Preacinstirea Maicii Domnului și Biblia

Preacinstirea Maicii Domnului și Biblia, creștinismul primar și venerarea Mariei

Preacinstirea Maicii Domnului este o practică a bisericilor ortodoxă, catolică și anglicană. Termenul de preacinstire (Gr.  δουλεία, douleia = cinstire, venerare ) a fost rânduit pentru a face diferența între cinstirea altor personaje biblice și Maria, mama lui Iisus, cea din urmă bucurându-se de o aprecierea mai mare, adică preacinstire. Care sunt argumentele biblice aduse de cele trei biserici pentru această practică? Asemenea argumente nu există, și nu ar trebui să surprindă acest lucru pentru că nu este singurul aspect în bisericile amintite pentru care nu există suport biblic. Nicăieri pe paginile Bibliei nu se găsește vreun pasaj în care Domnul Iisus să le recomande apostolilor venerarea sau închinarea la Maria. Nici apostolii, după moartea și învierea lui Iisus, și după moartea Mariei, nu pomenesc în vreun loc că ar fi venerat-o pe Maria ca mijlocitor între credincioși și Dumnezeu, așa cum este venerată astăzi de mulți oameni. Apostolul Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli, a trăit cel mai mult dintre apostoli, decesul său survenind după moartea Mariei, mama lui Iisus. Ne puteam aștepta ca acesta să îi îndemne pe credincioși să o pomenească pe Maria în rugăciunile lor dacă, așa cum susțin multe fețe bisericești de astăzi, mijlocirea Mariei în favoarea păcătoșilor este vitală și fără ea nu putem fi mântuiți.

Maria însăși nu a îndreptat atenția celor din jur spre propria persoană. Revelația biblică a notat un îndemn frumos prin care Maria i-a îndrumat pe oameni la Iisus, Mântuitorul lumii: “Mama Lui a zis celor ce slujeau: “Faceți orice vã va spune“.” (Ioan 2:5)

(Notă: toate textele biblice menționate sunt citate din Biblia Sinodală Ortodoxă.)

Apostolul Pavel a subliniat faptul că există un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni, iar acest mijlocitor nu este nici Maria, nici îngerii din Cer și nici alți sfinți care au trăit pe pământ: 1 Timotei 2:5 “Cãci unul este Dumnezeu, unul este și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni: omul Hristos Iisus.”

Singurul pasaj din Noul Testament în afara Evangheliilor care o amintește pe Maria, este cel din Faptele Apostolilor 1:14 “Toți aceștia, într-un cuget, stãruiau în rugãciune împreunã cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus și cu frații Lui.” Observați că doctorul Luca, cel care a scris această carte sub inspirație divină, nu folosește nici un fel de apelativ așa cum se obișnuiește astăzi (Împărăteasa Heruvimilor, Eva cea nouă, preasfanta, curata, prebinecuvantata, slavita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si Pururea Fecioara Maria ). Este doar o menționare simplă a prezenței Mariei în grupul creștinilor care se rugau. După această menționare, numele Mariei nu mai este pomenit în Noul Testament. Epistolele lui Pavel, atât de bogate în învățătură (dogmă) creștină atât pentru evrei cât și pentru convertiții dintre neamuri, nu amintește nimic de faptul că Maria a devenit mijlocitor între om și Dumnezeu și drept urmare ar trebui să ne închinăm acesteia și să-i adresăm rugăciuni.

Dacă Biblia este atât de clară asupra acestui subiect, de unde și când a apărut această practică a venerării Mariei ca mijlocitor între oameni și Dumnezeu? Analizăm acest lucru în rândurile următoare.

Preacinstirea Maicii Domnului în închinarea bisericii ortodoxe

Principala sărbătoare în cinstea Mariei este în data de 15 august (Sfânta Maria Mare), intitulată oficial Adormirea Maicii Domnului. Foarte multe biserici sunt dedicate Mariei.

Preacinstirea Maicii Domnului - icoana_Maria

Oamenii sunt învățați că preacinstirea Maicii Domnului este o practică vitală, fără de care nimeni nu poate fi mântuit. Părintele Cleopa face următoarele precizări: “Dumnezeu primește pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima și cinstește pe Maica Domnului.” (“Ne vorbește Părintele Cleopa”, vol.3, p.92) Alți teologi merg și mai departe afirmând că “Maicii Domnului se cuvine o cinstire și închinare mai presus decât a tuturor sfinților… Arhanghelul Gavriil s-a închinat Fecioarei Maria și i-a zis: “Bucură-te ceea ce ești plină de har”.” (Religia ortodoxă. Călăuză pentru credincioși., de preot Vasile Sorescu, p.71) Evident că nu se amintește în pasajul biblic că îngerul s-ar fi închinat Mariei. Acesta i-a făcut doar o urare, anunțând-o pe Maria că a fost aleasă pentru întruparea Mântuitorului.

Preacinstirea Maicii Domnului - Maria_si_Iisus

Când apostolul Ioan a primit revelații despre viitorul omenirii (consemnate în cartea Apocalipsa), a fost ispitit să se închine îngerului care îi oferea aceste revelații. A fost oprit însă de către înger pentru că lucrul acesta era un păcat, o călcare a primelor două porunci din Decalog: “Și eu, Ioan, sunt cel ce am vãzut și am auzit acestea, iar când am auzit și am vãzut, am cãzut sã mã închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arãtat acestea. Și el mi-a zis: Vezi sã nu faci aceasta! Cãci sunt împreunã-slujitor cu tine și cu frații tãi, proorocii, și cu cei ce pãstreazã cuvintele cãrții acesteia. Lui Dumnezeu închinã-te!” (Apocalipsa 22:8,9) Dacă îngerul l-a oprit pe unul dintre sfinți să se închine lui, de ce își permit alte ființe omenești (preoți, călugări, mireni) să învețe pe oameni să facă lucruri pe care Dumnezeu nu le aprobă ci chiar le condamnă vehement? Cei care își doresc cu adevărat să se închine lui Dumnezeu trebuie să se depărteze de orice fel de practică și învățătură care îi conduce să păcătuiască și să își piardă mântuirea.

În primele secole ale creștinismului nu a existat practica venerării Mariei sau considerarea ei ca mijlocitor între oameni și Dumnezeu. Prima menționarea a Mariei la un sinod bisericesc este cu ocazia sinodului ecumenic de la Efes în anul 431, când se hotărăște folosirea sintagmei Născătoare de Dumnezeu..

Preacinstirea Maicii Domnului și cultul morților

Plasarea Mariei și a altor personaje biblice (apostolii, profeții) ca mijlocitori între oameni și Dumnezeu, așa cum am văzut, nu are bază biblică. Această practică are origini păgâne și a prins rădăcini datorită unei alte devieri de la învățătura biblică: credința păgână în nemurirea sufletului. Pentru a înțelege mai bine aceste conexiuni vă invităm să lecturați articolele Viață după moarte, pomeni, sfinți mijlocitori și Viață după moarte.

Preacinstirea Maicii Domnului și creștinul adevărat de astăzi

Creștinul adevărat va avea o atitudine de respect deosebit pentru Maria, cea care a fost mama lui Iisus. Respectul acesta se datorează faptului că Maria a fost o persoană credincioasă, evlavioasă, cu o misiune unică în istoria mântuirii, aceea de a fi îndrumătorul omenesc cel mai apropiat pentru Mântuitorul lumii. Maria a fost cea care a deschis paginile Bibliei în fața copilului Iisus și I-a îndrumat pașii pe calea credincioșiei și ascultării de revelația divină.

Apostolul Ioan a primit însărcinarea de a avea grijă de Maria după răstignirea Domnului Iisus:

Ioan 19:26,27 “Deci Iisus, vãzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care Îl iubea stând alãturi, a zis mamei Sale: “Femeie, iatã fiul tãu! Apoi a zis ucenicului: Iatã mama ta! Și din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine.”"

Apostolul nu amintește în nici una din epistolele lui sau în Evanghelie că un creștin trebuie să-i aducă închinare Mariei sau că aceasta este un mijlocitor între om și Dumnezeu. Noi trebuie să urmăm pilda apostolilor și să nu facem nici mai mult nici mai puțin decât au făcut ei în raportarea la Maria și în celelalte privințe. Preacinstirea Maicii Domnului și a altor sfinți o putem realiza cel mai frumos urmând exemplul lor de evlavie, copiind trăsăturile lor pozitive, în armonie cu Scriptura și evitând să repetăm greșelile sau slăbiciunile pe care le-au avut. Închinarea la aceștia sau înălțarea de rugăciuni către ei nu este aprobată de Dumnezeu, ci este o ispitire care vine de la cel rău și viclean:

“Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, cãci scris este: “Domnului Dumnezeului tãu sã te închini și Lui singur sã-I slujești“.” Matei 4:10

 

 

Creștinul și politica. Noe și președinția.

Crestinul si politica

Noe candidat la primărie / prezidențiale?!

Eu pentru cine votez?

Cuvintele celebre „Eu pentru cine votez?” (O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale), deși au fost puse în gura unui personaj foarte comic, reprezintă o întrebare cât se poate de serioasă. Pe de o parte ele pot exprima confuzia generală și dezamăgirea cetățenilor față de semenii care se erijează în poziția de reprezentanți ai poporului. Decăderea morală și corupția unei vaste majorități a clasei politice îi determină pe mulți să nu mai voteze deloc, cu nimeni. Pentru creștin întrebarea este și mai serioasă pentru că înțelege că votul oferit cuiva este un act foarte serios. Nu te poți spăla pe mâini ca și Pilat după ce ai votat. Gestul pe care l-ai făcut are consecințe la care te faci părtaș prin acel vot. Atunci când liderii religioși evrei au fost confruntați de Pilat cu nevinovăția lui Iisus și titulatura Sa de Rege al iudeilor, acești lideri au preferat să-și exprime un vot extrem de ciudat și pentru urechile unui netăiat împrejur ca Pilat: „Noi nu avem alt împărat decât pe Cezarul!” Votul lor a fost înregistrat în Cer și va veni o zi când acei oameni se vor reîntâlni cu votul lor.

Crestinul si politica: Consideraţii generale, terminologie

politică = ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat

a face politică = a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului

Dacă ne raportăm strict la cele două definiții amintite mai sus, există în Biblie două personaje pozitive care au făcut politică, adică au fost implicate direct în actul de guvernare, de rezolvare a treburilor unor state (și încă state păgâne. Iosif și Daniel au ocupat poziții foarte înalte, echivalente cu ale prim-miniștrilor din statele de astăzi, în imperiul Egiptului și al Babilonului. Este exemplul lor unul care să autorizeze implicarea activă a creștinului în cursele politice de astăzi sau mai degrabă poziția lor este echivalentă cu a unor tehnocrați, specialiști care lucrează în administrația unui stat? Amănuntele exepriențelor celor doi amintiți contează și le vom analiza pentru a înțelege așteptările lui Dumnezeu de la noi.

Noe și alegerile prezidențiale

Nu avem foarte multe detalii despre organizarea politică din vremurile patriarhale antediluviene, dar puținele informații din Biblie ne arată că societatea de atunci, pe măsură ce s-a îndepărtat de Dumnezeu, a ajuns să fie guvernată de regimuri monarhice, despotice. Era o reflectare a caracterelor oamenilor înclinați să facă lucruri rele în fiecare zi (Geneza 6). E greu să ne imaginăm că patriarhul Noe, un om neprihănit, care asculta de poruncile lui Dumnezeu, ar fi putut încăpea în peisajul politic al vremii. Pentru a deveni președinte (sau primar) într-o generație stricată (din punct de vedere moral), trebuia să fii dispus să faci multe compromisuri față de conștiința ta. La fel cum astăzi li se cere aleșilor să fie de acord cu parade gay și să de aprobare în scris pentru asemenea manifestări deocheate, ori să voteze legi care redefinesc (nebiblic) familia, și Noe ar fi trebui să-și dea acordul pentru lucruri asemănătoare.

În mod categoric Noe nu era pe placul alegătorilor din vremea sa. Ba mai mult, a ajuns să fie batjocorit de aceștia și socotit un nebun pentru că îi avertiza cu privire la venirea unui potop prin care nelegiurii de atunci avea să i se pună capăt. Ar putea atunci un creștin serios să devină liderul unei comunități locale (sau naționale) astăzi, când lumea se complace în păcate asemănătoare lumii antediluviene? Fără a face compromisuri, extrem de puțin probabil.

Dacă nu era pe placul alegătorilor, poate cel puțin s-a dus la vot Noe. Dar și în mintea lui răsuna întrebarea (nu într-o notă comică, ci una foarte serioasă): „Eu pentru cine votez?” Noe a văzut că oamenii cuminți nu intrau în grațiile alegătorilor de atunci și că cei care erau propuși să fie aleșii neamului erau oameni care trebuiau să accepte compromisul. Votul lui, ca cetățean al Cerului, a fost păstrat pentru Împăratul împăraților, pentru Cel a cărui împărăție nu va avea sfârșit. Datorită acelui vot, Noe și familia sa au fost singurii care au intrat în corabie și au fost salvați din apele potopului.

Orwell despre alegeri. Creștinul și politica.

Evreii și politica. Teocraţia în Vechiul Testament

Judecători 8:22,23 „Bărbații lui Israel au zis lui Ghedeon: „Domnește peste noi, tu și fiul tău, și fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian”. Ghedeon le-a zis: “Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi”.”

Dumnezeu era Împăratul lui Israel, iar aşezarea pe tron a unui om însemna lepădarea Cârmuitorului divin. Ghedeon a recunoscut aceasta; răspunsul lui a arătat cât de adevărate şi nobile erau principiile lui. El a declarat: “Eu nu voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va domni peste voi.” PP,556

Lucrurile erau destul de simple în cadrul poporului evreu în timpul Vechiului Testament. Nu era nevoie de partide (deci se poate și fără partide politice), de competiție politică. Pentru că Dumnezeu era Împăratul, tot El alegea oameni potriviți pentru a fi la cârma poporului. Lucrul acesta s-a întâmplat de la ieșirea poporului evreu din Egipt când Dumnezeu l-a rânduit pe Moise drept conducător omenesc. Tot Dumnezeu a dat îndrumări ca Iosua să îl înlocuiască pe Moise când acesta din urmă a fost chemat la odihnă. După moartea lui Iosua au urmat perioade alternative de apostazie (însoțite de oprimare din partea popoarelor păgâne) și trezire spirituală în care Dumnezeu ridica izbăvitori – aceasta a fost perioada judecătorilor. În timpul lui Ghedeon avem prima menționare a dorinței poporului de a fi conduși de un om, de a avea un monarh, un rege, inițiativă pe care Ghedeon o respinge așa cum se poate citi în rândurile de mai sus.

Pe timpul profetului Samuel îndepărtarea de Dumnezeu, înstrăinarea de principiile Sale, conduce poporul să ceară profetului un împărat: „Iată că tu ești bătrân și copiii tăi nu calcă pe urmele tale; acum pune un împărat peste noi să ne judece, cum au toate neamurile.” 1 Samuel 8:5

La început, când s-au aşezat în Canaan, izraeliţii au recunoscut principiile teocraţiei, iar poporul a prosperat sub conducerea lui Iosua. Dar înmulţirea populaţiei şi legătura cu alte naţiuni au adus o schimbare. Poporul şi-a însuşit multe din obiceiurile vecinilor săi păgâni şi a sacrificat astfel în mare parte caracterul său specific, sfânt. Treptat, şi-a pierdut respectul faţă de Dumnezeu şi a încetat să mai preţuiască onoarea de a fi poporul Său ales. Ademeniţi de luxul şi fastul domnitorilor păgâni, izraeliţii s-au săturat de simplitatea lor. Invidia şi gelozia s-au ivit între seminţii. Dezbinarea lăuntrică i-a făcut slabi; au fost expuşi fără încetare atacurilor vrăjmaşilor lor păgâni, iar poporul a ajuns la părerea că seminţiile trebuie să se unească sub o conducere puternică, centrală, pentru a-şi menţine poziţia între păgâni. Cu cât se îndepărtau mai mult de Legea lui Dumnezeu, cu atât mai mult doreau să scape de stăpânirea Domnului lor divin, şi aşa s-a răspândit pretutindeni în Israel dorinţa după monarhie.” PP,604

1 Samuel 8:7,8 “Domnul a zis lui Samuel: “Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna de când i-am scos din Egipt până în ziua de azi; M-au părăsit şi au slujit altor dumnezei”.

Iisus şi politica

„Atunci El le-a zis: „Daţi, deci, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!” Matei 22:21

“Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Luca 17:20,21

Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” a răspuns Isus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile Iudeilor; dar acum, Împărăţia Mea nu este de aici.” Ioan 18:36

“Dar, în lumea religioasă de azi, sunt mulţi aceia care cred că trebuie să lucreze pentru întemeierea Împărăţiei lui Hristos ca organizaţie pământească, lumească. Ei doresc să facă din Domnul stăpânitorul regatelor lumii acesteia, conducător în curţile, în taberele şi în adunările ei legislative, în palatele şi pieţele ei. Ei aşteaptă ca El să domnească prin prevederi legale, impuse de autoritatea omenească. Deoarece acum Hristos nu este aici în persoană, ei vor căuta să acţioneze în locul Lui, pentru a pune în aplicare legile Împărăţiei Sale. Stabilirea unei asemenea împărăţii este ceea ce doreau iudeii din zilele lui Hristos. Ei L-ar fi primit pe Isus, dacă El ar fi voit să întemeieze o împărăţie pământească, să impună ceea ce considerau ei ca fiind legi ale lui Dumnezeu şi să-i facă exponenţi ai voinţei Lui şi delegaţi ai autorităţii Sale. Dar El a zis: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). El nu dorea un tron pământesc.

Cârmuirea din vremea lui Isus era coruptă şi persecutoare; în toate părţile erau abuzuri flagrante, oprimare, intoleranţă şi cruzime. Cu toate acestea, Mântuitorul n-a încercat să facă reforme civile. El n-a atacat abuzurile naţionale, nici n-a condamnat pe vrăjmaşii naţiunii. El nu S-a amestecat în treburile autorităţilor sau administraţiei celor de la putere. El, care ne-a fost pildă, S-a ţinut departe de guvernele pământeşti. Nu pentru că era indiferent la suferinţele oamenilor, ci pentru că leacul nu era în măsuri omeneşti şi exterioare. Pentru a avea succes, tratamentul trebuia să cuprindă pe fiecare om în parte şi trebuia să înnoiască inimile.

Împărăţia lui Hristos nu va fi întemeiată prin hotărârile tribunalelor, consiliilor sau ale adunărilor legislative, nici prin patronajul oamenilor mari din lume, ci prin sădirea naturii lui Hristos în natura omenească, prin lucrarea Duhului Sfânt. “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1,12.13). Aceasta este singura putere care poate produce înălţarea omenirii. Iar partea omului în săvârşirea acestei lucrări este învăţarea şi trăirea Cuvântului lui Dumnezeu.” DA, 510-511

De repetate ori, I s-a cerut lui Hristos să decidă în chestiuni juridice sau politice, dar El a refuzat să Se amestece în treburi lumeşti. El ştia că în lumea politică erau multe lucruri nedrepte şi multă tiranie. Dar singura Lui demascare a acestora era vestirea adevărului biblic. Mulţimilor care se îngrămădeau pe urmele Sale, El le prezenta principiile curate şi sfinte ale Legii lui Dumnezeu şi le vorbea de fericirea care se găseşte în ascultarea de aceste principii.” 9T 218

În timpul lucrării Sale pe acest pământ Iisus nu a încercat să ajungă în poziții politice de conducere și influență, nici nu a îndrumat pe urmașii Săi să caute asemenea poziții pentru a promova din acele poziții mesajul Evangheliei.

Apostolii și politica. Crestinul si politica.

