sunt cauza unei atât de mari nefericiri, atunci căsătoriile ar trebui să fie experienţele cele mai nefericite şi nenorocite pentru cei în cauză. Dar nu este aşa! Ele sunt evenimentele cele mai fericite. De ce? De ce este mireasa aşa de surâzătoare când este gata să-şi consacre întreaga viaţă mirelui? Cum de poate mirele să fie atât de fericit când rosteşte făgăduinţele care îi vor opri unele activităţi pentru tot restul vieţii? Răspunsul este simplu. Se iubesc. Atitudinea şi sentimentele pe care le au unul pentru altul fac din restricţii o bucurie de acceptat.
Cei mai nefericiţi bărbaţi şi cele mai nefericite femei din lumea aceasta sunt cei şi cele care sunt căsătoriţi şi nu se mai iubesc unul pe altul. Atunci practic este iadul pe pământ. Se plâng şi se ceartă cu privire la restricţiile şi impunerile care li se fac. Asemănător, cei mai nefericiţi membri ai unei biserici din toată lumea sunt cei care se căsătoresc cu Hristos prin botez, şi totuşi nu Îl iubesc. Adesea acuză cu tărie biserica şi pe cei care o conduc că le impune o religie prea strâmtă şi restrictivă, lucru care se întâmplă și în cazul subiectului de față: purtarea de bijuterii și folosirea machiajului.

Pentru milioane de creştini, problema o reprezintă motivul pentru care sunt membri ai bisericii. Ei au o religie, care să-i scape de foc. Fac anumite lucruri, deoarece le este teamă de focul de la sfârşitul drumului. Ei Îl slujesc pe Dumnezeu cu teamă, deoarece tremură la gândul că vor fi aruncaţi în iazul cu foc. Nu este de mirare că au o faţă lungă şi arată nenorociţi! Creştinii ar trebui să fie cei mai fericiţi oameni din lume mai fericiţi chiar decât proaspeţii căsătoriţi când pleacă de la biserică! Creştinul ar trebui să-L iubească pe Dumnezeu chiar mai mult decât îşi iubeşte soţia şi familia!

Credeţi că un cămin ar fi fericit dacă soţia i-ar pregăti soţului mâncarea preferată în fiecare zi fiindcă s-ar teme că el s-ar putea să divorţeze de ea? Relaţiile din cămin ar deveni atât de încordate. Ea îi pregăteşte mâncarea aceea deoarece îşi iubeşte soţul şi vrea să-i facă plăcere. Când se apropie ziua de naştere a soţiei, un soţ creştin iubitor urmăreşte să vadă şi să audă ce i-ar plăcea soţiei să primească. Şi de obicei, nu este nevoie ca ea să-l lovească peste cap ca el să afle! El îi cumpără bucuros darul deoarece o iubeşte şi vrea să-i facă plăcere. La fel, creştinul va citi din Biblie zilnic ca să găsească modalităţi de a-I face pe plac Domnului. Permanent va căuta semne şi indicaţii despre cum să-I facă pe plac Celui pe care Îl iubeşte cel mai mult. “Străduiţi-vă tot mereu să descoperiţi ce-I place cel mai mult Domnului” (Efeseni 5:10). Ce motto pentru orice creştin! Într-adevăr, aceasta este dorinţa supremă a acelora care Îl iubesc sincer pe Dumnezeu. Nu este de mirare că Domnul Hristos a rezumat prima tablă din Lege prin aceste cuvinte: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă” (Matei 22:37, 38).

O mamă cu trei copiii se lupta din greu în încercarea de a impune legile unei bune îngrijiri şi curăţenii. Asemenea majorităţii băieţilor mici, aceşti trei nu vroiau să se spele pe urechi, să se pieptene şi să-şi şteargă pantofii. Se dădea zilnic o luptă pe care mama o câştiga doar prin braţul ei puternic de autoritate şi forţă. Dar într-o zi, cel mai mare dintre băieţi, deja un mic adolescent, a ieşit din camera sa arătând ca un model impecabil de aranjat. Se părea că fiecare fir de păr se afla exact la locul lui, iar pantofii străluceau perfect şi manşetele erau bine întoarse. Mama aproape că era să leşine. De-abia a putut să-şi reţină surpriza şi încântarea, dar cu înţelepciune s-a decis să aştepte să vadă răspunsul la această schimbare a evenimentelor.

Soluţia la dilemă nu s-a lăsat aşteptată mult. Chiar a doua zi, mama a aflat că se mutase o familie nouă pe stradă şi că în familie era şi o fată. Poate că fata nici nu-l remarcase pe Johnny, dar el o văzuse deja şi asta îl afectase profund. Nu putem spune că iubirea i-a schimbat atitudinea faţă de legile unei bune îngrijiri, dar evident că nu se mai aranja de teama asprimii mamei.

Trusa de machiaj şi bijuteriile – Îi plac lui Dumnezeu sau nu Îi plac?