Era numai normal ca apostolii să urmeze exemplul Mântuitorului și să nu se amestece în luptele politice ale vremii. Pavel avea cetățenie romană. Pe lângă aceasta avea și capacitatea intelectuală și oratorică să impresioneze și să se impună pe scena politică a vremii. Nu a făcut-o și nu găsim nici în vreuna dintre epistolele lui vreun îndemn ca alți creștini să o facă. Nici unul dintre apostoli nu a înțeles de la Iisus sau din inspirația Duhului Sfânt că modul prin care lumea putea fi schimbată în bine atunci includea și implicarea în politică. Nu erau oameni nepăsători față de soarta semenilor, dar ca și Maestrul lor, au înțeles că schimbarea în bine trebuie să se producă în inimile oamenilor, iar cea mai eficientă metodă pentru a se întâmpla asta nu era acțiunea politică ci nașterea din nou, o schimbare a minții și a inimii.

Iată câteva dintre îndemnurile apostolilor pentru creștini și poziția lor de cetățeni:

Tit 3:1 „Adu-le aminte sã fie supuși stãpînirilor și dregãtorilor, sã-i asculte, sã fie gata sã facã orice lucru bun.”

1 Petru 2:12-14 „Sã aveți o purtare bunã în mijlocul Neamurilor, pentruca în ceiace vã vorbesc de rãu ca pe niște fãcãtori de rele, prin faptele voastre bune, pe cari le vãd, sã slãveascã pe Dumnezeu în ziua cercetãrii. Fiți supuși oricãrei stãpîniri omenești, pentru Domnul: atît împãratului, ca înalt stãpînitor, cît și dregãtorilor, ca unii cari sînt trimeși de el sã pedepseascã pe fãcãtorii de rele și sã laude pe ceice fac bine.”

Romani 13:7 „Dați tuturor ce sînteți datori sã dați: cui datorați birul, dați-i birul; cui datorați vama, dați-i vama; cui datorați frica, dați-i frica; cui datorați cinstea, dați-i cinstea.”

Crestinul si politica

Urmãriți binele cetãții, în care v-am dus în robie, și rugați-vã Domnului pentru ea, pentrucã fericirea voastrã atîrnã de fericirea ei!” (Ier 29:7)

Creștinul nu este chemat să saboteze dezvoltarea unei țări ci să contribuie la bunăstarea ei. Cea mai eficientă metodă însă nu este prin implicarea în luptele politice, care divizează societatea, ci prin exemplul personal în materie de educație, performanțe profesionale și mai presus de acestea, conduită morală. Nevoia cea mai mare a societății nu e de politicieni, ci de oameni care umblă cu Dumnezeu. Aceștia, și nu alții, sunt numiți de Biblie sarea pământului și lumină a lumii (Matei 5:13,14)

Mulți oameni consideră neimplicarea activă a creștinilor în politică a fi o dovadă de lașitate, de indiferență față de bunul mers al unei națiuni sau a unei localități. În același fel era judecat și condamnat și Domnul Iisus de către conaționalii evrei pentru că programul Său nu includea implicarea politică, militară chiar, pentru a fi eliberați de jugul stăpânirii romane.

Limitările politicului și iluzia influenței politicului

Politica este un actor foarte gălăgios și foarte prezent în viața societății de azi. Adesea încearcă să se prezinte ca un Mesia care poate izbăvi pe oameni din problemele cu care se confruntă, iar oamenii trăiesc cu iluzia și tot speră că promisiunile politicului se vor și împlini. În ciuda vocalității sale însă, politicul dezamăgește an după an pe tot mai mulți oameni. Legile se înmulțesc dar oamenii nu sunt mai fericiți sau mai prosperi ci dimpotrivă, sunt mai nefericiți și mai împovărați.

Octavian Paler despre politică

O familie nu poate fi făcută să rămână împreună prin legi omenești. Nici copiii nu pot fi obligați să-și respecte părinții. Nu poți obliga pe nimeni să-și iubească aproapele și să ierte (fie că e rudă sau vecin sau străin). Legile omenești sunt bune doar în măsura în care se armonizează cu legile lui Dumnezeu și au limitele lor. Atunci când nu se întâmplă acest lucru, legile omenești vor conduce societatea într-o prăpastie și mai adâncă, în loc să-l scoată pe om din groapă. Iar tendința actuală este ca legile statelor să se depărteze tot mai mult de cerințele divine, iar consecințele nu întârzie să apară: o rată mai mare a divorțurilor, creșterea criminalității și a disprețului față de om. Adesea oamenii măsoară guvernările în funcție de bunăstarea de care se bucură. Acesta nu este însă singurul element de care trebuie să ținem seama. Țări foarte dezvoltate economic (SUA, Germania, Marea Britanie etc), datorită unor legi care aprobă comportamente amendate de Biblie (imorale), se îndreaptă cu viteză foarte mare spre un nivel de imoralitate care concurează cu proverbialele Sodoma și Gomora. Binele unei cetăți (al unei țări), pentru care ne îndeamnă Biblia să ne rugăm, include nu doar bunăstarea materială ci și sănătatea morală. Fără aceasta din urmă, o societate prosperă material se autodistruge, asemeni multor națiuni din istorie care au avut același deznodământ. (lumea antediluviană este un exemplu grăitor) Neprihãnirea înalțã pe un popor, dar pãcatul este rușinea popoarelor.Proverbe 14:34

Organizarea de referendumuri pentru îmbunătățirea legislației în diverse domenii vitale. Diferența între a vota legi și a vota oameni.

Pentru orice schimbare exterioară într-o țară este nevoie de un număr majoritar de cetățeni care să fi asimilat în prealabil propunerea de schimbare. Nu are nici o șansă de reușită inițiativa unui om de a propune o schimbare la nivelul unei țări dacă dorința de schimbare nu vine din lăuntrul unei mase mari de cetățeni. Din acest motiv Domnul Iisus nu a dedicat timp promovării de măsuri exterioare, ci a lucrat intens în ajutarea oamenilor să facă schimbări lăuntrice. Aceasta este și menirea creștinului. Timpul este un talant prețios. El poate fi folosit fie pentru schimbările exterioare (referendumuri, platforme și doctrine politice, competiție politică etc), fie pentru promovarea unei înnoiri lăuntrice. Aceasta din urmă are loc atunci când este promovată o legătură personală cu Dumnezeu prin rugăciune, studierea și înțelegerea Bibliei și prin practicarea adevărurilor înțelese.

Atunci când un stat organizează referendumuri care au de-a face cu schimbări ale legislației, un creștin își poate exprima aprobarea sau dezaprobarea, în funcție de natura schimbării ce e propusă. Dacă se propune de exemplu o lege prin care alcoolul să fie interzis la comercializare, creștinul ar trebui să fie primul care să voteze într-un referendum pentru această lege, știind bine efectele dezastruoase ale consumului și vânzării de alcool.

Este o mare diferență între a vota legi și a vota oameni. Când ți se pune în față o propunere de modificare legislativă, ai la dispoziție timp să cântărești dacă acea schimbare este în armonie cu Biblia și iei o decizie adecvată. Atunci când trebuie să votezi oameni, ai de-a face cu subiecți care nu-și propun la modul suprem ascultarea de Dumnezeu și împlinirea voii Sale ci cocoțarea într-o poziție publică de unde să poată servi mai bine interesele celor care l-au sponsorizat să ajungă acolo și a altora care doresc schimbări menite să-i îmbogățească. Dacă interesul lor suprem ar fi unul bun, atunci metodele de a ajuta societatea ar fi cele rânduite de Dumnezeu și nu lupta politică.

Cineva poate întreba: cum poate fi guvernată o țară fără partide politice, fără implicarea activă în politică? Istoria biblică ne arată că lucrul acesta a fost și este posibil. Când oamenii au fost dispuși să fie conduși de Dumnezeu și de oameni ai lui Dumnezeu, au încredințat această problemă Lui și El le-a ales conducători. Oamenii însă aleg calea mai ușoară, mai la îndemână, mai potrivită pornirilor și caracterului lor.

De ce să nu votez candidații oricărui partid politic?

Orice partid politic are la bază o doctrină, un crez. Cum ar putea un creștin să devină membru al oricărui partid și apoi să candideze pe listele acelui partid, când doctrina sa, principiile sale de viață au la bază Biblia? Nici un partid politic nu-și propune ca doctrina sa să fie compatibilă 100% cu Biblia (cel puțin declarativ, abia reușesc bisericile creștine să-și propună asta). Atunci cum poate un creștin autentic să facă parte dintr-un partid sau să ofere votul său candidatului unui asemenea partid?

Stalin despre politică și vot

Domnul nostru doreşte ca poporul Său să nu se preocupe de problemele politice. Tăcerea este elocventă în această privinţă. Domnul Hristos îi cheamă pe urmaşii Săi să fie de partea principiilor curate ale Evangheliei, care sunt clar descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem vota cu certitudine pentru partidele politice, căci nu ştim pentru cine votăm. Noi nu ne putem implica în diferite scheme politice şi să ne simţim în siguranţă. Noi nu putem lucra spre a face pe plac unor oameni care se vor folosi de influenţa pe care o au pentru a restrânge libertatea religioasă şi pentru a pune în aplicare măsuri represive, prin care conduc sau forţează pe semenii lor să ţină duminica în locul Sabatului. Ziua întâi a săptămânii nu este ziua de închinare. Este un sabat fals, contrafăcut, iar membrii familiei lui Dumnezeu nu se pot alătura oamenilor care înalţă această zi şi nu păzesc Legea lui Dumnezeu, călcând în picioare Sabatul Său. Poporul lui Dumnezeu nu trebuie să voteze pentru a pune în funcţie astfel de oameni; căci, dacă fac acest lucru, ei se fac părtaşi la păcatele pe care aceştia le comit când sunt în funcţie.” {FE 475.2}

În Numele Domnului, vreau să le spun profesorilor din şcolile noastre: faceţi lucrarea care v-a fost desemnată. Dumnezeu nu v-a chemat să vă angajaţi în politică

Fac apel la fraţii mei care sunt rânduiţi să lucreze ca educatori să-şi schimbe cursul faptelor lor. Este o greşeală din partea voastră să vă legaţi interesele de vreun partid politic şi să vă daţi votul pentru ei sau pentru ele. Cei care sunt educatori, pastori sau lucrători împreună cu Dumnezeu în orice domeniu nu au de purtat nici o luptă pe tărâmul politic. Cetăţenia lor este în ceruri. Domnul face apel la ei să stea ca popor separat şi distinct. El nu vrea să aibă schisme în corpul credincioşilor. Poporul Său trebuie să aibă un spirit împăciuitor. Oare este lucrarea lor aceea de a-şi face vrăjmaşi în lumea politică? Nu, nicidecum. Ei trebuie să fie supuşi ai Împărăţiei lui Hristos, purtând steagul pe care scrie: „Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Ei trebuie să ducă sarcina unei lucrări speciale, a unei solii deosebite. Noi avem o responsabilitate personală, şi aceasta trebuie să fie descoperită în faţa universului ceresc, înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor. Dumnezeu nu ne cere să ne lărgim influenţa, amestecându-ne cu lumea, unindu-ne cu oamenii în anumite chestiuni politice, ci să stăm ca părţi individuale în corpul Său cel mare, capul fiind Hristos. Domnul Hristos este Prinţul nostru şi, ca supuşi ai Săi, noi trebuie să facem lucrarea rânduită nouă de Dumnezeu.” {FE 477-478}

Cei care sunt creștini cu adevărat vor fi mlădițe ale viei adevărate și vor aduce aceeași roadă ca și via. Ei vor lucra în armonie, în părtășie creștină. Ei nu vor purta vreun însemn politic, ci emblema lui Hristos. Ce avem noi atunci de făcut? Să lăsăm la o parte chestiunile politice.

Există o vie mare, care trebuie îngrijită; însă, în timp ce trebuie să lucreze în mijlocul celor necredincioși, creștinii nu trebuie să semene cu cei lumești. Ei nu trebuie să-și irosească timpul discutând politică sau lucrând pentru politică; căci, dacă ar face astfel, ar da vrăjmașului ocazia de a pătrunde și a produce dezbinare și discordie.

Copiii lui Dumnezeu nu trebuie să aibă de-a face cu politica. Nu luați parte la luptele politice. Despărțiți-vă de lume, și abțineți-vă de a aduce în biserică sau școală idei care să conducă la lupte și tulburări. Cearta este otrava morală, adusă în orânduirea socială de ființele omenești care sunt egoiste.” {SB 316}

În ciuda avertizărilor de mai sus, unii creștini au dorit să participe la votarea politicienilor. Pentru aceștia, respectându-le libertatea de alegere, pana inspirată a adresat îndemnul ca preocuparea lor cu politica să nu fie adusă și în sfera bisericii:

“Lucrarea noastră este aceea de a veghea, de a aștepta și de a ne ruga. Cercetați Scripturile. Hristos v-a avertizat să nu vă amestecați cu lumea. Trebuie să ieșim din lume și să fim separați, “Deaceea: „Ieșiți din mijlocul lor, și despãrțiți-vã de ei, zice Domnul; nu vã atingeți de ce este necurat, și vã voi primi. Eu vã voi fi Tatã, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”” (2 Cor. 6:17, 18). Oricare ar fi părerile pe care le aveți cu privire la votarea în chestiuni politice, nu trebuie să proclamați aceste păreri prin scris sau viu grai. Poporul nostru trebuie să păstreze tăcerea cu privire la chestiuni care nu au nici o legătură cu mesajul îngerului al treilea. Dacă vreodată un popor a trebuit să se apropie de Dumnezeu, aceia sunt adventiștii de ziua a șaptea. S-au făcut multe planuri interesante. O dorință fierbinte a animat bărbați și femei să proclame ceva sau să adere la ceva, dar nici ei nu știu sigur despre ce e vorba. Tăcerea lui Hristos în privința multor subiecte era cu adevărat elocventă… . . .

Frații mei, amintiți-vă că asupra nici unuia dintre voi nu a pus Domnul povara de a publica în revistele noastre preferințele politice pe care le aveți, sau să vorbiți despre ele în biserică atunci când oamenii se adună pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu . . .

Noi ca popor nu trebuie să ne amestecăm în chestiunile politice. Toți ar face bine să ia seama la Cuvântul lui Dumnezeu, să nu se înjuge la un jug nepotrivit cu necredincioșii în lupta politică, nici să nu se unească cu preferințele lor. Nu există un teren sigur pe care să poată sta împreună sau să conlucreze. Cel credincios și cel necredincios nu pot ajunge la o învoială.

Cel care încalcă un precept din poruncile lui Dumnezeu este vinovat de călcarea întregii legi. Țineși-vă votul pentru voi înșivă. Nu trebuie să simțiți că e datoria voastră să îndemnați pe toți să procedeze ca și voi.”–Letter 4, 1898. {2SM 336-337}

Creștinul și administrația statală. Creștinul și slujirea Cezarului.

Ioan 18:36 „Împãrãția Mea nu este din lumea aceasta”, a rãspuns Isus. „Dacã ar fi Împãrãția Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sã nu fiu dat în mînile Iudeilor; dar acum, Împãrãția Mea nu este de aici.”

Luk 12:13,14 Unul din mulțime a zis lui Isus: „Învãțãtorule, spune fratelui meu sã împartã cu mine moștenirea noastrã.” „Omule”, i-a rãspuns Isus, „cine M-a pus pe Mine judecãtor sau împãrțitor peste voi?”

Observați că Domnului Iisus I s-a propus și poziția de avocat și judecător în lucrurile pământești, poziție pe care El a refuzat-o categoric. Era El nepăsător față de dreptate și adevăr în chestiuni de moștenire? Nu. Dar aceste lucruri nu sunt o prioritate în viața creștină și El a dorit să ne dea o pildă în ce privește ocupațiile în care trebuie să ne angajăm și noi și cele în care nu e indicat să ne implicăm. Apostolii au recomandat creștinilor să nu se ducă la judecătorii lumești, să nu se plaseze singuri sub jurisdicția acestora.

Există o situație când creștinul Îl va putea sluji pe Dumnezeu în timp ce este chemat să slujească Cezarului: atunci când Cezarul (statul) îl obligă (statutul de rob pe care l-au avut Daniel și Iosif) pe creștin să se ocupe de treburile statului. Chiar și în această ipostază creștinul are libertatea (oferită de Dumnezeu) să nu facă nici un compromis. Nu este obligat să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

Daniel și Iosif au fost oameni credincioși care nu au luat parte la lupta politică a vremii lor. Dumnezeu a condus în providența Sa pe conducătorii națiunilor unde ei erau robi să remarce calitățile lor și să-i coopteze pentru administrarea treburilor țării. Alegerea lor a avut la bază criterii de competență, nu lupta politică. Dacă doriți, aceștia au fost tehnocrați ai vremii lor, specialiști, oameni capabili, înzestrați de Dumnezeu, prin care lumina despre adevăratul Dumnezeu a strălucit în întunericul imperiilor care le-au solicitat serviciile. Atunci când au fost ispitiți să facă compromisuri, aceștia au fost gata să-și piardă chiar viața în loc să păcătuiască. Presiunile la care erau supuși, mai ales în poziția de robi, puteau fi aduse de ei înșiși ca scuze pentru compromis și păcat, dar nu au procedat așa cum mulți creștini astăzi o fac în împrejurări mult mai ușoare (nefiind robii nimănui).

În ce condiții un creștin se poate afla în poziția de primar, senator, prim ministru, președinte? Citatul de mai jos nu incriminează aceste poziții, dar trebuie analizat cu atenție înainte de a trage concluzii.

“Dragi tineri, care este ţinta spre care vă îndreptaţi şi care este scopul vieţii voastre? Sunteţi voi ambiţioşi să dobândiţi educaţie, ca astfel să aveţi un nume şi o poziţie în această lume? Aveţi gânduri pe care nu îndrăzniţi să le exprimaţi, ca de exemplu să ajungeţi într-o zi pe culmile cele mai înalte ale inteligenţei, să faceţi parte din consilii deliberative şi legislative, ajutând la adoptarea legilor pentru naţiune? Nu este nimic greşit în aceste aspiraţii. Fiecare dintre voi poate avea scopul său. Nu trebuie să fiţi mulţumiţi cu realizări umile. Puneţi-vă ţinte înalte şi nu precupeţiţi nici un efort pentru a le atinge.” MYP, 37

Un creștin adevărat este persoana cea mai potrivită să ocupe aceste poziții. Din citatele anterioare și din paginile Scripturii vedem că nu este bine ca un creștin să fie implicat în lupta politică și să facă parte din partide politice. Atunci cum poate acesta să ajungă vreodată în pozițiile enumerate mai sus? Sunt doar două scenarii posibile și ambele nu au de-a face cu lupta politică. Prima situație este cea când creștinul este rob, sub ocupație străină, dar datorită competențelor sale este selectat să ocupe diverse poziții de răspundere administrativă (cazul celor doi mari oameni ai lui Dumnezeu, Iosif și Daniel). A doua situație este cea de libertate, în care societatea (începând cu satul care-și dorește un primar bun și terminând cu o țară care-și dorește un președinte bun) remarcă niște calități deosebite din punct de vedere academic, profesional la un creștin și îi propune să ocupe acele poziții. Un creștin adevărat nu se va grăbi să accepte acele poziții de răspundere înainte de a împărtăși oamenilor principiile sale morale pe baza cărora va lua hotărâri. Candidații din zilele noastre la alegerile pentru primari sunt întrebați dacă ar aproba organizarea de parade gay dacă ajung să fie aleși. Evident că un creștin autentic nu poate aproba asemenea manifestări. Lista lucrurilor pe care nu le poate aproba este mult mai lungă și din acest motiv este important un dialog între acesta și oamenii care-l propun ca lider. O comunitate care alege ca lider/administrator un creștin adevărat va prospera. Asemeni unui profet, acel lider creștin va avea rolul de a conduce comunitatea să înțeleagă și să aplice principiile divine de viețuire și dezvoltare, singurele care pot aduce rezultate pozitive pe termen lung. Involuția morală a societății de azi fac destul de utopic scenariul acesta. Din aceleași motive nici societatea de pe timpul lui Noe nu l-a ales pe acesta primar sau președinte. Din nefericire oamenii nu realizează importanța calităților morale ale unor creștini adevărați și chiar îi marginalizează (ajungând și la batjocură, cum a fost și cazul lui Noe, Lot sau alte personaje biblice), iar apoi deplâng corupția liderilor pe care i-au ales și modul dezastruos în care aceștia conduc localități și țări întregi.