Adevărul este că fiecare punct al credinţei  noastre ar trebui întemeiat sănătos pe principiul de a face voia lui Dumnezeu aşa cum este descoperită în Biblie. Iubirea pentru El ne va face ca întotdeauna să ne punem întrebarea: “Cum aş putea să încerc mereu să aflu ce-I place Domnului cel mai mult?”

Este singura întrebare cu adevărat semnificativă cu privire la orice activitate sau obicei: ‘Ce crede Dumnezeu despre asta?’ N-are importanţă ce crede acest pastor sau acel pastor despre asta, sau ce crede biserica asta sau aceea despre asta. Marea întrebare cu totul importantă este: ‘Îi face plăcere sau neplăcere Domnului acest lucru?’ Dacă găsim texte care descoperă că Dumnezeu nu aprobă acel lucru, nu ar trebui să mai existe vreo altă discuţie în inima unui adevărat creştin. Îl iubim prea mult ca să riscăm să nu-I fim pe plac. Plăcerea noastră ar trebui să fie să găsim şi să împlinim acele lucruri care Îi sunt pe plac Celui pe care Îl iubim şi să înlăturăm din viaţa noastră acele lucruri care nu Îi plac.

Când doi oameni se iubesc, nu este nevoie să se ameninţe unul pe altul sau să-şi dea un ultimatum. Permanent, ei vor căuta căi spre a-şi arăta iubirea şi pentru a-şi face pe plac unul celuilalt. Cei care împlinesc prima şi cea mai mare poruncă a lui Hristos nu vor considera o povară să asculte. Dumnezeu îi caută pe aceia care vor fi sensibili la cea mai mică indicaţie a voiei Sale. El nu este mulţumit de aceia care trebuie permanent aduşi în rânduri de teama de pedeapsă. Dumnezeu declară: “Eu – zice Domnul – te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine” (Psalmii 32:8, 9).

Esenţa adevăratului creştinism este să-ţi ordonezi orice nivel al vieţii în armonie cu voia Lui descoperită, pentru că Îl iubeşti.

Trusa de machiaj și bijuteriile – De ce să renunț la ele?

Foarte mulți creștini sinceri lasă deoparte aceste bijuteriile și trusa de machiaj “pentru că aşa zice biserica.” Este un motiv slab pentru a face schimbări în viaţa de creştin.În repetate rânduri, pastorilor li s-a pus întrebarea: “Ce este rău dacă port o mică verighetă? Credeţi că Dumnezeu nu mă va lua la cer doar pentru că port această mică bijuterie?” Observaţi, vă rog, ce implică întrebarea: Cel în cauză evident caută să afle cu cât poate să se descurce, minimul, şi tot să ajungă în cer. Atitudinea lui reflectă o dorinţă legalistă de a face doar lucrurile care sunt amintite ca legi “să faci aşa sau aşa”.
Dar această abordare este greşită, greşită, greşită! Adevăratul creştin nu va întreba: “Cât de puțin trebuie să fac ca să rămân un copil al lui Dumnezeu?” ci “Cât pot să fac să-I fiu pe plac lui Isus pe care Îl iubesc?” Aceasta este abordarea pozitivă bazată pe căutarea voiei lui Dumnezeu şi a iubirii Lui întratât încât să asculţi cu bucurie de voia Lui aşa cum este descoperită în Biblie. Odată ce se acceptă cu inima deschisă această premisă, mai rămâne doar să cercetezi în Scriptură ca să afli indicaţii ale voiei lui Dumnezeu despre folosirea machiajului şi podoabelor.