Referendumuri, schimbări de legi

Deşi nu este înţelept să ne implicăm în chestiunile politice, este totuşi privilegiul nostru de a lua o poziţie hotărâtă faţă de toate problemele legate de reforma temperanţei. {Te 253.1}

Cei care, prin voturile lor, autorizează comerţul cu alcool vor avea de dat socoteală pentru răul făcut de oamenii aflaţi sub puternica influenţă a băuturilor tari..—Letter 243a, 1905. {Te 255.1}

“La începutul verii lui 1881, la adunarea în aer liber de la Des Moines, Iowa, delegaţilor li s-a prezentat o rezoluţie care declara:

“Hotărâm: de a ne exprima profundul interes faţă de mişcarea pentru temperanţa care se desfăşoară în acest stat; şi de a indica pastorilor noştri să-şi folosească întreaga influenţă în comunităţi şi în afara lor pentru a-i determina pe oameni să depună substanţiale eforturi, prin lucrare personală şi la urna de vot, în favoarea amendamentului constituţional pentru prohibiţie, pe care partizanii temperanţei caută să-l instituie”. – Review and Herald, 5 iulie 1881.

Dar unii au obiectat faţă de clauza care cerea acţionarea “la urna de vot”, solicitând desfiinţarea ei. Ellen White, care a participat la acea adunare în aer liber, se retrăsese, dar a fost rugată să dea un sfat.

Scriind despre aceasta la acea vreme, ea relatează: “M-am întors şi am văzut că trebuia să vorbesc referitor la problema dacă poporul nostru trebuia să voteze pentru prohibiţie. Le-am spus ‘Da’ şi am vorbit vreme de douăzeci de minute.” – Scrisoarea 6, 1881.] – [Fragment din jurnalul din 1859 al lui Ellen White].

Oameni care promovau consumul de alcool au venit azi la mine exprimându-şi plini de curtoazie aprecierea faţă de păzitorii Sabatului, că nu au votat, şi speranţa că îşi vor menţine poziţia şi, asemeni quakerilor, nu vor fi pentru prohibiţie. Satana şi îngerii lui răi sunt ocupaţi la această oră şi au lucrătorii lor pe pământ. Rugăciunea mea este ca el să fie decepţionat, în această privinţă.” Jurnalul lui Ellen G. White, duminică, 6 martie 1859. Te 257

Separarea dintre Biserică şi Stat

“Când bisericile protestante se vor uni cu autoritățile lumeşti pentru a susține tocmai religia falsă împotriva căreia strămoşii lor au luptat suferind persecuția cea mai nemiloasă, atunci sabatul papal va fi impus prin autoritatea asociată a bisericii şi a statului. Va fi o apostazie națională care va duce doar la o ruină națională“. –Manuscript 51, 1899. {Ev 235.1}

Biserica şi statul fac acum pregătiri pentru conflictul viitor. Protestanţii lucrează acum pe ascuns pentru a aduce duminica în faţă, aşa cum au făcut romaniştii. Pretutindeni, papalitatea îşi strânge structurile ei mari şi impunătoare în adâncimi tainice, de unde vechile lor persecuţii vor fi repetate şi se pregăteşte drumul pentru manifestare pe scară mare, a acelor minuni mincinoase, prin care, dacă va fi posibil, Satana va înşela chiar şi pe cei aleşi.” {5T 449.3}

Rânduiala adoptată de primii coloniști, de a îngădui numai membrilor bisericii să voteze sau să dețină o slujbă în guvernarea civilă, a dus la urmările cele mai dezastruoase. Această măsură fusese acceptată ca mijloc pentru a păstra curăția statului, dar ea a avut ca urmare corupția în biserică. Mărturisirea religiei fiind condiția votului și a deținerii unei slujbe, mulți, mânați numai din motive politice, s-au unit cu biserica fără să-și schimbe inima. În felul acesta, bisericile au ajuns să fie formate într-o mare măsură din persoane nepocăite; și chiar printre slujitorii bisericii erau unii care nu numai că susțineau învățături rătăcite, dar nu cunoșteau nici puterea înnoitoare a Duhului Sfânt. Din nou s-au demonstrat consecințele nefaste, prea adesea văzute în istoria bisericii din zilele lui Constantin și până în prezent, ale încercării de a clădi cu ajutorul statului, de a face apel la puterea pământească pentru sprijinirea Evangheliei Aceluia care declarase: „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta”. (Ioan 18, 36). Unirea bisericii cu statul, în oricât de mică măsură, chiar dacă pare că aduce lumea mai aproape de biserică, în realitate aduce biserica mai aproape de lume.” {GC 297.1}

“„Și ea avea două coarne ca ale unui miel.” Coarnele ca de miel arată tinerețe, nevinovăție și blândețe, care reprezintă exact caracterul Statelor Unite, arătate profetului ca „ieșind” în anul 1798. Printre creștinii exilați, care au fugit în America și au căutat adăpost de persecuția regală și de intoleranța preoților, erau mulți care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertății religioase și civile. Vederile lor și-au găsit întruchiparea în Declarația de Independență, care a stabilit marele adevăr că „toți oamenii sunt creați egali” și înzestrați cu dreptul inalienabil la „viață, libertate și căutarea fericirii”. Iar constituția le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanții aleși prin votul poporului sunt împuterniciți și pot să aplice legea. Libertatea credinței religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conștiinței lui. Principiile republicane și cele protestante au devenit principiile fundamentale ale țării. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității ei. Toți cei persecutați și asupriți din întreaga creștinătate s-au îndreptat către această țară cu interes și cu nădejde. Milioane de oameni au căutat țărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice națiuni ale pământului. {GC 441.1}

“Întemeietorii națiunii au căutat cu înțelepciune să vegheze împotriva folosirii puterii pământești din partea bisericii, cu urmarea ei inevitabilă — intoleranța și persecuția. Constituția prevede că „Congresul nu poate da nici o lege care să respecte stabilirea unei religii sau să interzică exercitarea liberă a ei” și că „nici o probă religioasă să nu fie cerută ca o calificare pentru un serviciu public în Statele Unite”. Numai printr-o violare flagrantă a acestor garanții ale libertății națiunii poate fi impusă o lege religioasă de către autoritatea civilă. De altfel, inconsecvența unei asemenea acțiuni nu putea fi mai bine exprimată de cum o exprimă simbolurile: o fiară care are coarne ca de miel — pretinzându-se curată, amabilă și nevinovată — care vorbește ca un balaur.” {GC 442.2}

Republicanism și protestantism – rețeta succesului unei națiuni

Planul divin pentru guvernarea omului a fost teocrația: Dumnezeu este legiuitorul și conducătorul. Adam și Eva au trăit în grădina Edenului sub acest sistem de conducere. După căderea în păcat, teocrația a mai fost pusă în aplicare după ieșirea poporului evreu din Egipt și până la alegerea lui Saul ca împărat. În perioada nou testamentală putem vorbi de o teocrație limitată doar la nivelul Bisericii creștine și doar în dreptul acelor credincioși care Îl au pe Hristos conducător. La nivel civil și juridic teocrația nu a existat deoarece creștinii erau cetățeni ai unor state care îi persecutau. Unele state islamice pretind că sunt teocratice dar în dreptul lor vorbim despre o altă entitate conducătoare decât Dumnezeul biblic.

Republicanismul este filosofia politică ce ghidează Statele Unite. Este o parte esențială a gândirii civice americane încă de la începuturile ei. Accentuează libertatea și drepturile inalienabile ca valori centrale, făcând oamenii suverani, respingând aristocrația și puterea politică moștenită, cetățenii fiind independenți în îndeplinirea datoriilor civice, și condamnă corupția. (citat din wikipedia)

Republicanismul nu este o formă perfectă de guvernare, dar este o soluție mai sănătoasă decât monarhismul. Cel din urmă a fost aliatul de bază al papalității și al păstrării maselor în întuneric moral. Republicanismul oferă oamenilor libertatea de mișcare, de închinare, de alegere, opțiuni care erau îngrădite de regimurile monarhice unde oamenii erau supuși și chiar proprietate unei pături aristocratice.

Protestantismul a fost caracterizat de la începuturi de dorința de a împlini voia lui Dumnezeu așa cum este ea revelată în Biblie, și de a oferi oamenilor libertatea de a se închina lui Dumnezeu în acord cu propria conștiință iluminată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt și Scriptură. Nici un om nu are dreptul să fie conștiință pentru un alt om și nici să impună crezul său altor persoane.

Orice amăgire este ușor de acceptat de către oameni care desființează legea lui Dumnezeu. O criză stă în fața celor care acționează după o politică mioapă. Conducătorii pământești se vor poziționa deasupra marelui Creator al lumii. Pretențiile unui sabat fals vor fi prezentate, iar conducătorii și oamenii de rând vor acționa pe baza acestei politici mioape. Sabatul fals, prima zi a săptămânii, va fi acceptat, iar conducătorii se vor uni cu omul nelegiuirii pentru a-i restaura supremația pierdută. Legi care vor impune păzirea duminicii ca sabat vor aduce o apostazie națională de la principiile republicanismului pe care s-a fondat guvernarea. Religia papalității va fi acceptată de către conducători iar legea lui Dumnezeu va fi desființată.” {20MR 14.2}

Cele două coarne ca de miel” reprezintă foarte bine caracterul guvernării noastre, exprimat în cele două principii fundamentale: republicanismul și protestantismul. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității noastre ca națiune. Cei care au găsit azil pe țărmurile Americii s-au bucurat că au ajuns într-o țară liberă de pretențiile arogante ale papalității și ale tiraniei conducerii monarhilor. Ei s-au hotărât să fondeze o guvernare bazată pe temelia libertății civile și religioase.” {ST February 8, 1910, par. 6}

Printre creștinii exilați, care au fugit în America și au căutat adăpost de persecuția regală și de intoleranța preoților, erau mulți care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă a libertății religioase și civile. Vederile lor și-au găsit întruchiparea în Declarația de Independență, care a stabilit marele adevăr că „toți oamenii sunt creați egali” și înzestrați cu dreptul inalienabil la „viață, libertate și căutarea fericirii”. Iar constituția le-a garantat oamenilor dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanții aleși prin votul poporului sunt împuterniciți și pot să aplice legea. Libertatea credinței religioase a fost de asemenea garantată, fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conștiinței lui. Principiile republicane și cele protestante au devenit principiile fundamentale ale țării. Aceste principii sunt secretul puterii și prosperității ei. Toți cei persecutați și asupriți din întreaga creștinătate s-au îndreptat către această țară cu interes și cu nădejde. Milioane de oameni au căutat țărmurile ei, iar Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice națiuni ale pământului.” {GC 441.1}

Aplicaţii moderne

“Domnul nostru doreşte ca poporul Său să nu se preocupe de problemele politice. Tăcerea este elocventă în această privinţă. Domnul Hristos îi cheamă pe urmaşii Săi să fie de partea principiilor curate ale Evangheliei, care sunt clar descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu putem vota cu certitudine pentru partidele politice, căci nu ştim pentru cine votăm. Noi nu ne putem implica în diferite scheme politice şi să ne simţim în siguranţă. Noi nu putem lucra spre a face pe plac unor oameni care se vor folosi de influenţa pe care o au pentru a restrânge libertatea religioasă şi pentru a pune în aplicare măsuri represive, prin care conduc sau forţează pe semenii lor să ţină duminica în locul Sabatului.” FE 476

Profesorii din biserică sau din şcoală care se disting prin zelul pentru politică trebuie schimbaţi fără întârziere din postul şi răspunderea pe care le au; căci Domnul nu va coopera cu ei. Zecimea nu trebuie folosită pentru a plăti pe cineva care ţine discursuri în probleme politice. Fiecare profesor, pastor sau conducător din rândurile noastre care este însufleţit de dorinţa de a-şi vântura părerile în chestiuni politice trebuie ori să fie convertit la credinţa adevărului, ori să renunţe la lucrarea sa. Influenţa lui trebuie să vorbească în favoarea lucrării lui Dumnezeu în câştigarea de suflete pentru Hristos, iar dacă nu se întâmplă astfel, trebuie să i se retragă împuternicirea. Dacă nu se schimbă, el va face rău şi numai rău.

În Numele Domnului, vreau să le spun profesorilor din şcolile noastre: faceţi lucrarea care v-a fost desemnată. Dumnezeu nu v-a chemat să vă angajaţi în politică.” FE 478

“Fac apel la fraţii mei care sunt rânduiţi să lucreze ca educatori să-şi schimbe cursul faptelor lor. Este o greşeală din partea voastră să vă legaţi interesele de vreun partid politic şi să vă daţi votul pentru ei sau pentru ele. Cei care sunt educatori, pastori sau lucrători împreună cu Dumnezeu în orice domeniu nu au de purtat nici o luptă pe tărâmul politic. Cetăţenia lor este în ceruri. Domnul face apel la ei să stea ca popor separat şi distinct. El nu vrea să aibă schisme în corpul credincioşilor. Poporul Său trebuie să aibă un spirit împăciuitor. Oare este lucrarea lor aceea de a-şi face vrăjmaşi în lumea politică? Nu, nicidecum. Ei trebuie să fie supuşi ai Împărăţiei lui Hristos, purtând steagul pe care scrie: “Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Ei trebuie să ducă sarcina unei lucrări speciale, a unei solii deosebite. Noi avem o responsabilitate personală, şi aceasta trebuie să fie descoperită în faţa universului ceresc, înaintea îngerilor şi înaintea oamenilor. Dumnezeu nu ne cere să ne lărgim influenţa, amestecându-ne cu lumea, unindu-ne cu oamenii în anumite chestiuni politice, ci să stăm ca părţi individuale în corpul Său cel mare, capul fiind Hristos. Domnul Hristos este Prinţul nostru şi, ca supuşi ai Săi, noi trebuie să facem lucrarea rânduită nouă de Dumnezeu.” FE 479-480

Domnul vorbeşte celor care pretind a crede adevărul pentru acest timp şi declară că nu vede bine faptul că ei se implică în politică, amestecându-se cu elementele ce luptă unele împotriva altora, ale acestui timp al sfârşitului, aşa cum cei tăiaţi împrejur se amestecă cu cei netăiaţi împrejur, şi promite că va distruge ambele clase, fără deosebire. Ei fac o lucrare pe care Dumnezeu nu le-a încredinţat-o. Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu prin spiritul lor părtinitor şi agresiv, iar El îi va condamna.” FE 483

“O mare vie trebuie cultivată; însă, în timp ce creştinii trebuie să lucreze între cei necredincioşi, ei nu trebuie să fie lumeşti. Ei nu trebuie să-şi petreacă timpul discutând politică sau acţionând ca politicieni; căci, făcând astfel, ei îi dau vrăjmaşului ocazia de a pătrunde şi a produce discordie şi tulburare. Celor care sunt în lucrare şi doresc să fie politicieni trebuie să li se retragă mandatul şi împuternicirea acordată; căci Domnul nu a dat poporului Său o astfel de lucrare, nici să-i ridice, nici să-i înjosească. Dumnezeu cere tuturor celor care sunt angajaţi în lucrarea Sa să sune din trâmbiţă un sunet clar. Toţi cei care L-au primit pe Hristos, pastori sau membri laici, trebuie să se scoale şi să lumineze; căci un mare pericol este chiar asupra noastră. Satana stârneşte puterile pământului.” FE 484

Cine are o dragoste adâncă pentru sufletele bărbaților și femeilor pentru care Hristos a murit decât cei care sunt părtași la harul Lui? Cine poate reprezenta mai bine religia lui Hristos decât femeile creștine, femei care lucrează cu sârguință să aducă suflete la lumina adevărului? Cine altcineva este atât de bine adaptat să activeze la școala de Sabat? O mamă adevărată este învățătorul copiilor ei. Dacă îi învață pe copiii din clasa ei cu o inimă plină de dragostea lui Hristos, rugându-se cu și pentru ei, poate să vadă suflete convertite și strânse în turma lui Hristos. Nu recomand ca femeia să caute să devină un votant [Dreptul la vot le-a fost acordat femeilor în SUA în anul 1920. Când aceste rânduri au fost scrise unele femei făceau eforturi pe diverse căi pentru ca legea să fie schimbată] sau angajat public; ea poate să facă mult și să fie o binecuvântare din poziția de misionar, care să învețe pe alții adevărul prin corespondență, prin distribuirea de materiale de citit, prin dialog cu alte familii și prin rugăciunea cu alte mame și copiii lor.” {DG 18.1}

Pentru a fi creștin nu e nevoie să ai aptitudini excepționale. O rugăciune fierbinte înălțată dintr-o inimă zdrobită de către cineva care dorește să împlinească voia Stăpânului este de mai mare valoare în ochii lui Dumnezeu decât este elocvența unui discurs. E posibil ca agentul uman să nu aibă nici un cuvânt în consiliile legislative, poate nu i se permite să-și exprime votul în senate sau parlamente, dar el are acces la Dumnezeu. Împăratul împăraților se pleacă pentru a asculta rugăciunea venită dintr-o inimă umilă și zdrobită. Dumnezeu aude fiecare rugăciune care este înălțată cu tămâia credinței. Cel mai slab copil al lui Dumnezeu poate exercita o influență în armonie cu consiliile cerești.” {TMK 270.4}

Cum poate un creștin să se implice în viața unei comunități/țări și să fie o influență pozitivă?

1.Prin exemplul personal de profesionalism în ceea ce face, prin coduita morală fără reproș (într-o lume coruptă și corupătoare).

2.Prin acțiuni de caritate care să ofere sprijin persoanelor aflate în dificultate din diferite motive (experiențe nefericite, dezastre naturale etc).

3.Prin promovarea accesului la educație a persoanelor din societate marginalizate.

4.Prin acțiuni educative în plan academic și spiritual.

5.Prin dezbateri publice ale chestiunilor care privesc dezvoltarea morală a societății.

6.Prin vot la referendumuri care modelează legi cu impact major în societate (mai ales cele cu impact moral sau imoral).

7.Prin rugăciune. Acesta este un element neglijat deși în istorie rugăciunile unor oameni sfinți au schimbat cursul evenimentelor. Biblia descrie implicarea lui Dumenzeu și a îngerilor în istoria umană și modul în care indivizi și națiuni întregi se pot bucura de protecția și binecuvântarea divină.

Toate exemplele de mai sus sunt chemări la acțiuni în care creștinul se poate implica și prin care dă dovadă că îi pasă în mod real (nu demagogic) de binele semenilor și al societății întregi.Răspunsul cel mai bun la întrebarea “Eu cu cine votez?” este alegerea personală a lui Iisus ca Mântuitor personal, alegerea Lui ca sfâtuitor și alegerea Scripturii ca normă de conduită, auto-evaluare și ghid de dezvoltare. Această alegere, multiplicată în viața câtor mai mulți oameni va aduce o schimbare în bine căreia nimic altceva nu-i poate face concurență. Cel Prea Înalt merită votul cel mai profund și fără rezerve al inimii omenești. La Golgota am avut cu toții demonstrația cea mai puternică a iubirii divine, a disperării păcătoșeniei și neputinței noastre, a nevoii de a nu mai călca în picioare Legea divină, a grozăviei păcatului, a nevoii de un Mântuitor personal. Votează cu Iisus!

votează cu Iisus

Fă-ți cont pe Facebook!

Eclesiastul 3:1 “Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.”

Parafrazându-l pe Solomon, există un timp în care să fii vizibil, să fii în prima linie a frontului, și există un timp în care să fii ascuns este soluția cea mai bună. De regulă omul intuiește când este timpul potrivit pentru ambele situații (instinctul de auto-conservare), dar fără o comunicare foarte bună cu Dumnezeu, nu va ști niciodată cu precizie ce este cel mai bine pentru destinul veșnic al său și al semenilor. Ceea ce omenește vorbind pare o situație în care e bine să te ascunzi, în planul divin e foarte posibil să fie bine să nu te ascunzi, indiferent de consecințele ulterioare (care pot include moarte violentă sau o izbăvire miraculoasă – apostolii au trăit numeroase asemenea experiențe, cum este și cea relatată în Fapte 5:12-42)

Colegiu valdenz pe văile Alpilor în Italia

Excepție sau regulă?