Abandonarea bijuteriilor, podoabelor – ancorată în exemple biblice

În Geneza 35:1-4, Dumnezeu i-a spus lui Iacov să-şi ducă familia la Betel unde trebuiau să se înfăţişeze înaintea altarului Domnului. Acesta urma să fie un loc foarte sfânt pentru Iacov – locul unde se convertise el mai demult, după ce văzuse în vis scara ce urca la ceruri. Dar înainte de a putea fi consacraţi în acel loc sfânt, Iacov a zis casei lui: “Scoateţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru” (versetul 2). S-ar părea că familia lui strânsese câteva din obiceiurile păgâne, în timpul cât a stat în acel ţinut. Erau anumite obiecte care trebuiau lăsate deoparte înainte ca ei să meargă la altar, deoarece erau obiecte păgâne. Vă rog să observaţi în versetul 4, care erau aceste obiecte: “Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, care erau în mâinile lor, şi cerceii pe care-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem.” În Judecători 8:24, ni se spune că cei care erau ismaeliţi purtau cercei. Contextul remarcă puternic că purtau aceste obiecte de podoabă ca semn al apostaziei lor de la adevăratul Dumnezeu. Geneza 34 ne descoperă că fiii lui Iacov făcuseră unele păcate grave şi Iacov a venit înaintea lui Dumnezeu ca să aducă o ispăşire solemnă pentru ei şi pentru familia lui. Era un timp de cercetare a inimii şi de pocăinţă. Se făcea totul pentru a se îndrepta şi pentru a se deschide calea ca să vină binecuvântarea lui Dumnezeu asupra lor. S-a renunţat la obiceiul de a purta podoabe păgâne, împreună cu zeii falşi. Şi cerceii au fost lăsaţi deoparte.
O reformă a avut loc în împrejurări asemănătoare în Exodul 33:1-6. În capitolul anterior, avusese loc o apostazie, în timp ce Moise se afla pe munte şi primea Cele Zece Porunci. Un mare număr de israeliţi se închinaseră la viţelul de aur, aducând ciuma şi nimicirea care ameninţa naţiunea. Moise i-a chemat la pocăinţă cu aceste cuvinte: “Predaţi-vă azi în slujba Domnului, chiar cu jertfa fiului şi fratelui vostru, pentru ca binecuvântarea Lui să vină astăzi peste voi!” (Exodul 32:29). În capitolul următor, Moise s-a suit în cort ca să mijlocească la Dumnezeu pentru poporul, care era încă împodobit cu gătelile păgâne din ziua îngăduirii păcatului. Porunca pe care a dat-o Dumnezeu pentru refacerea Israelului includea o schimbare a hainelor, aşa cum inclusese mai înainte în cazul lui Iacob şi familiei lui. “Spune copiilor şi lui Israel: ‘Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabelede pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face’. Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele, şi au plecat de la muntele Horeb” (Exodul 33:5, 6). Nu încape nicio îndoială cu privire la atitudinea lui Dumnezeu legată de purtarea acestor podoabe. Dumnezeu, în care nu este schimbare, le-a poruncit să-şi scoată aceste lucruri şi să se înfăţişeze la judecată, ca să dea socoteală pentru apostazia lor. Să remarcăm că această interzicere a fost dată în legătură cu intrarea lor în Ţara Făgăduită. Dumnezeu a declarat: “Voi trimite înaintea ta un înger, şi voi izgoni pe Canaaniţi, Amoriţi … Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat” (Exodul 33:2, 3). Este important că li s-a cerut să îşi scoată podoabele înainte ca să intre în Ţara Făgăduită. Are oare aceasta vreo legătură cu noi? Evident că are. Ap.Pavel ne asigură în 1 Corinteni 10:11 că “aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” El aseamănă experienţa lor de la Marea Roşie cu botezul în versetul 2, iar în versetele 7 şi 8 se referă la marea apostazie din Israel din Exodul 32, când şi-au făcut un viţel de aur. Apoi explică imediat în versetul 11 că aceste lucruri li s-au întâmplat “ca să ne slujească drept pilde”. Aceasta nu vrea să spună decât că felul cum S-a purtat Dumnezeu cu ei în apostazia lor trebuie să ne înveţe pe noi ceva. Porunca Lui ca ei să-şi înlăture podoabele înainte de a ajunge în Ţara Canaanului ni se aplică şi nouă înainte de a merge în Canaanul ceresc. Paralela este evidentă în context.

Creștinul și trusa de machiaj

Raportul cel mai vechi cu privire la folosirea produselor de cosmetică se găseşte în 2 Regi 9:30. Mulţi şi-au pus întrebarea de unde vine expresia “boită ca Izabela”. Răspunsul se găseşte în acest text: “Iehu a intrat în Izreel. Izabela, auzind lucrul acesta, şi-a uns sprâncenele, şi-a împodobit capul, şi se uita pe fereastră.” Celor ce studiază Biblia le este bine cunoscută istoria acestei infame regine păgâne, care a ordonat omorârea a sute de prooroci ai lui Dumnezeu. Vom vedea într-o clipă că folosirea produselor cosmetice reprezenta un semn clar pentru femeile păgâne şi necredincioase din Biblie.

Alte exemple din Scriptură unde este condamnată purtarea de bijuterii

Prin proorocul Isaia, Dumnezeu a trimis una din avertizările cele mai tăioase ce se pot afla în Biblie cu privire la bijuterii. Nicăieri nu găsim vreo descoperire mai directă şi fără echivoc a sentimentelor lui Dumnezeu faţă de purtarea podoabelor, sau bijuteriilor. În Isaia 3:16 Dumnezeu nu generalizează cu privire la podoabe, ci oferă o lungă listă de anume articole care erau purtate de “fiicele Sionului”. Ei bine, haideţi să observăm dacă lui Dumnezeu, care este acelaşi ieri, astăzi şi în veşnicie, Îi plăcea purtarea acestor lucruri. Domnul zice: “Pentru că fiicele Sionului sunt mândre, şi umblă cu gâtul întins şi cu priviri pofticioase, pentru că păşesc mărunţel, şi zornăiesc cu verigile de la picior … În ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoabă la picioare, şi sorişorii şi lunişoarele, cerceii, brăţările şi mahramele, … legăturile de pe cap, lănţişoarele de la picioare şi brâurile, cutiile cu mirosuri şi băierile descântate; inelele şi verigele de la nas” (Isaia 3:16-21).

Să ne oprim în mijlocul acestor enumerări şi să ne punem întrebarea: ‘Cum va scoate Dumnezeu aceste lucruri?’ În capitolul următor, versetul 4, citim: “După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor Sionului … cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii”. Nu treceţi cu vederea adevărul că Dumnezeu Se referă la toate aceste obiecte de podoabă drept “murdării”. Mai departe, le descrie pe cele care au trecut printr-o “spălare” a podoabelor astfel: “În vremea aceea odrasla Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui Israel. Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi “sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la Ierusalim” (Isaia 4:2, 3).

În cuvinte îndrăzneţe şi clare, profetul ne descoperă cât de mult urăşte Dumnezeu manifestările mândriei prin purtarea de podoabe, sau bijuterii. După spălarea acelor fleacuri artificiale, Dumnezeu le descrie pe acele femei ca devenind “sfinte,” “pline de măreţie şi slavă”. S-ar părea că El nu preţuieşte frumuseţea în acelaşi mod în care o preţuim noi. Femeile se îmbracă cu toate bijuteriile ca să se facă frumoase, dar Dumnezeu declară că aceasta este o “murdărie”. Când totul s-a spălat, s-a îndepărtat, El a declarat că atunci erau ele graţioase şi frumoase. Să nu cumva să pierdeţi însemnătatea acestui adevăr. Dumnezeu foloseşte cuvântul “graţios” ca să-Şi descrie Mireasa, Biserica. “Fiica Sionului se aseamănă cu o femeie frumoasă şi subţirică” (Ieremia 6:2, trad. King James Version).

Ca să întărească modul în care consideră El mândria neobişnuită manifestată de poporul Său, Dumnezeu a făcut următoarea observaţie: “Înfăţişarea feţei lor mărturiseşte împotriva lor, şi, ca Sodomiţii, îşi dau pe faţă nelegiuirea, fără s-o ascundă. Vai de sufletul lor, căci îşi pregătesc rele!” (Isaia 3:9).

S-ar cuveni să menţionăm la acest punct că Dumnezeu identifică inelele ca parte din “murdăria fiicelor Sionului”. Despre ce fel de inele vorbea? Elevii de liceu vor răspunde imediat: “Inelul clasei mele este un simbol că eu sunt într-o clasă mai mare. Nu-l port ca pe o podoabă”. Masonul îşi va apăra inelul masonic cu aproape aceleaşi cuvinte: “Dumnezeu nu Se referea la inelul meu, ci el pur şi simplu reprezintă faptul că eu aparţin Lojei.” Apoi sunt inelele de la eveimentul naşterii, inelele de logodnă şi verighetele şi ele au un înţeles simbolic. Cât de uşor este să-l apărăm pe cel pe care întâmplător îl purtăm şi să pretindem că Dumnezeu nu vorbea despre acesta. Dar cum ştim că Dumnezeu nu vorbea chiar de cel pe care îl purtăm noi? Nu ar fi o încumetare să credem că Dumnezeu face o excepţie cu cel pe care îl purtăm noi, doar pentru că noi nu vrem să renunţăm la el?

La urma urmelor, de ce mai cercetăm Biblia pe tema aceasta? Nu încercăm oare să descoperim ce Îi face mai mare plăcere Domnului? Doar nu căutăm căi să evităm ceea ce Îi place Lui. Unicul nostru scop este să-I aflăm voia ca s-o împlinim. Îl iubim prea mult ca să riscăm să nu-I fim pe plac. Iată de ce adevăratul credincios nu va încerca să afle care fel de inel şi nici nu va căuta un motiv raţional pentru a merge contra voiei lui Dumnezeu. Daţi deoparte orice inele. Nu este evident că dacă putem apăra un inel simbolic, atunci toate inelele simbolice pot fi apărate? În nicio privinţă, nu găsim vreun precedent biblic ca să purtăm un semn material pentru căsătorie. Istoria verighetei este pătată de închinarea păgânilor la soare şi superstiţiile papalităţii. Nici un argument înaintat în favoarea ei nu are greutate în comparaţie cu unicul mare adevăr că nu Îi place Domnului! Un credincios lumesc ar putea argumenta că nu este clar că cineva îşi va pierde mântuirea pentru că poartă un inel. Dar credinciosul care Îl iubeşte pe Dumnezeu mai mult decât orice va răspunde că ajunge să ştie că acest lucru Îi displace Prietenului nostru.

Întâmplător, istoria ne dă un tablou foarte clar între legătura dintre apostazia de început a bisericii şi introducerea verighetei. Renumitul cardinal catolic John Henry Newman a descris acest lucru în 1845 în monumentala lui carte Development of Christian Doctrine – Dezvoltarea Doctrinei Creştine, p. 373: “Constantin, ca să recomande noua religie păgânilor, a adus în ea podoabele exterioare cu care fuseseră obişnuiţi în propria lor religie. Nu este necesar să intrăm într-un subiect pe care scriitorii protestanţi prin sârguinţa lor ni l-au familiarizat majorităţii dintre noi. Folosirea templelor, şi acelea dedicate unor anumiţi sfinţi … tămâia … lumânările … apa sfinţită … procesiunile … inelul de căsătorie, întoarcerea spre răsărit… sunt toate de origine păgână şi au fost sfinţite prin adoptarea lor în Biserică”.