Proverbe 22:3 “Omul chibzuit vede nenorocirea și se ascunde, dar cei proști merg înainte și sunt pedepsiți.”

Au existat momente în istorie, inclusiv cea consemnată în Biblie, când oamenii credincioși au trebuit să se ascundă. Acestea au fost situații de criză, în care Dumnezeu i-a îndrumat pe oamenii cuminți să procedeze așa. Ascunderea nu a reprezentat regula de viață a celor credincioși, ci excepția. Din păcate, astăzi, prea mulți creștini (cu numele) fac din excepție o regulă și evită cu orice preț situațiile în care ar putea apărea consecințe negative dacă împărtășesc lumina pe care o au, iar în situații de criză mai mare dau bir cu fugiții, sunt de negăsit. Lașitatea devine normă de viețuire și parte din formula succesului în viață (succes după definiții omenești, limitate).

Locuință creștină retrasă în pădure, în Japonia - sec XVII

Două destine diferite, aceeași destinație finală

Oamenii credincioși care alcătuiesc generația finală se vor împărți în două categorii. Una dintre ele, simbolizată prin Ioan Botezătorul, va fi formată din oameni care, în providența divină, până la încheierea timpului de har, vor fi martiri, care vor suferi moartea datorită credincioșiei lor față de Dumnezeu (Apoc. 20:4). Cei necredincioși, cei lași și fricoși îi vor condamna pe aceștia, socotind că zelul lor este unul nesăbuit, fanatic și că își merită soarta. Acești martiri credincioși vor avea un somn al morții foarte scurt întrucât vor fi înviați atunci când Domnul Iisus revine pe norii cerului. O a doua grupă de credincioși, simbolizată prin Ilie Tișbitul, tot în providența lui Dumnezeu, vor rămâne în viață în ciuda persecuției aprige la care vor fi supuși. Aceștia nu vor gusta moartea de care au parte toți oamenii (atât cei credincioși cât și cei necredincioși), ci vor fi în viață atunci când Domnul Iisus revine. Nu putem ști care este destinul fiecăruia. Doar în desfășurarea evenimentelor vom afla planul divin pentru noi. Acest plan divin însă nu poate fi înțeles și împlinit dacă oamenii manifestă lașitate și frică de persecuție, ori lenevie în a duce mesajul divin semenilor. De dragul lui Dumnezeu, cei credincioși vor fi dispuși să accepte ambele destine: martirajul (care va fi un apel puternic la conștiința semenilor) sau rămânerea în viață și suportarea unor scene teribile care vor marca încheierea istoriei acestui pământ. Ambele categorii se vor bucura de o viață veșnică trăită în compania Mântuitorului pe care L-au iubit și L-au slujit în curăție de inimă.

Un timp în care să fii vizibil

Matei 10:38,39 “Cine nu-și ia crucea lui, și nu vine dupã Mine, nu este vrednic de Mine.
Cine își va pãstra viața, o va pierde; și cine își va pierde viața, pentru Mine, o va câștiga.”

Judecători 5:15-18,23 “Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, Și Isahar a venit dupã Barac, A fost trimes pe urma lui în vale. La pâraiele lui Ruben au fost mari hotãrâri! Pentruce ai rãmas în mijlocul staulelor? Galaadul de dincolo de Iordan nu și-a pãrãsit locuința. Pentruce a stat Dan pe corãbii? Așer a stat pe malul mãrii și s-a odihnit în limanurile lui.
Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, Și Neftali la fel, pe înãlțimile din câmpie. Blestemați pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemați, blestemați pe locuitorii lui; cãci n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji”.”

Domnul Iisus a îndemnat pe cei credincioși să nu se teamă de oameni și să nu ascundă lumina pe care ei au primit-o de la Dumnezeu, ci să o împărtășească și altora. Chiar în timpuri de persecuție, ascunderea trebuie să aibă loc doar ca urmare a planului lui Dumnezeu pentru viața noastră, plan pe care nu-l vom putea înțelege sau accepta decât dacă umblăm cu Dumnezeu, dacă Îl cunoaștem printr-o experiență zilnică. Dacă planul Lui este ca cineva să fie martir, pentru a transmite un mesaj puternic celor necredincioși și pentru a-i chema la pocăință, atunci cel credincios nu va trebui să se ascundă.

Profeția biblică caracterizează acest timp ca fiind unul când mesajul divin este proclamat cu glas tare, nu șoptit, ori pentru asta nu poți rămâne ascuns, nu poți sta în spatele frontului, în spatele cortinei.

Apocalipsa 14:6,7,9  “Și am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul Cerului…  El zicea cu glas tare…Apoi a urmat un alt înger, al treilea, și a zis cu glas tare…”

Tiparul, rețelele sociale, internetul și vizibilitatea

Daniel 12:4 “Tu, însã, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte, și pecetluiește cartea, pânã la vremea sfârșitului. Atunci mulți o vor citi, și cunoștința va crește.”

Unele persoane decid să nu-și facă un cont pe Facebook (sau alte rețele de socializare) sau, dacă au, decid să-l închidă în momentul în care aud că rețelele de socializare sunt instrumente pe care serviciile de securitate le folosesc pentru a urmări activitatea și ideologia oamenilor. Întotdeauna au existat presiuni și persecuții de diferite feluri, dar acestea nu i-au determinat pe cei credincioși să se ascundă și să nu împărtășească altora lumina pe care o aveau.

Tiparul Gutenberg

În perioada medievală, apariția tiparului (în anii 1440, prin germanul Johannes Gutenberg) a oferit un avânt extraordinar predicării adevărului. Scrierile reformatorului german Martin Luther nu ar fi fost cunoscute și nu s-ar fi răspândit atât de repede dacă nu ar fi fost inventat tiparul. Chiar și atunci când Luther a fost pus la adăpost de către supușii lui Frederic de Saxonia, în castelul de la Wartburg, Luther nu a rămas inactiv și în întregime ascuns: “În siguranța ospitalieră de la Wartburg, Luther s-a bucurat pentru o vreme de odihnă, după focul și tumultul luptei. Dar n-a putut suporta multă vreme odihna și liniștea. Obișnuit cu o viață de intensă activitate și de luptă aprigă, nu putea să rămână inactiv. În acele zile solitare, i-a revenit în minte starea bisericii și atunci strigă cu disperare: „Vai! Nu există nici unul în aceste zile din urmă ale mâniei Sale, care să stea ca un zid înaintea Domnului și să-l salveze pe Israel!” (Idem, b.9, cap.2). Gândurile lui se întorceau iarăși la sine și se temea să nu fie acuzat de lașitate, retrăgându-se din luptă. Se învinuia pentru delăsare și comoditate. În același timp, îndeplinea zilnic lucrări mai mari decât părea posibil să îndeplinească un om. Pana sa nu trândăvea. În timp ce dușmanii lui se felicitau că fusese adus la tăcere, erau uimiți și încurcați de dovada palpabilă că el era încă activ. „O oaste” de broșuri ieșite de sub pana lui circulau în toată Germania. El a mai făcut aici un serviciu foarte important pentru concetățenii lui, traducând Noul Testament în limba germană. De pe Patmosul lui stâncos, a continuat timp de aproape un an să vestească Evanghelia și să mustre păcatele și rătăcirile timpului său.” TV 168

Martin Luther - cele 95 de teze afisate in 1517

Tiparul (presa), internetul, rețelele de socializare, televiziunea și radioul sunt mijloace prin care Dumnezeu ajută pe oamenii credincioși să împărtășească altora lumina pe care ei au primit-o. Folosirea greșită a tuturor acestora de către multe persoane și chiar biserici, nu este un motiv serios pentru a nu fi folosite în mod corect de către oamenii lui Dumnezeu. Așa cum un cuțit poate fi folosit atât pentru scopuri bune cât și pentru altele rele, mijloacele de comunicare enumerate mai sus au și ele o dublă întrebuințare, în funcție de caracterul celor care le folosesc.

Trăim acum în vremea sfârșitului despre care se vorbește în profeția din Daniel. Accesul la informație este cel mai ușor și cel mai rapid astăzi comparat cu toată istoria planetei. Doar cine nu vrea nu poate afla astăzi despre lucruri vitale care decid destinul veșnic al omului. Acum e nevoie ca oamenii cuminți să folosească toate mijloacele posibile pentru a comunica altora mesajul lui Dumnezeu, inclusiv un cont de Facebook, Youtube sau alte rețele.

publicitate creștinăfacebook si evanghelizarea

 

 

 

 

 

 

“Noi trebuie să luăm orice măsură îndreptățită pentru a aduce lumina înaintea oamenilor. Să fie folosită presa şi să fie întrebuințată orice agenție publicitară, care să atragă atenția asupra lucrării noastre. Lucrul acesta să nu fie socotit ca fiind fără însemnătate. La fiecare colț de stradă puteți vedea pancarte şi afişe atrăgând atenția la diferite acțiuni care au loc, unele fiind dintre cele mai josnice. Oare aceia care au lumina vieții ar putea să fie mulțumiți cu eforturi slabe pentru a atrage atenția oamenilor la adevăr?” Ev 130

“Caracterul şi importanța lucrării noastre sunt judecate în funcție de eforturile făcute pentru a o prezenta publicului. Dacă eforturile sunt reduse, se lasă impresia că solia pe care o prezentăm nu este vrednică de a fi luată în considerare“. Ev 128

Un timp în care să te ascunzi

Isaia 26:20 “Du-te, poporul meu, intrã în odaia ta, și încuie ușa dupã tine; ascunde-te câteva clipe, pânã va trece mânia! ”

Există mai multe momente consemnate în Biblie când oamenii credincioși s-au ascuns. Ceea ce se poate observa în acele situații este faptul că retragerea, ascunderea lor, a fost un demers pe care Dumnezeu l-a inspirat și călăuzit. Atunci când ascunderea nu a fost în planul divin, omul nu a putut rămâne prea mult timp ascuns și a trebuit să revină pe câmpul de luptă (fuga lui Iona la Tars, fuga lui Ilie din fața Izabelei).

Când Dumnezeu te ascunde, oamenii nu te pot găsi!

1 Regi 17:2-4 „Și cuvîntul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: Pleacã de aici, îndreaptã-te spre rãsãrit, și ascunde-te lîngã pîrîul Cherit, care este în fața Iordanului. Vei bea apã din pîrîu, și am poruncit corbilor sã te hrãneascã acolo.”

1 Regi 18:10 “Viu este Domnul, cã n’a rãmas popor sau împãrãție unde sã nu fi trimes stãpînul meu sã te caute; și cînd se spunea cã nu ești acolo, punea pe împãrãția și poporul acela sã jure cã nu te-a gãsit.”

Ieremia 36:26 “Împãratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împãratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, și lui Șelemia, fiul lui Abdel, sã punã mîna pe logofãtul Baruc și pe proorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.”

În toate timpurile au existat servicii de spionaj, de securitate în slujba împăraților. Atunci când cineva era urmărit de aceste servicii, singura scăpare era adesea auto-exilul pe viață (sau până la moartea persecutorului – exilul lui Iosif, Maria și Iisus până la moartea lui Irod) într-o țară cât mai îndepărtată, într-un ținut mai izolat (Moise este un astfel de exemplu, care a fugit din calea lui Faraon la vârsta de 40 de ani). Tehnologia de astăzi este suficient de avansată încât oamenilor le este foarte greu să se ascundă, să nu fie descoperiți, mai devreme sau mai târziu. În plus, persecutarea ultimei generații de credincioși nu va avea doar un caracter local ci unul mondial (Apoc. 13:15-17). Așadar omenește vorbind nu va fi chip de scăpare. Tocmai aceste momente sunt cele în care puterea lui Dumnezeu se manifestă în chip minunat, așa cum a făcut-o în timpul lui Ilie sau Ieremia.

“În ziua cumplitei încercări, El {Hristos} va zice: Du-te, poporul Meu, intră în odaia ta și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe până va trece mânia. Ce este odaia în care trebuie ei să se ascundă? Este protecția lui Hristos și a îngerilor sfinți. În timpul acela poporul lui Dumnezeu nu se va afla într-un singur loc. Ei se află în diferite grupe în toate părțile pământului.

I-am văzut pe sfinți părăsind orașele și satele, unindu-se în grupe și locuind în locurile cele mai singuratice. Îngerii le asigurau hrana și apa în timp ce oamenii răi sufereau de foame și de sete.

În timpul nopții a trecut prin fața mea o scenă foarte impresionantă. Părea să fie mare confuzie și conflicte armate. Un sol de la Domnul a stat în fața mea și a spus: “Cheamă-ți familia. Eu am să te conduc; urmează-mă”. M-a condus pe o cărare întunecoasă, printr-o pădure, apoi printre stâncile munților și a spus: “Aici ești în siguranță“. Acolo se aflau alții care au fost conduși în acel loc retras. Solul ceresc a spus: “Timpul de strâmtorare a venit ca un hoț noaptea, așa cum v-a avertizat Domnul că va veni.”" Maranata 268

“Toate își au vremea lor…”

Matei 24:14 “Evanghelia aceasta a Împãrãției va fi propovãduitã în toatã lumea, ca sã slujeascã de mãrturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrșitul.”
E cert faptul că acum nu este timpul să ne ascundem în cămăruța noastră. Nu toți oamenii se descurcă să folosească anumite medii de comunicare, așa cum este și Facebook, pentru a transmite altora raze de lumină primite de Sus. Titlul articolului este un apel la creștere, la inovație, la diversificarea metodelor de lucru pentru semeni, la abandonarea indiferenței, a fricii și a lașității. Însă pentru fiecare există suficiente metode la îndemână pentru a face cunoscut și altora adevărul necesar acestei generații, adevărul prezent. Este important ca cei credincioși să studieze, să se roage și să lucreze pentru binele veșnic al propriei persoane, al familiei și a celor din sfera lor de influență. Pe măsură ce suntem activi în lucrarea de slujire a semenilor vom primi priceperea și inspirația de a folosi metodele cele mai eficiente și cele mai cuprinzătoare pentru a duce Evanghelia la orice limbă și orice neam. Cea mai importantă predică și cea care este cel mai ușor de citit de către semeni este mărturia propriei vieți. Umblând cu Cel care este Adevărul, vom putea reflecta caracterul Său într-o lume a compromisului și a minciunii. Cumpără Adevărul și nu-L vinde! Maranata!

 

Predici Andrew Henriques

Predici Andrew Henriques in 2015





Terorism in Paris. Proteste pentru egalitate. Dumnezeu declara “I-cabod” in Biserica  (pentru traducere in romana apasati butonul Youtube (vizualizare pe youtube) si apoi apasati butonul CC)

Repetarea petrecerii de ziua lui Irod – moartea unui protestant

Papa declara Biblia o carte extrem de periculoasa (pentru traducere in romana apasati butonul Youtube (vizualizare pe youtube) si apoi apasati butonul CC)

Papa: Decretati duminica pentru binele comun (pentru traducere in romana apasati butonul Youtube (vizualizare pe youtube) si apoi apasati butonul CC)

Papa manipuleaza SUA si lumea cu tema emigrarii

Ordine din haos

Papa, duminica si darul lui Dumnezeu

Pastori si popor resping adevarul prezent – pastor Andrew Henriques

 

Du-te la furnică, leneșule!

Hărnicia în viața creștinului

Hărnicia este o trăsătură de caracter foarte frumoasă și extrem de necesară mai ales în țările mai puțin dezvoltate. Din păcate, multe țări bogate încurajează indirect lenevia prin progamele de asistență socială la care au acces foarte ușor nu doar cei care nu pot munci (cu handicap fizic sau mental) ci și cei care nu vor să muncească: leneșii.

Adesea oamenii (nu toți) își aleg ocupații care să îi scutească de la a fi harnici în alte domenii. Dacă nu îți place munca fizică, alegi o ocupație sedentară (muncă de birou, șoferie, preoție etc). Dacă nu îți place să pui mâna pe carte, te orientezi spre lucrul fizic: agricultură, construcții etc. Un caracter echilibrat, creștin, presupune să te dezvolți în ambele direcții, și într-o a treia chiar, așa cum a trăit Domnul Hristos: harnic în munca fizică, harnic în dezvoltarea intelectuală și harnic în dezvoltarea spirituală. Cea din urmă nu este posibilă fără un echilibru între primele două. Cei care fug de carte crezând că vor deveni mai spirituali astfel, se înșeală. Cei care fug de munca fizică, socotind că îi înjosește și nu e de folos dezvoltării spirituale, se înșeală și ei.

Du-te la furnica! - lectii de harnicieDu-te la furnică, leneșule! Uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Ea n-are nici căpetenie, nici privighetor, nici stăpân. Și totuși, își pregătește hrana vara și strânge de ale mâncării în timpul secerișului. Pînã cînd vei sta culcat, leneșule? Cînd te vei scula din somnul tãu? Sã mai dormi puțin, sã mai ațipești puțin, sã mai încrucișezi puțin mînile ca sã dormi!… Și sãrãcia vine peste tine, ca un hoț, și lipsa, ca un om înarmat. ” Proverbe 6:6-11

 

Proverbe 13:4 “Leneșul dorește mult, și totuș, n-are nimic, dar cei harnici se saturã.”

Proverbe 20:4 “Toamna, leneșul nu arã; la secerat, ar vea sã strângã roade, dar nu este nimic!”

2 Tesaloniceni 3:8-12 “N-am mâncat de pomanã pâinea nimãnui; ci, lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca sã nu fim povarã nimãnui dintre voi. Nu cã n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut sã vã dãm în noi înșine o pildã vrednicã de urmat. Cãci, când eram la voi, vã spuneam lãmurit: „Cine nu vrea sã lucreze, nici sã nu mãnânce.” Auzim însã cã unii dintre voi trãiesc în neorânduialã, nu lucreazã nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnãm pe oamenii aceștia și-i sfãtuim, în Domnul nostru Iisus Hristos, sã-și mãnânce pâinea lucrând în liniște.”

Importanța muncii fizice

De avantajul muncii fizice au nevoie, de asemenea, oamenii care depun o muncă intelectuală. Cineva poate avea o minte strălucită; poate prinde foarte repede o idee; cunoștințele și priceperea sa îi pot asigura acceptarea în sfera chemării pe care și-a ales-o; cu toate acestea, el poate fi încă departe de pregătirea necesară pentru împlinirea cerințelor ei. O educație formată în general prin intermediul cărților duce la o gândire superficială. Munca practică încurajează observația foarte atentă și gândirea independentă. Dacă este corect aplicată, ea tinde să dezvolte acea înțelepciune practică pe care o numim bun simț. Ea dezvoltă abilitatea de a planifica și de a executa, întărește curajul și perseverența și reclamă exercitarea tactului și îndemânării”. {Ed 220.2}

Pastorul, misionarul, învățătorul vor descoperi că influența pe care o au asupra oamenilor este mult sporită când se face simțit faptul că au cunoștințele și îndemânarea necesare pentru îndatoririle practice ale vieții de zi cu zi. Și adesea succesul misionarului — poate chiar viața lui — depinde de cunoștințele privitoare la lucrurile practice. Îndemânarea de a pregăti mâncarea, de a face față accidentelor și stărilor de urgență, de a trata bolile, de a construi o casă sau o biserică dacă este necesar — de acestea depinde adesea succesul sau eșecul în lucrarea vieții lui.” {Ed 221.2}

De ce fug tinerii din mediul rural? De ce este disprețuită munca fizică?

Tinerii fug adesea din mediul rural pentru că nu doresc să mai muncească fizic. Într-un cuvânt: lenea. Alteori fug pentru că văd în mediul rural un dispreț față de carte. Altfel spus: fug de prostie. În mediul rural sunt prea puțini oameni care să iubească și cărțile, nu doar sapa. Sunt multe motivele pentru care munca fizică este disprețuită. Unul dintre motive este faptul că este foarte prost remunerată.  Lucrul acesta însă este valabil pentru munca necalificată. Munca fizică este disprețuită și pentru că, în aparență, nu ai nevoie de prea multă minte ca să lucrezi cu mâinile. Argumentul e valabil pentru anumite munci necalificate dar sunt multe altele care implică folosirea minții, a creierului și unde e loc de inovație, cercetare etc. Câteva motive în plus găsim enumerate și în citatul următor:

Un motiv important pentru care munca fizică este disprețuită este modul neglijent, necugetat, în care este atât de des împlinită. În aceste cazuri, ea este făcută de nevoie, nu pentru că aceasta este alegerea. Muncitorul nu pune inimă în ce face, nu păstrează nici respectul de sine și nici nu-l câștigă pe al altora. Pregătirea practică ar trebui să îndrepte această greșeală, să dezvolte obiceiul de a fi atent și scrupulos. Elevii ar trebui să învețe să aibă tact și să lucreze după un sistem; ar trebui să învețe să folosească bine timpul și să nu facă decât mișcările folositoare. Nu numai că ar trebui să fie învățați cele mai bune metode, dar să li se insufle ambiția de a se perfecționa neîncetat. Țelul lor să fie acela de a-și desăvârși munca, pe cât le este cu putință mâinilor și creierului omenesc.

O asemenea pregătire va face din tineri stăpâni ai muncii, nu robi ai ei. Va ușura viața celui care trudește și va înnobila chiar și cele mai umile ocupații. Cel care consideră că munca nu este decât o corvoadă și se apucă de ea într-o ignoranță în care se complace, o va găsi cu adevărat o povară. Dar cei care recunosc știința chiar și în cea mai umilă dintre munci, vor vedea în ea noblețea și frumusețea și vor găsi plăcere în împlinirea ei cu credincioșie și eficiență.” {Ed 222}

dispretul fata de munca fizica - lenea

Hărnicia intelectuală (mentală) – țăranul și cartea

Proverbe 26:16 “Leneșul se crede mai înțelept decît șapte oameni cari rãspund cu judecatã.”

Datorită lipsei unei educații adecvate care să urmărească dezvoltarea noastră ca întreg, avem adesea dezechilibre mari în ce privește hărnicia. Unii oameni s-au deprins să fie foarte harnici din punct de vedere fizic, sunt în stare să depună eforturi mari fizice în treburile gospodărești sau în practicarea unei meserii, dar devin foarte reticenți în a petrece timp lecturând o carte, în a face un studiu aprofundat al unui subiect. În egală măsură, sunt oameni cărora le place foarte mult să citească, să studieze diverse subiecte ore întregi, dar nu au nici un fel de tragere de inimă să-și folosească mâinile într-o ocupație utilă. Ambele tendințe sunt greșite și trebuie lepădate. Prima dintre ele produce oameni leneși în a-și folosi mintea, care pot fi manipulați ușor datorită lipsei de informație pe care o au și care-i face inferiori „intelectualilor”. Mulți tineri crescuți în mediul rural văd această lipsă a părinților și a oamenilor din jur, certați cu învățătura, cu cartea, și cad adesea în cealaltă extremă. A doua categorie produce oameni leneși în chestiuni practice, bolnavi și stângaci, pentru că lipsa de mișcare fizică nu poate păstra corpul sănătos.

a nu munci cu capMunca și formarea caracterului

Atunci când vorbim de muncă, ne referim atât la dispoziția de a face efort fizic susținut cât și la efortul intelectual serios. Așa cum arătam mai sus, un dezechilibru în a folosi atât mintea cât și membrele, se va reflecta în caracterul nostru. Pentru a-și apăra tendințele greșite, păcătoase, omul devine foarte dibaci în a fabrica argumente din cele mai năstrușnice. Lenevia fizică este o caracteristică a educației date în Grecia antică. Tinerii nu erau învățați o meserie ci aveau doar ore de educație fizică (la fel ca în școlile de astăzi).  Filosofia de educație modernă este construită pe temelia aceasta grecească. Pavel amintea că în Creta erau pântece leneșe: „Unul dintre ei, chiar prooroc al lor, a zis: „Cretanii sunt totdeauna niște mincinoși, niște fiare rele, niște pântece leneșe.”” (Tit 1:12) În epistolele sale către creștinii din teritoriile grecești (Tesalonic, Corint) apostolul era nevoit să le reamintească exemplul personal, pentru că el nu s-a rușinat să muncească folosindu-și mâinile (nu doar mintea) și să-i îndemne și pe ei să-și folosească mâinile pentru a-și câștiga existența. Educația rânduită de Dumnezeu evreilor era una foarte echilibrată: mintea era dezvoltată prin studiu și meditație, iar trupul era dezvoltat prin învățarea unei meserii manuale și cultivarea pământului (nu prin exerciții fizice fără finalitate practică, utilă). Această filosofie de educație era îmbrățișată de către toți evreii, inclusiv de către cei mai înstăriți care puteau aspira la o muncă „de birou”.

Patriarhii și munca

Cei care s-au îndepărtat de El și-au zidit orașe mari și, înghesuindu-se în acestea, s-au fălit cu splendoarea, luxul și viciul care face ca orașele din zilele noastre să fie mândria lumii, dar și blestemul ei. Însă oamenii care au ținut cu putere la principiile de viețuire date de Dumnezeu au locuit la câmpie și la munte. Ei erau lucrători ai pământului și îngrijitori de turme și cirezi, iar în această viață liberă, independentă, cu ocaziile ei de muncă, studiu și meditație, ei au învățat despre Dumnezeu și și-au învățat copiii despre lucrările și căile Sale.” {Ed 33.3}

Toți patriarhii, de la Adam până la Avraam, Isaac și Iacov, au fost oameni harnici, agricultori și crescători de animale. Viața lor spirituală a fost îmbogățită prin experiența muncii de fiecare zi.

Preoții, Leviții și hărnicia

Levitic 27:21 „Și cînd va ieși cumpãrãtorul din el la anul de veselie, ogorul acela sã fie închinat Domnului, ca ogor hãrãzit Lui; sã fie moșia preotului.” (vezi și versetele anterioare: era vorba de terenuri închinate lui Dumnezeu și apoi vândute – după anul de veselie nu mai puteau fi răscumpărate și intrau în proprietatea preoților)

În Numeri 18 ni se arată că preoții și leviții se bucurau de o serie de privilegii în ce privește întreținerea: tot ce închinau evreii lui Dumnezeu intra în posesia acestora (Numeri 18:14), la care se adăuga o zecime din câștigul închinătorilor.

Numeri 18:20 „ Domnul a zis lui Aaron: „Tu sã n-ai nici o moștenire în țara lor, și sã n’ai nici o parte de moșie în mijlocul lor. Eu sînt moștenirea și partea ta de moșie, în mijlocul copiilor lui Israel.”

Acest verset a fost înțeles de către mulți că preoții și leviții nu aveau nevoie să muncească și nu lucrau nimic altceva decât îndeplinirea slujbelor legate de Sanctuar (și mai târziu Templu). Lucrul acesta nu este adevărat. În Numeri 35 se menționează că leviților le-au fost rânduite cetăți și locuri goale în jurul cetăților: Cetãțile sã fie ale lor, ca sã locuiascã în ele; iar locurile goale sã fie pentru vitele lor, pentru averile lor și pentru toate dobitoacele lor. (Numeri 35:3) Versetele 4 și 5 din același capitol arată că locurile acestea goale din jurul acestor cetăți măsurau o suprafață de aproximativ 1.5 km (3000 de coți) în toate direcțiile. În timp ce Leviții și preoții nu erau încurajați să administreze și să lucreze suprafețe mari de pământ, pentru a se dedica mai bine cunoașterii Legii și pentru a sluji la Templu, nu erau încurajați nici la o viață de trândăvie, de totală inactivitate fizică.

În perioada nou testamentară vedem că preoții erau împărțiți în cete și slujeau la Templu pe rând, doar pentru un interval de timp, după care se întorceau acasă. La fel a procedat și preotul Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul. (Luca 1:23)

Profeții din Vechiul Testament, școlile profeților și munca

Amos 7:14,15 “ Amos a rãspuns lui Amația: „Eu nu sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci sunt pãstor, și strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, și Domnul mi-a zis: „Du-te și proorocește poporului Meu Israel!”

Nu avem foarte multe informații despre ocupația multora dintre profeții din Vechiul Testament. Știm însă că ei nu intrau în categoria celor care erau salariați, cum erau preoții și leviții. Agricultura, creșterea animalelor, diverse meșteșuguri, erau căi prin care își asigurau independența financiară și în felul acesta și independența morală: mesajul lor nu era manipulat /influențat de donatori binevoitori. Sprijinul din partea altor persoane nu era unul constant ci doar ocazional. (2 Regi 6:1-7)

Elevii acestor școli [ale profeților] se întrețineau singuri prin muncă proprie, lucrând pământul sau practicând vreun meșteșug oarecare. În Israel, acest lucru nu era considerat ciudat sau degradant; într-adevăr, era privit ca păcat faptul de a-ți lăsa copiii să crească în neștiință, fără a face o muncă utilă. Fiecare tânăr, fie că părinții lui erau bogați sau săraci, era învățat o meserie. Chiar dacă urma să fie educat pentru slujire sfântă, o cunoaștere a vieții practice era privită ca esențială pentru țelul de a fi de cel mai mare folos. De asemenea, mulți învățători se întrețineau prestând muncă fizică”. {Ed 47.1}

Iisus și munca

Marcu 6:3 “Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon?…”

„Părinții lui Isus erau săraci și depindeau de truda lor zilnică. El era obișnuit cu sărăcia, sacrificiul de sine și lipsuri. Experiența aceasta I-a fost de folos. În viața Sa de muncă nu existau clipe de lenevie care să invite ispita. Nu au existat ore lipsite de o preocupare, care să deschidă calea pentru legături corupătoare. Pe cât a fost cu putință, El a închis ușa în fața ispititorului.

… Isus a trăit într-o casă țărănească și, cu credincioșie și voioșie, Și-a îndeplinit partea în purtarea poverilor familiei. El fusese Conducătorul cerului și îngerii se desfătaseră în împlinirea cuvântului Său; acum, El era un lucrător harnic, un Fiu ascultător și iubitor. El a învățat o meserie și cu propriile mâini lucra în atelierul de dulgherie împreună cu Iosif. În îmbrăcămintea simplă a unui muncitor obișnuit, El mergea pe străzile târgușorului, ducându-Se și venind de la lucrul Său umil. El nu a folosit puterea Sa dumnezeiască pentru a-Și micșora poverile sau pentru a-Și ușura munca.

În timp ce Isus a muncit în copilărie și tinerețe, mintea și corpul Său s-au dezvoltat. El nu Și-a folosit puterile fizice cu nepăsare, ci în așa fel ca să fie păstrate în sănătate, pentru a putea face cea mai bună lucrare în orice privință. El nu voia să fie imperfect, nici chiar în mânuirea uneltelor. El era desăvârșit atât ca lucrător, cât și în caracter. Prin exemplul Său, ne-a învățat că avem datoria să fim harnici, că lucrarea noastră trebuie să fie îndeplinită cu precizie și perfecțiune și că o astfel de lucrare este onorabilă. Exercițiul, care învață mâinile să fie folositoare și-i formează pe tineri să-și ducă partea din poverile vieții dă putere fizică și dezvoltă orice însușire. Toți trebuie să găsească ceva de făcut, care să fie de folos pentru ei înșiși și de ajutor pentru alții. Dumnezeu a rânduit munca pentru a fi o binecuvântare și numai muncitorul harnic găsește adevărata glorie și bucurie a vieții. Aprobarea lui Dumnezeu rămâne cu o iubitoare asigurare asupra copiilor și tinerilor care își îndeplinesc partea cu bucurie, împărtășind poverile tatălui și ale mamei. Astfel de copii vor intra în viață ca membri folositori ai societății.” HLL 72

“Sunt mulți care se ocupă cu interes de perioada slujirii Sale publice, în timp ce trec cu vederea învățăturile ce decurg din primii Săi ani. Dar tocmai în viața Sa de familie El este model pentru toți copiii și toți tinerii. Mântuitorul a consimțit să Se coboare în sărăcie, pentru ca să ne învețe cât de aproape putem umbla cu Dumnezeu, chiar și atunci când avem de dus o viață umilă. El a trăit pentru a mulțumi, onora și proslăvi pe Tatăl Său în lucrurile obișnuite ale vieții. Lucrarea Sa a început prin binecuvântarea lucrului umil al meseriașilor care trudeau pentru pâinea lor zilnică. El îndeplinea lucrarea lui Dumnezeu tot atât de mult atunci când lucra la tejgheaua dulgherului, ca și atunci când făcea minuni pentru mulțime.” HLL 74

iisus tamplarul

Pavel și munca

Fapte 18:1-3 “Dupã aceea, Pavel a plecat din Atena, și s’a dus la Corint. Acolo a gãsit pe un Iudeu, numit Acuila, de neam din Pont, venit de curînd din Italia, cu nevastã-sa Priscila, deoarece Claudiu poruncise ca toți Iudeii sã plece din Roma. A venit la ei. Și, fiindcã avea acelaș meșteșug, a rãmas la ei, și lucrau: meseria lor era facerea corturilor.”

Fapte 20:34,35 “Singuri știți cã mînile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. În toate privințele v’am dat o pildã, și v’am arãtat cã, lucrînd astfel, trebuie sã ajutați pe cei slabi, și sã vã aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuș a zis: „Este mai ferice sã dai decît sã primești.””

2 Tesaloniceni 3:8-12 „N’am mîncat de pomanã pâinea nimãnui; ci, lucrînd și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte, ca sã nu fim povarã nimãnui dintre voi. Nu cã n’am fi avut dreptul acesta, dar am vrut sã vã dãm în noi înșine o pildã vrednicã de urmat. Cãci, cînd eram la voi, vã spuneam lãmurit: „Cine nu vrea sã lucreze, nici sã nu mãnînce.”Auzim însã cã unii dintre voi trãiesc în neorînduialã, nu lucreazã nimic, ci se țin de nimicuri. Îndemnãm pe oamenii aceștia și-i sfãtuim, în Domnul nostru Iisus Hristos, sã-și mãnînce pînea lucrînd în liniște.”

Ridicându-și mâinile bătătorite de muncă, Pavel face următorul apel: „Știți voi înșivă că aceste mâini au trudit pentru nevoile mele și ale celor care au fost cu mine.” Acele mâini ne vorbesc cu o forță extraordinară.

De ce Pavel, un apostol de cel mai înalt rang, a petrecut timp cu lucru manual când ar fi putut în aparență să facă ceva mult mai bun? De ce nu și-a devotat timpul și puterea predicării Cuvântului? Lucrând cu mâinile lui, Pavel predica Cuvântul. În felul acesta el a lăsat un exemplu care vorbea împotriva părerii care câștiga teren pe vremea sa că predicarea evangheliei îl absolvea pe lucrător de orice muncă fizică. Pavel știa că erau mulți care iubeau comoditatea și îngăduința de sine mai mult decât munca folositoare. Știa că dacă lucrătorii [engl. ministers] neglijau munca fizică, urmau să fie slăbiți. Dorea să-i învețe pe lucrătorii tineri că lucrând cu mâinile lor urma să-i facă robuști, mușchii și tendoanele se vor întări.” {AUGleaner June 16, 1909, par. 7,8}

pavel si munca

Pastorii și munca fizică

„Întregul organism are nevoie de influența înviorătoare a exercițiului în aer liber. Câteva ceasuri de muncă manuală în fiecare zi vor reînnoi vigoarea trupească și vor odihni și relaxa mintea. În felul acesta, sănătatea generală va fi îmbunătățită și o mai mare cantitate de lucrare pastorală va putea fi adusă la îndeplinire. Mulți pastori citesc și scriu neîncetat, ceea ce îi face nepotriviți pentru lucrarea pastorală. Ei consumă timp valoros cu studiul abstract, timp care ar trebui să fie folosit la ajutorarea celor nevoiași la momentul potrivit.” {4M 264.3}

„Unii pastori care au fost invitați acasă de către capii de familie au petrecut puținele ceasuri ale vizitei lor izolându-se într-o cameră neocupată, spre a-și satisface înclinația pentru citit și scris. Familia care i-a primit ca musafiri nu a avut nici un folos din vizita lor. Pastorii au acceptat ospitalitatea oferită fără să ofere înapoi un echivalent în muncă ce era atât de necesară.” {4M 266.4}

„Dacă ar munci în mod rațional, punându-și la lucru în măsură cuvenită atât mintea, cât și trupul, pastorii nu ar ceda atât de ușor în fața bolii. Dacă toți lucrătorii noștri ar locui în locuri în care să poată petrece câteva ore în fiecare zi muncind în aer liber și s-ar simți liberi să facă acest lucru, aceasta ar fi o binecuvântare pentru ei; ar fi mult mai capabili să-și îndeplinească datoriile chemării lor. Dacă nu au timp pentru relaxare deplină, ei ar putea să facă planuri și să se roage în timp ce lucrează cu mâinile și se pot întoarce apoi la lucrul lor înviorați, atât la trup, cât și în spirit. {SS 564.1}

Unii dintre pastorii noștri simt că trebuie să realizeze ceva în fiecare zi pe care să-l raporteze conferinței, iar urmarea încercării de a face acest lucru o constituie faptul că eforturile lor sunt prea adesea slabe și ineficiente. Ei ar trebui să aibă perioade de odihnă, când să se debaraseze complet de munca cea istovitoare. Însă acestea nu pot lua locul mișcării fizice zilnice. {SS 564.2}

Fraților, când vă faceți timp să cultivați grădina, beneficiind în felul acesta de mișcarea fizică de care aveți nevoie spre a vă menține organismul în formă, faceți aceeași lucrare pentru Dumnezeu ca atunci când țineți adunări. Dumnezeu este Tatăl nostru, El ne iubește și nu cerc nici unuia dintre slujitorii Săi să abuzeze de trupurile lor.” {SS 564.3}

„Fie ca profesorii din școlile noastre să-și ia cu ei studenții în grădini și pe câmpii și să-i învețe cum să lucreze cel mai bine pământul. Ar fi bine ca pastorii care lucrează prin cuvânt și învățătură să iasă pe câmp cu studenții și să petreacă o parte din zi în mișcare fizică. Ei ar putea face așa cum a făcut Domnul Hristos, dând lecții din natură pentru a ilustra adevărul Bibliei. Atât profesorii, cât și studenții ar avea mai multă experiență sănătoasă în lucrurile spirituale, minți mai puternice și inimi mai curate pentru a înțelege tainele care privesc veșnicia decât dacă ar studia doar din cărți, solicitând mereu creierul, nu și mușchii. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea minții și El dorește ca ei să-și folosească mintea pentru a-și pune la lucru mașinăria fizică. Se poate pune întrebarea: Cum poate dobândi înțelepciune acela care ține plugul și conduce boii? Căutând-o precum argintul și săpând după ea ca după o comoară ascunsă.„Dumnezeul lui l-a învățat să facă așa, El i-a dat aceste învățături.” (Isaia 28, 26). „Și lucrul acesta vine de la Domnul oștirilor; minunat este planul Lui și mare este înțelepciunea Lui.” {PFE 325.1}

“Lumina care mi-a fost dată este că, dacă ar face mai multă muncă fizică, pastorii noștri ar avea rezultate binecuvântate pentru sănătatea lor, După activitatea de predicare, vizitare și studiu, care constituie ziua sa de lucru, pastorul ar trebui să aibă un timp în care să se ocupe de nevoile proprii. Dacă are doar un salariu redus, el ar putea să reușească să adauge ceva la fondurile lui mici. Cei cu mintea îngustă ar putea să găsească în practica aceasta un motiv de a critica, dar Domnul o recomandă.