Apostazia și legătura cu purtarea de bijuterii și folosirea machiajului

Profetul Ieremia, asemenea multor altor scriitori ai Vechiului Testament, a adăugat mai multe sfaturi cu privire la cei care purtau podoabe artificiale. Dumnezeu i-a mişcat pe aceşti oameni sfinţi ca să reprezinte biserica profetic ca o femeie. Când poporul lui Dumnezeu păcătuia, era zugrăvit de către profet printr-o desfrânată sau o soţie necredincioasă. Astfel putem citi texte ca următorul: “Şi tu, pustiito, ce vei face? Te vei îmbrăca în cârmâz, te vei împodobi cu podoabe de aur, îţi vei sulimeni [machia] ochii; dar degeaba te vei înfrumuseţa: ibovnicii tăi te dispreţuiesc, şi vor să-ţi ia viaţa” (Ieremia 4:30).

Prin profetul Ezechiel, Dumnezeu a simbolizat poporul Său apostaziat, Iuda şi Israel, prin două desfrânate pe nume Ohola şi Oholiba. Podoabele lor îndrăzneţe se potriveau cu purtarea lor destrăbălată. “Au umblat chiar după oamenii, care veneau de departe, le-au trimis soli, şi iată că ei au venit. Pentru ei te-ai scăldat tu, te-ai sulemenit [machiat, în limbaj mai arhaic] la ochi, şi te-ai gătit cu podoabele tale?” (Ezechiel 23:40).

Osea exprimă acelaşi gând când descrie făţărnicia Israelului. Din nou, necredincioşia a fost bine dramatizată printr-o femeie sulemenită. “O voi pedepsi pentru zilele când tămâia Baalilor, când se gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii ei, uitând de Mine, zice Domnul” (Osea 2:13).

Iarăşi şi iarăşi, Biblia leagă folosirea machiajului şi bijuteriilor cu păcatul, apostazia şi păgânismul. Când s-au depărtat de Domnul, şi-au pus podoabe care, aşa cum spune Isaia, “au mărturisit despre păcatul lor”. Nu lipsesc textele care să declare limpede şi fără echivoc adevărul că măreţul Dumnezeu al cerurilor a privit cu neplăcere asupra acestor lucruri şi le-a folosit ca să simbolizeze depărtarea de voia Lui.

Trecând la Noul Testament, tabloul iese într-un şi mai mare relief. Ioan, în cartea Apocalipsei, descrie desfrânata în stacojiu (simbolizând biserica cea falsă) ca fiind “împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei” (Apocalipsa 17:4).

În contrast, biserica adevărată este zugrăvită în Apocalipsa 12:1 ca o femeie frumoasă îmbrăcată cu lumina soarelui. Această femeie se cheamă mireasa lui Hristos în Apocalipsa 21:9. Remarcaţi că mireasa lui Hristos nu poartă niciun fel de podoabe. Aceste simboluri pentru sisteme religoase, cel adevărat şi cel fals, scot în relief preţul pe care îl aşază Dumnezeu pe folosirea podoabelor artificiale.

Două ultime texte din scrierile lui Petru şi Pavel ne vor descoperi punctul de vedere ferm şi consecvent al primei biserici cu privire la acest obicei. Aceşti doi giganţi ocupau poziţii de influenţă printre ucenici, iar epistolele lor pline de Duh reprezintă punctul de vedere de necontestat al bisericii apostolice. Ap.Pavel ne scrie: “Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase” (1 Timotei 2:9, 10).

Ap.Petru a scris foarte asemănător, cu excepţia faptului că el li s-a adresat mai ales femeilor creştine care aveau soţi necredincioşi. “Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere. Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:1-4).

Aceste cuvinte ale lui Petru conţin sfaturi pentru orice soţie creştină din biserica de astăzi şi ele se ocupă cu una din cele mai contestate probleme cu care se confruntă femeile creştine ai căror soţi nu sunt alături de ele în credinţă. Cât de departe să ajungă o soţie credincioasă în a-i face pe plac soţului nenăscut din nou? Până la ce grad să compromită adevărul lui Dumnezeu în lucrurile mici ca să fie pace în casă şi poate să-şi câştige soţul? Sfatul ap.Petru este simplu şi direct: Nu compromiteţi deloc adevărul şi principiile! Chiar dacă soţiei nu îi este îngăduit să vorbească despre credinţa ei, ea îşi poate câştiga soţul prin “vorbirea ei aleasă”. Alte traduceri folosesc un termen mai potrivit “purtare” în loc de “vorbire”.

Dar remarcaţi cum se manifestă purtarea soţiei creştine. Ap.Petru afirmă că ea îşi va câştiga soţul mult mai repede lăsând la o parte podoabele exterioare. Desigur că Duhul lui Dumnezeu anticipa dilema soţiei care consideră că trebuie să poarte o verighetă ca să-i fie pe plac soţului, deşi ştie că lucrul acesta nu Îi este pe plac Domnului. Textul acesta clarifică într-o mare măsură că Dumnezeu trebuie să Se afle pe primul loc şi că o astfel de decizie va face mai mult ca să-l câştige pe soţ decât oricare altă purtare. Sute de pastori şi de evanghelişti ar putea da mărturie că lucrul acesta este adevărat. Femeile care în cele din urmă îşi câştigă soţii la credinţă sunt cele care ţin ferm la principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Cele care nu îşi câştigă tovarăşul de viaţă sunt cele care coboară standardul în lucrurile mici ca să se potrivească soţilor lor necredincioşi.