Mi-a fost arătat că, uneori, pastorii sunt constrânși să lucreze zi și noapte și să trăiască dintr-un venit foarte sărac. Când vin perioade de criză, fiecare nerv și fiecare tendon sunt solicitate de eforturile grele. Dacă oamenii aceștia ar putea să se retragă și să se odihnească puțin, angajându-se într-o muncă fizică, ar fi o mare ușurare. În felul acesta, unii oameni, care au ajuns în mormânt, ar fi putut să fie salvați. O anumită cantitate de muncă manuală făcută pe parcursul zilei este o necesitate categorică pentru sănătatea fizică și pentru limpezimea minții. În felul acesta sângele este atras de la creier spre alte părți ale trupului.” — Letter 168, 1899. {Ev 660-661}

“Pastorii tineri ar trebui să se facă folositori oriunde se află. Când îi vizitează pe oameni acasă, ei nu trebuie să stea degeaba, nefăcând nici un efort pentru a-i ajuta pe cei de ospitalitatea cărora se bucură. Obligațiile sunt reciproce. Dacă pastorul beneficiază de ospitalitatea prietenilor, datoria lui este să răspundă la bunăvoința lor printr-un comportament care exprimă atenție și considerație. Gazda poate fi o persoană ocupată, care muncește din greu. Manifestând dispoziția de a ajuta, nu doar așteptând să fie servit, ci servindu-i la rândul lui pe alții, adesea, pastorul poate câștiga inima oamenilor și poate deschide o cale pentru primirea adevărului.

Dragostea de comoditate și, aș putea spune, lenea fac o persoană să fie nepotrivită pentru a fi pastor. Cei care se pregătesc să se angajeze în lucrarea de slujire pastorală ar trebui să învețe să îndeplinească o muncă fizică grea, iar după aceea vor fi mai capabili să desfășoare o muncă intelectuală grea.” {SEv 106}

“Tu te asemeni foarte mult cu Meroza. Ești foarte silitor când ceea ce faci îți va aduce vreun avantaj, dar nu există nici un motiv pentru hărnicie specială dacă nu ai avantaje. Ești în mod categoric un bărbat leneș. Poți să-ți mănânci regulat masa, dar nu ai nici o plăcere deosebită pentru munca fizică. Nici un om nu poate să-și ocupe poziția lui ca pastor, dacă nu este sârguincios, harnic în lucrare și conștiincios în îndeplinirea tuturor îndatoririlor publice și sociale ale vieții. Dumnezeu ne-a ales ca slujitori ai Săi, pentru lucrarea Sa, care cere energie perseverentă. Nu trebuie să devenim neroditori, evitând truda, greutățile și conflictele.” {2M 550.1}

“Unii dintre pastorii noștri nu depun un exercițiu fizic proporțional cu efortul la care își supun mintea. Ca rezultat, ei suferă de pe urma slăbiciunii. Nu există nici un motiv întemeiat pentru care să nu se bucure de sănătate pastorii care au de împlinit numai îndatoririle obișnuite, care îi revin pastorului. Mintea lor nu este neîncetat împovărată cu griji apăsătoare și responsabilități grele legate de instituțiile noastre importante. Am văzut că nu există nici un motiv bine întemeiat pentru care să eșueze în această etapă importantă a lucrării dacă vor acorda atenția cuvenită luminii pe care le-a dat-o Dumnezeu în ce privește modul în care să lucreze și să facă exercițiu fizic și dacă vor ține seama de alimentația lor.

Unii pastori de-ai noștri mănâncă foarte mult și apoi nu fac suficient exercițiu fizic pentru a elimina surplusul care se acumulează în organism. Ei mănâncă și apoi își petrec majoritatea timpului șezând, citind, studiind sau scriind, când o parte din timpul lor ar trebui acordat muncii fizice sistematice. Predicatorii noștri își vor pierde cu siguranță sănătatea dacă nu sunt mai prevăzători să nu-și suprasolicite stomacul printr-o cantitate prea mare de hrană, fie ea și din cea sănătoasă. Am văzut că în această privință, frate și soră A., vă aflați amândoi în primejdie. Alimentația în exces influențează negativ cursivitatea gândurilor și a cuvintelor și acea intensitate a simțămintelor, care este atât de necesară pentru a întipări adevărul în inima ascultătorului. Îngăduința în ce privește apetitul întunecă și încătușează mintea și răcește emoțiile sfinte ale sufletului. Puterile mintale și morale ale unora dintre predicatorii noștri sunt slăbite prin alimentația necorespunzătoare și lipsa exercițiului fizic. Cei care poftesc cantități mari de mâncare nu ar trebui să-și lase în voie apetitul, ci să practice tăgăduire de sine și să se bucure de binecuvântările unor mușchi activi și ale unui creier de care nu s-a abuzat. Alimentația în exces blochează întreaga ființă prin faptul că deturnează energia celorlalte organe pentru a împlini lucrarea stomacului.

Eșecul pastorilor noștri de a-și folosi în mod proporțional toate organele corpului face ca unele dintre acestea să se uzeze prea mult, în timp ce altele sunt slăbite din lipsă de activitate. Dacă se permite ca solicitarea să apese aproape exclusiv asupra unui singur organ sau categorie de mușchi, cel folosit în exces va ajunge obosit peste măsură și extrem de slăbit. Fiecare facultate a minții și fiecare mușchi are lucrarea sa distinctă și este necesar ca toate să fie folosite în mod egal, ca să se dezvolte armonios și să păstreze o vigoare sănătoasă. Fiecare organ își are de făcut lucrarea sa în organismul viu. Fiecare rotiță din mașinărie trebuie să fie o parte vie, activă, funcțională. Toate funcțiunile au o înrâurire reciprocă și toate trebuie exercitate pentru a se dezvolta cum se cuvine.

Frate și soră A., nici unuia dintre voi nu-i face plăcere munca fizică în gospodărie. Amândoi trebuie să cultivați dragostea pentru îndatoririle practice ale vieții. Această educație este necesară pentru sănătatea voastră și, totodată, vă va face mai folositori. Vă gândiți prea mult la ceea ce mâncați. Ar trebui să nu vă atingeți de ceea ce produce un sânge de calitate proastă, amândoi având scrofuloză.

Frate A., dragostea ta pentru lectură și neplăcerea pe care o ai față de efortul fizic, aceasta în condițiile în care vorbești și îți pui la lucru gâtul, te predispun la o îmbolnăvire a gâtului și plămânilor. Ar trebui să te păzești și să nu vorbești cu grabă, turuind ceea ce ai de spus ca și când ai de repetat o lecție. Nu ar trebui să permiți ca solicitarea să cadă asupra părții de sus a organelor vocale, căci aceasta le va uza și irita neîncetat și va crea premisele instalării bolii. Lucrarea trebuie făcută de mușchii abdominali. Plămânii și gâtul ar trebui să fie canalul, dar nu să înfăptuiască toată munca.

Mi s-a arătat că modul în care mănânci, tu și soția ta, va provoca boala, care, o dată ce te va fi prins, nu va fi ușor de biruit. S-ar putea să rezistați așa ani în șir și să nu manifestați semne clare de colaps; însă cauza va fi urmată de rezultate sigure. Dumnezeu nu va face o minune pentru nici unul dintre voi ca să vă păstreze sănătatea și viața. Trebuie să mâncați, să studiați și să lucrați cu pricepere, urmând îndemnurile unei conștiințe luminate. Predicatorii noștri ar trebui să fie cu toții niște reformatori sinceri și adevărați, nu doar ca unii care îmbrățișează reformele pentru că și alții o fac, ci din principiu, în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat multă lumină asupra reformei sănătății, pe care dorește s-o respectăm cu toții. El nu trimite lumina pentru a fi respinsă sau nesocotită de către cei din poporul Său, fără ca aceștia să sufere consecințele.” {3M 309-311}

Pentru ca pastorii de astăzi să poată asculta de sfaturile lui Dumnezeu ar trebui să locuiască cu toții la țară, nu să fugă spre cele mai mari orașe din zonele unde locuiesc, să aibă fiecare o grădină unde să poată face exercițiu fizic folositor și să fie un exemplu de hărnicie pentru oameni atât spiritual cât și intelectual și fizic. Procedând astfel ar fi un exemplu pozitiv și în ce privește viețuirea la țară, atât de necesară pentru creșterea spirituală, încurajând pe cei fermecați de orașe să le părăsească atât fizic cât și spiritual. La țară, în grădină, e cea mai bună sală de clasă și pentru educarea copiilor: fizic, mental și spiritual.

harnicia si gradinaritul

 

 

Religia musulmana

Religia musulmana si metehnele ei



Religia musulmana este pusa sub lupa de tot mai multi oameni astazi datorita numarului mare de aderenti ai acesteia si datorita emigrantilor musulmani care s-au stabilit in Europa, SUA si Australia, zone inca majoritar crestine. Articolul de fata nu se vrea a fi o prezentare generala a religiei musulmane. Asemenea informatii puteti obtine din wikipedia sau alte site-uri de cultura generala. Ne propunem sa analizam mai indeaproape islamul si pretentiile sale in comparatie cu invatatura crestina din Biblie. Luam Biblia ca etalon de evaluare pentru ca aceasta carte a profetizat aparitia islamului si rolul sau in istorie. (pentru mai multe detalii click pe articolul Musulmanii in profetia biblica) Informatiile din acest articol vor fi folositoare intr-un dialog cu un musulman, cel mai adesea ferm convins ca religia sa este fara cusur, ca “sfanta carte” Coranul este o scriere perfecta, divina si vrednica de urmat. Articolul nu acopera toate metehnele islamului (economie de spatiu si timp), ci doar cateva aspecte, esentiale, socotim noi.

religia musulmana

Religia musulmana si profetul Mahomed – Ismael si magarul salbatic

Atunci cand vorbesti despre Islam nu poti ignora personajul care sta la baza nasterii acestei religii: profetul Mahomed. A se citi cuvantul profet cu ghilimelele de rigoare pentru ca vorbim doar de o pretentie de profet adevarat in dreptul lui Mahomed. Pentru ca aceasta pretentie sa fie validata, Mahomed ar fi trebuit sa treaca de niste teste pe care Biblia le recomanda. Intr-un articol mai amplu vom analiza de ce profetul Mahomed nu este un profet adevarat ci unul mincinos, fals. Aici ne rezumam in a mentiona faptul ca zona in care s-a nascut Mahomed, Peninsula Arabica, este cea in care fiul nelegitim al lui Avraam (rezultat din relatia cu roaba Hagar), Ismael, avea sa domine prin urmasii sai si sa-si puna amprenta propriului caracter. Dumnezeu profetizase despre Ismael (si urmasii lui) ca “El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, și mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; și va locui în fața tuturor fraților lui.” (Geneza 16:12) Aceasta amprenta s-a regasit si in viata si caracterul lui Mahomed. Raspandirea islamului in timpul vietii lui si a urmasilor sai nu s-a realizat prin trimiterea de apostoli care sa invete cu rabdare pe oameni despre noua revelatie (asa cum i-a trimis Iisus pe cei 12 ucenici). Mesageri au fost trimisi, dar mesajul lor oferea trei variante: 1.convertiti-va la islam, 2.platiti bir sau 3.pregatiti-va sa muriti.

magarul salbatic - simbol al caracterului lui Ismael si urmasilor sai

In Islam se crede ca toti profetii au fost desavarsiti, fara pacat, inclusiv Mahomed, dorind pe calea acesta sa elimine orice posibilitate de greseala si in transmiterea revelatiei asa cum apare in Coran. Biblia nu apara un asemenea concept ci spune ca Domnul Hristos a fost singurul fara pacat. Crezul acesta islamic este contrazis de insasi marturia Coranului: in sura 80 este descris comportamentul discriminatoriu al lui Mohamed fata de un orb interesat sa afle despre islam si caruia profetul i-a intors spatele. Urmeaza apoi reprosul pe care profetul si-l aduce. O comparatie cu etalonul Bibliei arata ca Mahomed a avut serioase probleme de caracter, fiind departe de pretentia de om desavarsit, fara pacat.

Religia musulmana si Coranul: este Coranul o carte perfecta, inspirata sau doar o pretentie fara fond?

Asemeni celorlalte doua religii abrahamice, crestinismul si iudaismul, religia musulmana isi are temelia intr-o carte considerata sfanta: Coranul. Dimensiunea Coranului este similara cu cea a Noului Testament din Biblie. Fiecare capitol/carte din Coran se numeste Sura si are diverse denumiri (Sura vacii, Sura femeii, Sura Muntelui, Sura Lunii etc – in total numara 114 capitole/carti). In teorie se subliniaza ca aceasta carte este perfecta, fara nici un cusur, revelatia fiind primita de Mohamed de la Alah prin intermediul ingerului Gabriel. Problemele majore din Coran le analizam intr-un articol separat. Ne rezumam aici la a aminti cateva dintre ele.

Pretentia de infailibilitate in forma si fond a Coranului expune din start aceasta scriere . La o analiza atenta din afara (pentru ca cei dinauntru, din islam sunt descurajati sa faca o asemenea analiza – dictonul “Crede si nu cerceta” este foarte valabil) descoperi cateva probleme majore:(puteti verifica citarile din Coran pe site-ul quran.com unde aveti optiunea sa afisati si traduceri in diverse limbi, inclusiv in limba romana, precum si citirea lor in arabica).

In momentul in care Mahomed a murit capitolele Coranului inca nu fusesera adunate intr-o singura carte. In timpul vietii sale au fost mai multi scribi care au consemnat “revelatiile” lui Mahomed. Dupa moartea sa, cand s-a incercat includerea acestor “revelatii” intr-o singura carte (Coranul – cuvant care inseamna “recitare”), califul Utman a vazut ca sunt diferente intre ceea ce consemnasera diversi scribi. Dupa stabilirea unei versiuni standard, celelalte variatii ale Coranului au fost distruse (cele pe care le-a gasit; din fericire unele manuscrise au supravietuit si contesta teoria infailibilitatii Coranului). Asadar “revelatia” nu era unica si perfecta ci s-au luat masuri pentru a o face unica macar (adica o singura versiune). Descoperirea unui manuscris in Sana (Yemen) in anul 1972 a adus noi dovezi ca versiunea standard actuala a Coranului contine diferente fata de unele manuscrise. In manuscrisul de la Sana se poate vedea cum s-a incercat masluirea acestor diferente: peste scrierea veche (datata ca fiind dinainte de anul 671 d.Hr.) s-a scris versiunea standard (detalii intr-un articol in limba engleza – Sana’s manuscript). Nu este nici un interes din partea lumii musulmane sa publice manuscrisele Coranului descoperite pentru ca acestea releva lipsa de validitate a unicitatii si infailibilitatii textului coranic.

Islamul este foarte fragmentat si nu o religie unitara (asa cum incearca uneori musulmanii sa ii induca in eroare pe crestini). Exista cateva ramuri mari (Sunni si Shia) si altele mai mici. Acestea la randul lor sunt divizate (puteti vedea in imaginea de mai jos o parte dintre aceste grupuri – click pe imagine pentru marirea ei). Nu doar ca exista aceasta divizare dar intre sustinatorii diferitelor grupari islamice exista o adevarata dusmanie, ura si anatemizare reciproca, adesea ajungandu-se la razboi impotriva oponentilor. Aceste divizari au aparut datorita faptului ca exista colectiile de traditie islamica (numite Hadith) care, in functie de grupare, contin diverse carti, neacceptate de toti musulmanii. Cartile care compun Hadith-ul  Sunni difera de cele incluse de Shia, iar de aici porneste anatemizarea reciproca.

fragmentarea islamului in lume

Coranul contrazice revelatia biblica in nenumarate randuri, desi mentioneaza ca Torah (Vechiul Testament) si Evangheliile sunt vrednice de incredere. (3:3 “El a pogorât asupra ta Cartea [Coranul], întru Adevăr, pentru a le întări pe cele dinaintea ei. De asemenea, El a pogorât Tora şi Evanghelia.”)

1.Negarea mortii lui Iisus – 4:157,158 “După cum au mai spus: “Da, noi l-am ucis pe Cristos, Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Dumnezeu.” Ei însă nici nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit, ci numai li s-a părut aşa. Cei care nu se înţeleg asupra lui sunt în îndoială, căci ei nu au nici o ştiinţă anume şi nu urmează decât o nălucire, fiindcă ei de bună seamă nu l-au ucis, ci Dumnezeu l-a înălţat la El, căci Dumnezeu este Puternic, Înţelept.

2.Prezentarea unui Dumnezeu crud, care iubeste doar pe cei credinciosi – 30:44 “Dumnezeu, din harul Său, îi va răsplăti pe cei care au crezut şi au săvârşit fapte bune. El nu-i iubeşte pe tăgăduitori [necredincioși - engl. disbelievers].” E foarte adevarat ca Dumnezeu nu iubeste comportamentul gresit, pacatele pe care le facem, necredinta noastra, dar Dumnezeu ii iubeste pe oameni (Biblia: “Fiindcã atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, cã a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viața vecinicã.” Ioan 3:16

3.Ingerii ar fi fost indemnati sa se inchine la Adam – 7:10 “Noi v-am creat, apoi v-am desăvârşit chipul, după care am spus îngerilor: “Prosternaţi-vă înaintea lui Adam.” Şi ei aşa făcură în afară de Iblis care nu a fost între cei care s-au prosternat.” Biblia spune ca doar lui Dumnezeu se cuvine sa ne inchinam: Apocalipsa 22:8,9 “Eu, Ioan, am auzit și am vãzut lucrurile acestea. Și dupã ce le-am auzit și le-am vãzut, m’am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arãta, ca sã mã închin lui. Dar el mi-a zis: „Ferește-te sã faci una ca aceasta! Eu sînt un împreunã slujitor cu tine, și cu frații tãi, proorocii, și cu cei ce pãzesc cuvintele din cartea aceasta. Închinã-te lui Dumnezeu.””

4.O prezentare a raiului cu elemente foarte ciudate (total opuse valorilor biblice): consum de carne, consum de alcool (in timp ce pentru viata aceasta musulmanului ii este interzis alcoolul), si fete virgine la discretie. Mai multe detalii despre acest subiect puteti lectura in articolul Raiul la musulmani (click pentru a lectura).

Lista de diferente este mult mai lunga dar ne oprim cu ea aici. Unele dintre ele sunt amintite in randurile urmatoare.

 

Coranul si religia musulmana

Religia musulmana si pacea: cum s-a raspandit islamul in istorie?

In discursurile apologetice sustinute de multi musulmani astazi veti auzi pretentia ca islamul este o religie a pacii. Intrebarea fundamentala este cum se obtine aceasta pace? In ce conditii este mentinuta aceasta pace? Raspunsul este unul simplu: pacea despre care vorbesc dansii este doar o stare pe care si-o doresc dupa ce toti cei obligati sa accepte islamul nu mai pot scapa de jugul acestuia. Este “pacea” sclavilor care stiu ca nu au nici o sansa daca s-ar revolta impotriva stapanilor lor. Este o pace mentinuta prin teroare, amenintare si violenta.

Primele cuceriri musulmane

Coranul insusi contine indemnuri de omorare a necredinciosilor (cei care nu sunt sau nu devin musulmani): 47:3 “Atunci când vă întâlniţi cu tăgăduitorii [engl. unbelievers], loviţi-le grumazurile şi când le-aţi nimicit forţele, legaţi-i cu tărie şi după aceea: fie îndurare, fie răscumpărare, până când războiul îşi lasă jos poverile. Şi aceasta, căci dacă Dumnezeu ar fi voit, ar fi scăpat de ei, însă El a vrut să-i pună la încercare pe unii prin alţii. El nu va face deşarte faptele celor ucişi pe calea lui Dumnezeu“. Nu e de mirare ca sabia e prezenta inca pe steagurile unor tari islamice (mai jos se vede steagul Arabiei Saudite, tara care gazduieste cele mai sacre locuri din islam, Mecca si Medina).

steag Arabia Saudita - islamul si convertirea cu sabia

Religia musulmana si raportarea la femei

Din nefericire sunt prea multe dovezile astazi ca femeia este tratata in mod deplorabil in cele mai multe tari islamice. Ceea ce putini crestini realizeaza este faptul ca in Coran exista, din pacate, suficient de multe pasaje care sa incurajeze asemenea atitudini inumane. Pe de o parte sunt acele pasaje care descriu raiul in religia musulmana, rai in care barbatii musulmani au la discretie tinere virgine. Femeia este privita ca un obiect sexual.  Un alt pasaj oribil este cel in care barbatii sunt sfatuiti cum sa le trateze pe sotiile care ii fac de rusine si care nu se supun. Pentru a nu avea dubii ca un asemenea pasaj exista in Coran, citam atat traducerea in limba romana cat si alte doua traduceri in engleza, foarte populare in lumea islamica:

4:34 “Bărbaţii sunt mai presus decât femeile, fiindcă Dumnezeu le-a dat întâietate asupra lor şi fiindcă ei cheltuiesc din averi pentru ele. Femeile cinstite sunt pioase, păstrând în taină ceea ce Dumnezeu păstrează. Dojeniţi-le pe cele de a căror neascultare vă este teamă! Părăsiţi-le în aşternuturi! Loviţi-le! Nu le căutaţi însă gâlceavă, dacă vă dau apoi ascultare. Dumnezeu este Înalt, Mare.”

“Men are in charge of women by [right of] what Allah has given one over the other and what they spend [for maintenance] from their wealth. So righteous women are devoutly obedient, guarding in [the husband's] absence what Allah would have them guard. But those [wives] from whom you fear arrogance – [first] advise them; [then if they persist], forsake them in bed; and [finally], strike them. But if they obey you [once more], seek no means against them. Indeed, Allah is ever Exalted and Grand.” (traducerea Sahih International)

“Men are the protectors and maintainers of women, because Allah has given the one more (strength) than the other, and because they support them from their means. Therefore the righteous women are devoutly obedient, and guard in (the husband’s) absence what Allah would have them guard. As to those women on whose part ye fear disloyalty and ill-conduct, admonish them (first), (Next), refuse to share their beds, (And last) beat them (lightly); but if they return to obedience, seek not against them Means (of annoyance): For Allah is Most High, great (above you all).” (traducerea Yusuf Ali)

Puneti in contrast acest pasaj cu indemnurile din Noul Testament, scrise cu mai bine de 600 de ani inainte de aparitia Coranului: 1 Petru 3:7 “Bãrbaților, purtați-vã și voi, la rîndul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dînd cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moșteni împreunã cu voi harul vieții, ca sã nu fie împiedicate rugãciunile voastre.”  Efeseni 5:25 “Bãrbaților, iubiți-vã nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”

femeia in islam - invatatura Coranului

Poligamia, legiferata in Coran, este o alta indepartare de la etica Noului Testament si de la planul divin ca intr-o familie sa fie un singur barbat si o singura femeie, sot si sotie. Coranul justifica dreptul de a avea mai multe sotii ca fiind o masura menita sa vina in ajutorul orfanilor: 4:3 “Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu orfanii, luaţi-vă soţii după cum vă va plăcea, două ori trei ori patru femei. Dacă vă este teamă că nu veţi fi drepţi cu ele, luaţi-vă o singură femeie ori pe cele stăpânite de dreapta voastră. Aşa vă va fi mai uşor vouă, dacă nu puteţi ţine o casă mare.” Aspectul economic este si el mentionat, nefiind incurajati sa aiba mai multe sotii cei care nu au venituri suficient de mari.

haremul in islam

Din pacate profetul “desavarsit” Mahomed a incurajat prin exemplul personal o alta practica dezgustatoare: casatoria cu fetite mici in religia musulmana. Mohamed s-a casatorit cu Aisha (a treia sotie, si cea mai tanara) cand aceasta avea doar 6 ani (Mahomed avea 50 de ani). Diverse relatari spun ca nu s-a consumat casatoria pana Aisha a implinit varsta de 9 ani, moment in care devine pe deplin sotia lui Mahomed (atunci in varsta de 53 de ani). Din acest motiv in societatea occidentala europeana profetul Mahomed este inca etichetat ca pedofil. Asemenea casatorii cu fetite mici nu sunt rare in islam astazi. Cateva exemple puteti vedea si in imaginile de mai jos (detalii si intr-un articol in limba engleza despre casatorii oficiate in Gaza – ilustrata si in poza de mai jos cu multi miri si mirese):

fetite mirese in religia musulmana

Religia musulmana si ziua de inchinare

Este cunoscut faptul ca ziua de inchinare in islam este vinerea, in armonie cu revelatiile primite de profetul Mahomed: 62:8 “O, voi cei ce credeţi! Când sunteţi chemaţi la rugăciunea de vineri, zoriţi-vă la amintirea lui Dumnezeu şi lăsaţi la o parte negoţul. Aceasta va fi mai bine pentru voi. O, dacă aţi şti!

Conform revelatiei biblice, vineri este ziua a sasea a saptamanii. Dumnezeu a creat toate lucrurile in sase zile si s-a odihnit in ziua a saptea. Ca aducere aminte a creatiei, Dumnezeu a poruncit ca oamenii (nu doar evreii) sa se odihneasca in ziua a saptea a saptamanii, zi numita Sabat (Shabbat – odihna – ziua de Sambata in calendarul nostru). Lumea pagana a fost inspirata de printul intunericului sa se inchine la soare si pentru ca au numit prima zi a saptamanii ziua soarelui (Sunday, Dies Solis etc), s-au inchinat in aceasta zi (pentru ordinea zilelor conform Bibliei vezi Matei 28:1 (editia sinodala ortodoxa) – “Dupã ce a trecut sâmbãta, când se lumina de ziua întâi a sãptãmânii (Duminicã), au venit Maria Magdalena și cealaltã Marie, ca sã vadã mormântul.”) . Din nefericire crestinismul a abandonat repede inchinarea in ziua a saptea a saptamanii (pentru a nu mai fi asociati cu evreii care se rasculau impotriva romanilor) si a promovat ziua soarelui pentru a castiga simpatia paganilor si pentru a-i converti pe acestia la crestinism. Astfel Sabatul biblic a ajuns sa fie rastignit intre doi talhari, intre doua zile anti-hristice (adica impotriva poruncii exprese a lui Hristos), asa cum puteti vedea si in imaginea de mai jos:

Sabatul rastignit intre talhari - vinerea musulmana si duminica pagano-catolica

Concluzii

Unii autori s-au grabit sa identifice religia musulmana cu Antihristul, datorita faptului ca islamul a persecutat pe crestini in istorie si o face si astazi cu o mare cruzime. Este foarte adevarat ca islamul are multe elemente antihristice (si alte religii pagane sau chiar pretins crestine au asemenea elemente) si joaca un rol important in evenimentele finale ale istoriei planetei, insa fiarele descrise in Apocalipsa 13 care domina scena lumii sunt cu totul altele: SUA si Roma papala. Aceste doua forte mari se folosesc de religia musulmana pentru instaurarea unei noi ordini mondiale si pentru a anihila opozitia crestinilor adevarati fata de abuzurile si apostazia lor.

 

Familia laodiceana si misiunea in generatia finala

Familia laodiceană și misiunea în generația finală


În rândurile ce urmează ne propunem să analizăm în ce măsură o persoană care are membrii ai familiei sub autoritatea sa (soție, copii) și este slujbaș într-o comunitate sau misionar, poate fi afectat în lucrarea pe care o desfășoară dacă în propria familie există derapaje serioase de la ascultarea de Cuvânt. Se aud slogane precum “Misiunea pe primul loc!”, uitând că și demonii fac lucrare misionară. Și demonii pot rosti numele lui Iisus și chiar cântă despre El, dar viața lor răzvrătită traduce ceea ce spun ei în blasfemie. Domnul Hristos ne-a avertizat că într-o zi mulți vor pomeni despre lucrarea lor “misionară” zeloasă când se vor trezi în afara porților Împărăției. Acestora Domnul Hristos le spune că au fost lucrători ai fărădelegii, oameni care s-au răzvrătit față de cerințele divine (Matei 7:23)

Familie Pastorala AZS

Trecem în revistă mai întâi câteva exemple biblice pozitive și câteva dintre cerințele prin care erau filtrați slujbașii din biserica primară:

Fapte 18:26 „[Apolo] A început a vorbi cu îndrãznealã în sinagogã. Acuila și Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, și i-au arãtat mai cu deamãruntul Calea lui Dumnezeu.”

Romani 16:3,4 “Spuneți sãnãtate Priscilei și lui Acuila, tovarãșii mei de lucru în Hristos Isus, cari și-au pus capul în joc, ca sã-mi scape viața. Le mulțumesc nu numai eu, dar și toate Bisericile ieșite dintre Neamuri.”

Fapte 21:8 „El [Filip] avea patru fete fecioare care prooroceau.”

1 Timotei 3:4,5 „[episcopul] să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?”

1 Timotei 3:12 „Diaconii să fie bărbați ai unei singure neveste și să știe să-și cârmuiască bine copiii și casele lor.”

Tit 1:6 „Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, având copii credincioși, care să nu fie învinuiți de destrăbălare sau neascultare.”

În vremuri laodiceene, alegerea slujbașilor într-o comunitate locală devine un moment tragi-comic. Este un moment tragic pentru că, în prea multe locuri, grupul de oameni adunați găsește cu greu persoane care să respecte criteriile biblice pentru slujbași (atunci când acele criterii mai sunt studiate și dorite a fi respectate). Comicul constă în faptul că cel mai adesea oamenilor li se împart slujbe așa cum împart oamenii colaci și lumânări la pomeni, ca să fie toată lumea mulțumită (fără criterii de selecție). Pastorul se simte și el dator să participe la această horă, fiind nevoit să trimită liste complete cu slujbași la Conferință. Imaginați-vă cum ar arăta o listă în care să se specifice la poziția prezbiter (și la altele) – lipsă, însoțită de motivarea: nu am găsit o persoană care să respecte criteriile biblice! Conferința ar trimite urgent un emisar care să identifice soluții la fața locului.

La starea aceasta de lucruri contribuie și atitudinea laodiceană, șmecherească, șlefuită în nenumăratele dezbateri de la Școala de Sabat, în care devenim experți în a cosmetiza păcatul și a-l face măcar tolerabil și scuzabil, dacă nu atrăgător. Când se amintește nevoia de a respecta criteriile biblice pentru slujbași, întotdeauna vor fi voci care vor spune: „Nu e nimeni perfect!” „Toți suntem bolnavi și avem nevoie de Doctor!” „Cine nu are păcat să arunce cu piatra!” Toate acestea sunt spuse pentru a scuza chiar și gravele devieri ale unora care sunt propuși să reprezinte comunitatea.

Răsfoind paginile Bibliei, găsim o diversitate de situații în familiile celor credincioși: un Moise care cedează sensibilității soției și neglijează o poruncă divină (nu taie împrejur pe unul din copiii săi), iar atunci când este constrânsă să ducă la îndeplinire cerința tăierii împrejur, Sefora are o ieșire nervoasă și-l etichetează pe Moise folosind cuvinte dure. (Exod 4:25) Un Aaron și un Eli, ai căror copii au făcut de rușine pe părinți și au fost o pricină de poticnire pentru oamenii care doreau să se închine lui Dumnezeu. Anania și Safira, o familie unită, dar nu în a face binele, ci în planuri egoiste și înșelăciune. Găsim însă și un Zaharia și o Elisabeta, despre care Dumnezeu spune că „amândoi erau neprihăniți înaintea lui Dumnezeu și păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului.” (Luca 1:6) Acuila și Priscila sunt amintiți ca o familie misionară, ambii dedicați câștigării de suflete (Fapte 18:26). Un alt exemplu foarte frumos este cel al lui Filip și al familiei sale. Acesta făcea parte dintre primii șapte diaconi care au fost aleși să slujească. Familia acestuia era credincioasă, Biblia menționând că Filip „avea patru fete fecioare care prooroceau” (Fapte 21:8,9)

Biblia spune că vor fi trădări în familie, că membrii mai firești din familie se vor răzvrăti față de cei duhovnicești, mai ales în situații de criză și persecuție. Inspirația menționează și faptul că oamenii care au ezitat să-L urmeze pe Dumnezeu îndeaproape, în timpul crizei finale nu se vor mai lăsa împiedicați de legăturile de familie și vor lua decizii curajoase și bune. Acesta nu este însă un motiv ca până atunci, familiile care au cunoștințe serioase despre Biblie și Dumnezeu, dar în care există neînțelegeri serioase sau lipsește reforma, să fie acceptate să se implice în conducerea unor comunități de credincioși sau a unor proiecte misionare. O familie pastorală în care soția este neconsacrată sau copiii sunt rebeli, va face mai mult rău decât bine lucrării. Din acest motiv inspirația recomandă ca soția neconsacrată și copiii rebeli să nu însoțească pe pastor în lucrarea acestuia. Cu cât prezența lor este mai rară, cu atât mai bine, deoarece ar răspândi o influență negativă care ar pierde suflete în loc să le câștige.

În Vechiul Testament, datorită împietririi inimii evreilor au fost standarde mai joase în ce privește familia (cartea de despărțire și ușurința de a divorța, copii necredincioși care au făcut de rușine pe părinți și lucrarea lui Dumnezeu – fiii lui Eli, fiii lui Aaron, chiar copiii lui Samuel). În Noul Testament însă standardul este mai ridicat: Domnul Iisus se exprimă împotriva divorțului (cu o singură excepție – infidelitatea partenerului de viață), iar epistolele scrise de apostoli amintesc între criteriile de alegere a slujbașilor (prezbiteri, episcopi) și pe acela al unei familii ordonate, în care copiii sunt ascultători, unde capul familiei este gospodar și își ține casa în rânduială. Apostolul Pavel chiar arată că cel care nu se dovedește capabil să-și administreze propria familie, nu va putea să administreze, să îndrume persoane din afara familiei.

Dacă pentru generația apostolilor așteptările lui Dumnezeu și ale oamenilor din partea unei familii erau mari, pentru generația finală așteptările sunt și mai mari. Acum este timpul când caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa și puterea sfințitoare a adevărului sunt cel mai atent cercetate și puse la probă. Din acest motiv acum se cere o mărturie mai puternică decât oricând, mai ales din partea acelor familii care ocupă sau vor ocupa poziții de vizibilitate mai mare în lucrarea lui Dumnezeu. Nu avem voie și nu ne face bine să scuzăm problemele din familiile noastre sau din familiile altor lucrători amintind exemple negative din Vechiul Testament. O asemenea atitudine ne pregătește pentru eșec în propria familie și ne dezarmează în luptele prin care trecem.

Familia - Misiune - Slujbe

(click pe imagine pentru a o vedea in format mai mare)

După criteriile din NT de alegere a unui slujbaș, oameni ca Aaron și Eli erau descalificați să mai rămână în slujbele lor. În Noul Testament avem criterii de eligibilitate mai înalte pentru că lumina primită după venirea Domnului Iisus era mai mare. Pentru timpul din urmă Dumnezeu a ridicat un profet care ne vorbește despre criterii și mai înalte.

Înseamnă aceasta că cineva este împiedicat să facă lucrare misionară pentru că familia sa nu este în ordine? În mare măsură, da. Așa cum nu toți credincioșii pot fi slujbași pentru că nu întrunesc condițiile amintite în Biblie, la fel se întâmplă și în lucrarea misionară. Familia este primul câmp misionar al celui care dorește să slujească pe Dumnezeu. Orice efort făcut în afara familiei va fi dărâmat sau consolidat în funcție de exemplul de viețuire creștină (sau necreștină) a familiei respective. Dumnezeu va folosi orice unealtă omenească pentru a răspândi adevărul prețios. Dar lucrul acesta se va întâmpla mai degrabă izolat, sporadic. Trebuie să avem răbdare și să lucrăm cu înțelepciune pentru propria familie atunci când sunt probleme majore, iar efortul misionar al unei familii consacrate va întrece în eficiență eforturile sporadice, singulare ale unui singur membru de familie. Absența schimbărilor pozitive în propria familie este o chemare la cercetare de sine și pocăință. Lipsa schimbării nu trebuie pusă doar în seama membrilor familiei care nu sunt în regulă. De obicei și cel socotit credincios este un factor care prin anumite lucruri poticnește restul familiei. Trebuie să ne asigurăm că orice piedică este dată la o parte înainte de a spune că suntem asemeni profeților care nu sunt primiți în propria patrie și casă (Matei 13:57).

Încăpăţânarea şi lipsa de consacrare ale unora dintre soţiile pastorilor vor sta în calea păcătoşilor; sângele unor suflete va fi pe veşmintele lor. Unii pastori au adus o puternică mărturie în ce priveşte datoria şi relele din biserică; însă acest lucru nu au avut efectul dorit, pentru că tocmai soţiile lor aveau nevoie de acea mărturie, iar asupra acestora s-a întors ocara cu multă greutate. Ei au lăsat ca soţiile lor să-i prejudicieze şi să-i tragă în jos, tulburându-le mintea, astfel ca influenţa şi utilitatea lor să fie pierdute; ei sunt deznădăjduiţi şi descurajaţi şi nu îşi dau seama de adevărata sursă a necazului lor. Aceasta este chiar din cămin”. 1M 138

O soţie de pastor trebuie să aibă întotdeauna o influenţă hotărâtă asupra celor din jurul ei şi ea va fi ori un ajutor, ori un mare obstacol. Ea ori adună cu Hristos, ori risipeşte. Soţiilor pastorilor noştri le lipseşte un spirit misionar, gata de sacrificiu de sine. Pe primul loc se pune eul, iar Hristos pe al doilea sau chiar pe al treilea. Niciodată pastorul nu trebuie să-şi ia soţia cu el decât dacă ştie că aceasta îi este un ajutor în cele spirituale, că poate suporta, îndura şi suferi spre a face bine şi a fi de folos sufletelor de dragul lui Hristos. Cele care îşi însoţesc soţii trebuie să lucreze în unire împreună cu aceştia.” 1M 453

Soră I., în timp ce particularitățile cazului tău apar clar în fața mea, văd o obiecțiune serioasă în legătură cu călătoria ta. [însoțirea soțului pastor ]Tu aștepți simpatie din partea altora, dar nu arăți simpatie în schimb. Tu pui toată greutatea acolo unde te afli, și prea adesea ești servită când cei care își poartă propria povară, și pe a ta de asemenea, nu sunt mai în stare decât tine să facă acest lucru. Tu ești prea neajutorată pentru propriul tău bine, și influența ta nu este aceea care ar trebui să fie, ca soție de pastor. Ai nevoie de mai multă muncă fizică decât aceea pe care o faci; și din ce mi s-a arătat, cred că ar trebui să te angajezi cu mai multă bucurie pe linia sarcinii tale în lucrarea de educare a fiicei tale și aceea de încurajare a plăcerii pentru îndatoririle căminului.” 2M 567

Cei care nu-și pot dirija cu înțelepciune propriul lor copil sau copii, nu sunt calificați să activeze cu înțelepciune în problemele bisericii sau să aibă de-a face cu minți rezistente, expuse ispitirilor speciale ale lui Satana. Dacă pot să-și îndeplinească cu bucurie și tragere de inimă partea care li se cere ca părinți, atunci pot să înțeleagă mai bine cum să poarte sarcinile în biserică.” 2M 568

În vremurile prezente există o mare îndepărtare de la standardele biblice, atât la bărbați cât și la femei. Reformele în domeniul alimentației, recreerii, îmbrăcăminții (și multe altele) sunt neglijate și adesea chiar batjocorite. Nu e de mirare astfel că starea spirituală a bisericilor nu este mai bună decât cea a păstorilor și a familiilor lor. De ce pastorii, chiar cei care sunt socotiți mai serioși, nu mai predică despre adevăruri practice, care diferențiază pe fiii luminii de cei ai întunericului, pe cei duhovnicești de cei lumești? Pentru că în propriile familii întunericul este la el acasă, așa cum se poate vedea în imaginile de mai jos (în privința reformei în îmbrăcăminte, sau lipsa ei) :

Ted Wilson & familia laodiceana

Karen Batchelor si Doug Batchelor  - familia laodiceana si misiuneaDavid Gates & sotia - familia laodiceanaDavid Asscherick & sotia Violeta (in mijloc)Mark Finley & sotiaSorin Petrof & sotiaNicu Butoi & sotia

Pretenția că suntem mesagerii Domnului care proclamă întreita solie îngerească (Apoc. 14:6-12) îi face pe oameni și demoni să râdă atunci când nu este însoțită de reforme radicale, biblice. Doar dacă ascultăm de apelul adresat laodiceei „Fii plin de râvnă dar și pocăiește-te!” (Apoc. 3:19), se va putea spune și despre noi: “A fost o mare bucurie pentru mine când au venit frații și au mărturisit că ești credincios adevărului și că umbli în adevăr.” 3 Ioan 1:3

La balamuc!