S-ar putea să vă pară contradictoriu, dar rezultatele practice sunt demonstrabile. Atâta timp cât soţia nu trăieşte toate punctele credinţei ei, soţul înţelege că nu este foarte important. Nu se poate entuziasma să facă ceva pe care nici dulcea lui soţie creştină nu-l face pe deplin. Dar dacă ea adoptă o poziţie fermă ca să-I fie pe plac Domnului mai presus de toate, chiar dacă lui nu-i face plăcere, soţul este profund “impresionat” şi trage concluzia că “bucăţica asta de religie” probabil că este importantă. Poate că nu va zice nimic despre ce simte cu adevărat. S-ar putea să se declare chiar foarte indignat, dar admiraţia şi respectul lui vor fi stârnite în secret de către poziţia fermă şi conştiincioasă a soţiei lui.

Trebuie să anticipăm chiar aici argumentul adus de soţiile care nu vor să se despartă de verighete. Ele spun aşa: “Nu vreau să-mi scot verigheta deoarece ea arată că sunt măritată. Sunt mândră de soţul meu. Vreau ca toată lumea să ştie că sunt căsătorită. Consider căsnicia ca cel mai sfânt şi important lucru.” Nimeni nu poate să găsească vreo vină la aceste sentimente sincere. Orice soţie trebuie să-şi iubească soţul şi să fie mândră de el. Căsătoria este importantă şi ar trebui ca soţia să-şi dorească să ştie toţi că ea este căsătorită. Dar să punem şi întrebarea: Mai există ceva în viaţa cuiva care este mai important decât căsătoria? Da, mai este doar un lucru mai important decât să fii căsătorit cu un soţ sau o soţie şi anume să fii căsătorit cu Domnul Hristos. Iubirea faţă de Hristos este singura care ar trebui să aibă prioritate asupra soţului sau soţiei. În lumina tuturor dovezilor copleşitoare din Biblie, am descoperit că podoabele nu Îi fac plăcere Domnului. Este adevărat că verigheta va spune tuturor să soţia este căsătorită cu soţul ei, dar va mai spune ceva. Va mai spune că ea a ales să-i facă pe plac soţului chiar mai presus de Domnul Isus. Lucrul acesta va arăta că ea aşază voia altcuiva mai presus de voia lui Dumnezeu descoperită în Biblie. Iar aşa, dă o mărturie greşită lumii.

Unii s-ar putea să obiecteze că o astfel de concluzie este prea dură. Unii vor fi înclinaţi să zică: “Vreţi să judecaţi cât sunt de creştină printr-un lucru atât de mic cum ar fi o verighetă sau o podoabă.” Nu, nu este cazul. Iubirea faţă de Dumnezeu este pusă la încercare, iar Biblia arată clar criteriile de încercare. Acest test nu implică doar păstrarea poruncilor lui Dumnezeu care sunt clar descoperite, ci include şi punerea deoparte a oricărui alt lucru pe care îl descoperim că nu Îi place. Iată dovada: “Şi orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22).

Vă rog să nu treceţi cu vederea peste cele două lucruri pe care le fac întotdeauna adevăraţii credincioşi. Ei ascultă de cerinţele directe, exprese pe care Dumnezeu Şi le expune în Lege, dar ei merg mai departe cercetând tot ceea ce Îi este plăcut Lui. Cu alte cuvinte, ei vor asculta de îndemnul care zice: “Cercetați întotdeauna să aflaţi ce Îi place cel mai mult Domnului.” (Efeseni 5:10). Domnul Isus a exemplificat şi a trăit acest principiu divin în propria Lui viaţă şi prin propriile Lui învăţături. “Cel ce M-a trimis, este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8:29). Poruncile sunt evidente chiar şi pentru un om firesc, dar lucrurile mici care Îi fac plăcere lui Dumnezeu se descoperă doar inimii iubitoare a creştinului care cercetează Cuvântul ca să afle voia Lui. Este un adevăr solemn că cei care vor fi salvaţi la venirea lui Isus sunt simbolizaţi de Enoh, care “a fost mutat … de pe pământ, ca să nu vadă moartea … Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11:5). Ap.Pavel descrie glorioasa venire a Domnului Hristos în 1 Tesaloniceni 4:16. În acelaşi text, el zugrăveşte învierea morţilor neprihăniţi şi luarea la cer a drepţilor în viaţă. Dar vorbind despre acei sfinţi care vor fi gata de luare la cer, ap.Pavel declară: “… să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi … vă îndemnăm în Numele Domnului Isus” (1 Tesaloniceni 4:1). Unul din semnele celor răscumpăraţi de pe pământ este dorinţa lor de a-I face plăcere Domnului în orice privinţă.

Satana este încântat să-i audă pe oameni încercând să decidă cât de mult ar trebui să calce voia lui Dumnezeu. Să nu uitaţi niciodată: nu gradul devierii de la standardul Bibliei este important, ci faptul că există o deviere consituie adevărata problemă. Mărimea pasului nu este lucrul de cea mai mare importanţă, ci direcţia în care duce pasul.

Bijuterille și machiajul – piatră de poticnire pentru alte suflete

Cei care insistă să-şi poarte podoabele, după ce au devenit membri ai bisericii, poartă răspunderea pentru aşezarea unei pietre de poticnire în calea sufletelor interesate. Aproape orice evanghelist sau pastor ar putea să vă rupă inima cu întâmplări despre bărbaţi şi femei care au fost întorşi aproape chiar de la bazinul de botez de inconsecvenţa câtorva membri ai bisericii. După ce au fost instruiţi în tot adevărul biblic cu privire la standardele creştine, aceşti candidaţi au rămas şocaţi să vadă membrii ai bisericii, şi uneori chiar slujbaşi ai bisericii, care poartă inele sau alte bijuterii. Mulţi renunţă dezamăgiţi şi refuză să se mai alăture bisericii vreodată.

Poate că cineva obiectează:
- Ei bine, n-ar trebui să se uite atât de mult la oameni! Ar trebui să accepte adevărul, pentru că e adevăr!! Lucrul acesta este foarte bun şi adevărat, dar reţineţi că ne ocupăm de suflete care caută portiţe de ieşire în mesajul nepopular din Biblie. Este datoria noastră să închidem orice portiţă cu răbdare şi să înfruntăm orice argument pentru ca în final ei să se predea într-o ascultare deplină. Adevărul este că aceşti oameni au dreptul să se aştepte ca biserica să trăiască ceea ce predică. Câţiva membri inconsecvenţi pot contracara luni de studiu cu rugăciuni şi pregătirea candidaţilor din partea pastorului. Nu este corect ca cineva să fie o piatră de poticnire pentru altcineva.
Fie că privim la standardele creştine din punctul de vedere al iubirii şi a-I face plăcere lui Dumnezeu sau al iubirii aproapelui, rezultatul este acelaşi. Ideea este să laşi eul pe ultimul loc. O religie bazată pe o astfel de iubire nu se va mulţumi doar să împlinească litera Celor Zece Porunci, ci va cerceta Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi ca să afle voia Lui. Aşa cum ne aminteşte Ioan: “… fiindcă păzim poruncile Lui, şi facem ce este plăcut înaintea Lui” (1 Ioan 3:22).
De-a lungul drumului, pentru fiecare suflet diavolul va folosi eul ca să ia o ultimă poziţie disperată împotriva voiei lui Dumnezeu. Doar cei care Îl iubesc pe Domnul Hristos cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea vor reuşi sau vor vrea să I se predea Lui 100%, aşa cum se cere. Cei mai fericiţi oameni din lume sunt cei care nu îngăduie ca nimic să le stea în cale pentru a-I fi pe plac lui Dumnezeu în totul.S-a amintit deja că acei creştini care trăiesc ca să-I fie pe plac lui Dumnezeu sunt cei mai fericiţi oameni de pe pământ. Domnul Isus a declarat: “Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:10, 11, sublinierea autorului). Nu este de mirare atunci că ne este atât de uşor să-i recunoaştem pe credincioşii total predaţi. Ei radiază de sfinţenie şi le străluceşte pe faţă bucuria interioară. Deşi au lăsat deoparte podoabele lumii, ei s-au îmbrăcat cu podoaba Duhului, care îi identifică imediat. Unele femei se simt aproape goale după ce îşi scot bijuteriile, dar foarte curând ele recunosc că Dumnezeu a înlocuit artificialul cu realul. David scria: “Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, şi nu ţi se umple faţa de ruşine” (Psalmi 34:5).Acest nou “look” al credinciosului născut din nou uimeşte lumea. Pentru fiecare rău la care s-a renunţat, copilul lui Dumnezeu primeşte un dar spiritual. Aşa cum declară ap.Pavel: “Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:12). Şi urmăriţi vă rog cât de spectaculară poate fi această schimbare când este vorba de hainele şi podoabele cuiva. Mireasa lui Hristos primeşte o atenţie deosebită. Isaia pune în contrast haina de nuntă a poporului lui Dumnezeu cu haina lumii. “Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească, şi ca o mireasă, împodobită cu sculele ei” (Isaia 61:10). Când ne căsătorim cu Hristos şi Îi luăm numele, nu trebuie să ne împodobim ca nişte miri şi mirese din lume. Trebuie să ne îmbrăcăm bucuroşi cu “mantaua mântuirii” şi cu “haina neprihănirii”. Ele ne vor lumina faţa şi ne vor da o înfăţişare nouă, radiantă care să uimească lumea.

Zecimea – Batalia pentru bani

Zecimea in Biblie – Batalia pentru bani si batalia pentru inima

Zecimea reprezinta a zecea parte din venitul unei persoane. Ori de cate ori se vorbeste despre bani, oamenii vor fi foarte atenti, din diverse motive… Altii il considera un subiect care nu trebuie discutat si nici nu vor sa auda ca cineva, nici chiar Dumnezeu, ar avea vreo pretentie de la ei.

In materialul Zecimea – Batalia pentru bani (click aici pentru a-l vizualiza sau descarca) in format pdf, trecem in revista pasajele biblice si din alte carti inspirate care vorbesc despre acest subiect.

Structura materialului este urmatoarea:

1.Zecimea in Vechiul Testament
1.1.Proprietar sau administrator?
1.2.Zecimea înainte de existența poporului evreu
1.3.Zecimea și poporul evreu
2.Zecimea în Noul Testament si istoria creștinismului
2.1.Zecimea la creștini în generația apostolilor
2.2.Zecimea și creștinul de astăzi

Exista o batalie teribila pentru bani, vizibila în economiile tarilor, in afacerile marilor corporatii, in sistemul de impozitare al natiunilor etc. Ceea ce e mai putin vizibil este faptul ca aceasta batalie pentru bani este data intre Hristos si Satana. Nu pentru ca Domnul Hristos sau adversarul Sau ar avea personal nevoie de banii nostri. Nu au aceasta nevoie. Ei stiu insa ca acolo unde este comoara noastra, acolo unde investim banii nostri, acolo va fi si inima noastra!!! Uneori nu ne este oferita libertatea de a alege daca vrem sa dam anumite sume (in cazul diverselor impozite). Alteori însa decizia ne apartine în totalitate.

zecimea in Biblie - batalia pentru bani si pentru inima

Daca banii nostri sunt cheltuiti si investiti doar sau preponderent pentru folos personal, exista un mare pericol spiritual asociat cu aceasta. Asadar, dincolo de batalia pentru bani, exista o batalie si mai acerba, invizibila: batalia pentru inima noastra. Pe aceasta planeta se desfasoara actiuni, proiecte, programe care sunt inspirate ori de Dumnezeu ori de adversarul Sau. Decizia noastră de a sprijini ceea ce vine de la Dumnezeu, ne face bine noua si face bine multor altor suflete care beneficiaza de acele proiecte. Raspunderea noastra consta in a cerceta cu atentie originea acelor proiecte si pe cei care le duc la indeplinire pentru a decide in ce directie va merge si contributia sau „comoara” noastră.

Evrei 4 vs 9 si odihna de sambata

Evrei 4:9

Evrei 4:9 textul biblic in traducerile romanesti cele mai folosite

Traducerea Sinodala a Bisericii Ortodoxe: “Drept aceea, s-a lãsat altã sãrbãtoare de odihnã poporului lui Dumnezeu.” (Evrei 4:9)

Traducerea Dumitru Cornilescu: “Rãmîne dar o odihnã ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.”

Evrei 4:9 in traduceri romanesti ortodoxe mai putin folosite (“prietenii stiu de ce…”)

Traducerea ortodoxa de la 1688: “Iată dară, au rămas sărbarea Sîmbetei nărodului lui Dumnezău.” (cea mai veche traducere integrala a Bibliei in limba romana)

Traducerea Nitzulescu de la Iasi, 1921: “Deci dar rămâne încă repaus de Sâmbătă,
pentru poporul lui Dumnezeu”

Evrei 4:9 in original – limba greaca si comparatie cu traducerile existente

  • ἄρα ἀπολείπεται σαββατισμὸς τῷ λαῷ τοῦ Θεοῦ. (textul in limba greaca)
  • ara apoleipetai sabatismos to lao tou theou  (transliterarea textului original grecesc)
  • deci ramane sarbatorirea sambetei pentru poporul lui Dumnezeu  (traducere bruta, mot-a-mot a textului din greaca)

Acum, fara a avea cunostinte foarte avansate de limba greaca, se poate vedea foarte clar care dintre traducerile de mai sus sunt fidele originalului din limba greaca. Comentariile sunt de prisos.

Evrei 4:9 in traduceri din limba engleza:

KJV  “There remaineth therefore a rest to the people of God.” (se poate observa si aici ambiguitatea exprimarii)

ESV “So then, there remains a Sabbath rest for the people of God.”

Evrei 4:9 – Concluzii

Originalul grecesc este foarte clar cu privire la Evrei 4:9 si este trist ca unele traduceri romanesti, cele mai folosite in mediul ortodox si cel protestant, nu redau cu acuratete sensul originalului. In ambele medii religioase serbarea zilei de duminica in locul sambetei, asa cum e poruncita de Dumnezeu in porunca a patra, a determinat pe traducatori sa adauge cuvinte in traducerea textului care nu au nici un corespondent in textul original din limba greaca. Multe ore de dezbatere a acestui pasaj ar fi putut fi folosite pentru lamurirea altor texte mai dificile. Evident ca o traducere corecta vine in contradictie cu practica si teologia a milioane de credinciosi. A venit insa vremea ca in loc sa scoatem sau sa adaugam ceva la Scripturi, sa luam hotararea de a ne alinia vietile dupa un lamurit “Asa zice Domnul” si nu dupa obiceiuri omenesti, traditii, care sunt in contradictie cu Biblia. Amin.