“Pe vremea aceea nu era imparat in Israel, fiecare facea ce-i placea.” Judecatori 21:25

Acestea sunt cuvintele din ultimul verset al cartii Judecatori. Aceeasi afirmatie o gasim si in capitolul 17 versetul 6 din aceeasi carte a Judecatorilor.
Ca fiinte in care Dumnezeu a scris Legea Sa intuim ca o asemenea stare de lucruri este vecina cu haosul, cu atmosfera de balamuc (ospiciu, casa de nebuni).



Hirotonirea femeii ca pastor, spiritismul si casa de nebuni: Fa ceea ce iti place

In perioada 2-11 iulie 2015 va avea loc a 60-a sesiune a Conferintei Generale in biserica adventista. Una dintre temele fierbinti pe agenda acestei sesiuni este cea a hirotonirii femeii ca pastor. Acest subiect a mai fost discutat in anii trecuti. In 1990 si 1995 a fost respinsa aceasta practica, motivandu-se ca NU ARE SUPORT BIBLIC. Au trecut insa 20 de ani de atunci si in acest timp miscarea pro-hirotonire a lucrat intens pentru a schimba situatia. Conferinte si uniuni intregi din Europa de Vest, SUA si Australia au ales calea razvratirii fatise: au hirotonit femei ca pastor si le-au ales chiar sa fie presedinti de Conferinta. Pentru a avea sorti de izbanda acum, dupa 20 de ani, se foloseste un mod viclean de a prezenta problema. Nici nu ne mai punem intrebarea daca e biblic sau nu, ci intrebam daca, in numele dragostei si unitatii, e bine sa permitem unor Diviziuni sa procedeze cum vor (chiar nebiblic) in chestiuni carora li s-a dar verdictul de doua ori ca nu sunt biblice. (gasiti in linkul urmator un exemplu de chemare la asa zisa unitate care subliniaza exact pasul asteptat la sesiunea Conferintei Generale din iulie 2015 – delegatii care vor veni sunt indemnati sa voteze DA pentru a permite hirotonirea femeii ca pastor in acele Diviziuni care doresc sa o aplice, afirmand “unitatea de credinta si misiune a adventistilor de ziua a saptea”)

Fa ceea ce iti place!” (Do what thou wilt!) este un slogan care a fost intens promovat in perioada moderna de Aleister Crowley (1875-1912), un ocultist britanic de renume, care a marcat atat generatia sa, dar mai ales generatiile ulterioare. Cantareti precum formatiile Beatles, Led Zepelin, au inclus poza lui pe coperta albumelor lor, aducand un omagiu celui care le-a fost inspiratie si implicit printului intunericului caruia si-au dedicat viata si cariera.

Aleister_Crowley si "Fa ceea ce iti place" 

 

                          Beatles si Aleister Crowley - Fa ceea ce iti place

Augustin pare sa fie primul care a preluat sintagma biblica (din Judecatori) si i-a dat o nuanta pozitiva, indemnand pe oameni astfel: “Iubeste si fa ceea ce iti place!” Daca temelia este corecta, daca iubirea de care vorbim este una biblica, atunci principiile divine, Legile lui Dumnezeu vor fi scrise in inima si mintea noastra. Cu o asemenea temelie, evident ca vom face ceea ce ii place lui Dumnezeu. Daca citam doar ultima parte “Fa ceea ce iti place!”, asa cum o fac spiritistii (si cum se intampla pe vremea judecatorilor), atunci promovam anarhia morala. Aceeasi lege functioneaza si la balamuc, la casa de nebuni. Acolo nu mai este unitate in diversitate, ci o adunatura de oameni care nu mai stiu de unde vin si incotro merg.

                                   

Chemarea la rugaciune pentru 100 de zile ar fi fost una folositoare daca s-ar fi respins reanalizarea chestiunii hirotonirii. Atunci intr-adevar era nevoie de multa rugaciune pentru ca spiritul de razvratire sa fie invins, iar oamenii care sunt inselati sa deschida ochii si sa vada ce este gresit. Dar a combina chemarea la rugaciune cu un mod viclean de promovare a hirotonirii femeii ar trebui sa ne puna pe ganduri. Urmariti doua modele de rugatori prezenti la Muntele Carmel:

1.sute de prooroci ai lui Baal, cu vieti nesfintite, razvratite + ore de rugaciune —- scop: promovarea apostaziei

2.un prooroc cu viata sfanta, consacrata (Ilie) + o rugaciune — scop: restaurarea inchinarii adevarate, la Dumnezeul adevarat

Sloganul “Fa ceea ce iti place!” se reflecta si in poza de familie a clanului Wilson. Poza a aparut (bineinteles cu aprobarea grupului si a presedintelui) intr-una din revistele oficiale ale bisericii. Reforma in imbracaminte, amintita de presedinte intr-unul din mesajele sale, nu este la ea acasa in acest grup. Lupii cei mari reusesc sa mai salveze aparentele doar cand sunt la amvon, dar in viata de zi cu zi, reforma este pusa sub obroc. Nu e nevoie sa fii in costum intr-o poza de familie, dar cand nu esti acoperit adecvat, chiar ca barbat, arata faptul ca nu ai inteles ca reforma nu se aplica doar femeilor. Si daca la nivelul cel mai de sus al conducerii aceste lucruri de ABC nu sunt intelese si aplicate, e foarte previzibila calitatea credinciosilor care urmeaza astfel de lideri.

Familia Wilson - "Fa ceea ce iti place", ospiciul si hirotonirea femeii

Un al doilea exemplu interesant este cel al familiei Finley. Cu putin timp in urma, Mark Finley indemna ca membrii bisericii sa accepte ce se va vota in vara pe tema hirotonirii femeii ca pastor (oricare ar fi rezultatul votului), pentru ca in numele unitatii sa putem continua sa facem lucrare misionara. Reforma in imbracaminte a iesit si ea la pensie de multa vreme, inainte de pensionarea lui Mark Finley in 2010, cand era vice presedinte al Conferintei Generale. Dansul a ramas asistent al presedintelui Conferintei Generale dupa pensionare.

Mark & Ernestine Finley

Aplicarea acestui slogan ocult, satanic, “Fa ceea ce iti place!” la nivelul fiecarei Diviziuni, permitand ca cele care doresc sa continue PRACTICA NEBIBLICA de a hirotoni femei ca pastor, sa o faca acum cu aprobarea Conferintei Generale, nu inseamna altceva decat o inaugurare a unui balamuc / ospiciu general, un haos in care vor fi introduse si alte practici si invataturi nebiblice.

Avand in vedere pasii parcursi in ultimii ani de SUA, Europa de Vest si Australia, la orizont nu se intrevede decat o divizare a bisericii adventiste, indiferent de votul din vara. Un vot negativ, asa cum s-a intamplat in 1990 si 1995, nu va opri hirotonirea femeilor ca pastori (lucru care se poate vedea deja in zonele amintite). Asta ar insemna ca liderii sa recunoasca greseala si rebeliunea in care s-au angajat, multe persoane sa fie concediate, procese in instanta pe motiv de discriminare. Un vot pozitiv, atat de mult asteptat de aripa feminista, va fi ultima picatura care va convinge pe cei care mai aveau speranta, ca structura organizatorica AZS nu mai este capabila sa tina in frau valul de apostazie si rebeliune care a invadat majoritatea teritoriilor.

Traim intr-un timp in care pretinsul popor de astazi al lui Dumnezeu schiopateaza rau de ambele picioare (1 Regi 18:21), la fel ca pe timpul lui Ilie. Un popor mut, care nu poate sa cheme pe liderii sai la pocainta, pentru ca el insusi, poporul, se complace in apostazie si-si doreste lideri care sa-i incurajeze in aceasta apostazie. Dumnezeu are totusi o Ramasita, oameni care nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal. Prin ei se va face auzita ultima chemare la pocainta pentru generatia actuala, dupa care se va auzi verdictul: “Cine este nedrept, sa fie nedrept si mai departe; cine este intinat, sa se intineze si mai departe; cine este fara prihana, sa traiasca si mai departe fara prihana. Si cine este sfant, sa se sfinteasca si mai departe!” (Apoc 22:11)

Mai multe informatii despre subiect se pot citi in articolul Hirotonirea femeii ca pastor

Cei care doresc pot inca semna o PETITIE cu privire la acest subiect, in care ne exprimam dezacordul fata de luarea de decizii fara consultarea membrilor si invitam Uniunea Romana sa-si reconsidere votul pozitiv deja dat la Diviziune prin care permite inaugurarea “Ospiciului”.

 

Fa-ma, Doamne, bou!

Fa-ma, Doamne, bou!

O asemenea rugaciune, cel mai probabil, nu se gandeste nimeni sa faca. Altii, daca te-ar auzi ca spui asemenea cuvinte, s-ar grabi sa spuna “Amin!” (Asa sa fie!) sau te-ar asigura ca rugaciunea ti-a fost de mult timp ascultata si implinita. Lasand nota de umor deoparte, dupa ce vom incerca sa invatam cate ceva de la bou, e foarte posibil sa ne dorim insusirea unei asemenea rugaciuni. In mediul romanesc, orice asociere cu boul este negativa, jignitoare. Sunt ignorate elementele pozitive legate de bou si accentul e pus doar pe slabiciunile acestuia.

                               Car cu boi - Nicolae Grigorescu
In zoologia biblica boul ocupa un loc aparte. Imparatii erau sfatuiti sa nu aiba prea multi cai (Deuteronom 17:16), ceea ce reprezenta putere militara, dar nu era nici o problema daca aveau un numar mare de boi, animale care nu erau folosite pentru lupta ci pentru lucru, pentru castigarea existentei. In caz de razboi, increderea imparatilor trebuia sa fie in Dumnezeu, nu in marimea cavaleriei de care dispuneau.

Boul si rentabilitatea

Cei care sunt buni cunoscatori de animale, facand o comparatie intre bou si cal, recomanda pe cel dintai dintr-un numar de motive: pretul de cumparare al boului este mai mic decat pentru un cal, boul nu mananca atat de mult ca un cal (deci e mai ieftina intretinerea lor), sunt mai putin sensibili (se accidenteaza mai greu) si mai sanatosi decat caii, iar in timp de restriste economica pot supravietui cu o hrana mult mai simpla (de care caii nu s-ar atinge). In ce priveste forta, nu sunt diferente notabile intre capacitatea boului de a sluji (arat sau tras carute cu incarcatura grea) si cea a calului, (traditional boii au fost cel mai adesea folositi pentru muncile grele, de-a lungul istoriei).

Boul si stapanul

Isaia 1:3 “Boul isi cunoaste stapanul, si magarul cunoaste ieslea stapinului sau: dar Israel nu Ma cunoaste, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”
Prin profetul Isaia, Dumnezeu face o comparatie intre poporul evreu si boi. Putem extinde aceasta comparatie la toate fiintele umane, desigur. In timp ce boul isi poate identifica fara gres stapanul, si nu doar atat, dar este dispus sa asculte indemnurile acestuia, omul, cu toata inteligenta sa superioara, nu reuseste adesea nici macar sa-si identifice Stapanul, cu atat mai putin sa asculte de indrumarile Sale. Alteori reusim sa identificam Stapanul, pe Dumnezeul Creator, revelat in Scriptura, dar nu avem tragere de inima sa si ascultam de indrumarile Sale. Fa-ma, Doamne, bou poate sa fie rugaciunea oricarui pamantean, in privinta capacitatii de a recunoaste pe Dumnezeu ca stapan al vietii si de a asculta de El.

Boul si jugul

Dintre animalele care sunt in slujba omului, boul ocupa probabil un loc de frunte in ce priveste dispozitia de a munci si forta de care este capabil. In privinta aceasta, cuvintele Fa-ma, Doamne, bou ar trebui sa fie pe buzele multora care duc o viata de lenevie. Boul este un animal care munceste foarte mult, iar jugul nu este un instrument de pedepsire a boului, ci un accesoriu care ii sporeste capacitatea de a lucra, atat singur cat si in echipa. Si oamenii poarta un jug. Jugul lui Hristos este cel pe care ar trebui sa ni-l dorim: o viata de ascultare de Biblie, o viata de slujire a semenilor, asa cum a fost exemplificata in viata lui Iisus. Facand aceasta vom avea implinire sufleteasca, vom avea bucurii nevinovate, satisfactia de a fi un sprijin adevarat si pentru semeni (Matei 11:29,30 “Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati dela Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara.””) Nu orice jug este bun, ci doar jugul lui Iisus. Din pacate, cei mai multi oameni prefera un alt jug, jugul printului intunericului. Acest din urma jug promite mai multa distractie si satisfactie, dar din pacate prea multi realizeaza prea tarziu ca au fost pacaliti, ca ceea ce li s-a promis nu li s-a dat, ca s-au ales doar cu rani si vanatai si au produs si altora durere si dezamagire (Proverbe 16:25 “Multe cai i se par bune omului, dar la urma duc la moarte.”)

                                Fa-ma, Doamne, bou - Crestinul si jugul lui Iisus
Proverbe 14:4 “Unde nu sunt boi, ieslea ramane goala, dar puterea boilor aduce belsug de roduri.”
Indemnul de a lucra sase zile, mentionat in porunca a patra din Decalog, este un indemn la harnicie, la perseverenta. Aceste calitati le are boul. Un om lenes sau ispitit sa fie lenes, poate invata de la bou lectia aceasta a harniciei. Asa cum puterea boilor aduce belsug de roduri, si harnicia oamenilor va avea rezultate pe masura. (Proverbe 10:4 “Cine lucreaza cu o mana lenesa saraceste, dar mana celor harnici imbogateste.”)
Deuteronom 22:10 “Sa nu ari cu un bou si un magar injugati impreuna.”
Intre bou si magar sunt diferente, magarul fiind inferior in marime. A-i pune sa traga la jug impreuna, insemna a impovara mai mult pe unul. E nevoie ca animalele puse la acelasi jug sa fie compatibile, adica sa fie de acelasi soi, varsta asemanatoare, marime asemanatoare, pentru a le face munca mai usoara si mai spornica. Sfatul acesta are o aplicabilitate si la oameni. Scriptura spune sa nu ne injugam la un jug nepotrivit (2 Corinteni 6:14-16), adica sa nu intram in relatii foarte apropiate (cum e cea de casatorie sau chiar asocieri in afaceri) cu persoane care impartasesc convingeri foarte diferite, deoarece aceste diferente, daca sunt respectate, vor duce mai devreme sau mai tarziu la neintelegeri majore si chiar despartire.

Plangeri 3:27-33 “Este bine pentru om sa poarte un jug in tineretea lui. Sa stea singur si sa taca, pentruca Domnul i l-a pus pe grumaz; sa-si umple gura cu tarana, si sa nu-si piarda nadejdea; sa dea obrazul celui ce-l loveste, si sa se sature de ocari. Caci Domnul nu leapada pentru totdeauna. Ci, cand mahneste pe cineva, Se indura iarasi de el, dupa indurarea Lui cea mare: caci El nu necajeste cu placere, nici nu mahneste bucuros pe copiii oamenilor.”
Adesea ni se pare ca experientele prin care trecem sunt mai amare decat putem suporta. Ne indoim de faptul ca Dumnezeu inca este la carma vietii noastre si Il rugam sa departeze de la noi paharul amarui. Acestea sunt vremuri de slefuire a caracterului, de pregatire pentru o slujire mai eficienta aici pe pamant si de formare pentru Imparatia cerurilor. Cand vin vremuri “mai bune”, suntem ispititi sa traim pentru noi insine, sa uitam stramtorarile prin care am trecut.

Boul si jertfa

1 Regi 19:19-21 “Ilie a plecat de acolo, si a gasit pe Elisei, fiul lui safat, arind. inaintea lui erau douasprezece perechi de boi, si el era cu a douasprezecea. Ilie s’a apropiat de el, si si-a aruncat mantaua pe el. Elisei a parasit boii, a alergat dupa Ilie, si a zis: „Lasa-ma sa sarut pe tatal meu si pe mama mea, si te voi urma.” Ilie i-a raspuns: „Du-te, si apoi intoarce-te: dar gindeste-te la ce ti-am facut.” Dupa ce s’a departat de Ilie, s’a intors si a luat o pereche de boi pe cari i-a adus jertfa; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, si a dat-o oamenilor s’o manince. Apoi s’a sculat, a urmat pe Ilie, si a fost in slujba lui.”
Boul este un animal curat (vezi Levitic 11:3; Deuteronom 14:4-6). Despartirea aceasta intre vietuitoare curate si cele necurate o cunostea si Noe si ceilalti patriarhi (Geneza 7:2) deoarece jertfele pe care le aduceau trebuiau sa fie doar din categoria vietuitoarelor curate. Caracterul Mielului care avea sa fie jertfit pentru pacatele intregii lumi era mai bine reprezentat in caracterul vietuitoarelor curate folosite pentru jertfe. Cunoasterea acestei diferente intre vietuitoare nu le era de folos pentru alimentatie, intrucat oamenii credinciosi dinainte de potop nu au consumat carne de nici un fel. Abia dupa potop ei au primit ingaduinta de a consuma carne curata (Geneza 9) si boul a fost inclus in lista vietuitoarelor pe care oamenii le puteau consuma.
Tacerea si blandetea animalelor curate atunci cand sunt sacrificate pare incredibila. Contrastul cu taierea unui porc, de pilda, este atat de mare, acesta din urma protestand atat vocal cat si fizic. Uneori, dupa munca, slujire si jertfire in slujba lui Dumnezeu si a semenilor, crestinul este chemat sa pecetluiasca marturisirea sa cu propria viata. Martirajul a fost adesea finalul vietii multor crestini sinceri si activi. “Ei nu si-au iubit viata pana la moarte.”(Apocalipsa 12:11) Aceasta jerfire finala nu este altceva decat o suma a jertfirii lor simbolice, zilnice, prin moartea fata de egoism si comoditate, fata de atractiile lumesti pacatoase, fata de pofte care dauneaza trupului si sufletului. Romani 12:1 “Va indemn dar, fratilor, pentru indurarea lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfinta, placuta lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca.”

Boul si hrana

Cand Dumnezeu a creat oamenii si animalele, hrana tuturor acestora era exclusiv vegetariana. Geneza 1:29 “si Dumnezeu a zis: „Iata ca v-am dat orice iarba care face samanta si care este pe fata intregului pamant, si orice pom, care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra.””
Psalmul 104:14 “Tu faci sa creasca iarba pentru vite, si verdeturi pentru nevoile omului, ca pamantul sa dea hrana.”
Cerealele, fructele, nucile si legumele constituie dieta aleasa pentru noi de Creatorul nostru. Aceste alimente, pregatite intr-un mod cat se poate de simplu, sunt cele mai sanatoase si mai hranitoare. Ele dau o tarie, o rezistenta si o vigoare a intelectului pe care o dieta mai complexa si mai stimulatoare nu le poate da.” DV 296
In gradina Edenului nu exista pacat, deci nici tendinta sau dorinta de a lua viata cuiva. Nici omul nu omora animale pentru a se hrani cu ele. In ce-i priveste pe oameni, dieta vegetariana a fost regula pentru cei credinciosi pana in momentul potopului. Oamenii necredinciosi incepusera sa consume carne mult timp inainte de potop, aceasta deviere de la dieta recomandata fiind unul dintre simptomele razvratirii fata de legile lui Dumnezeu pentru sanatatea morala si trupeasca a oamenilor.
Ingaduinta pe care Dumnezeu a dat-o dupa potop, ca omul sa consume si hrana de origine animala (deoarece vegetatia fusese distrusa de apele potopului), a fost foarte repede asimilata de oameni si, din pacate, s-a transformat intr-o dependenta de produse de origine animala. Multe dintre animale insa, printre care si boul, ca o mustrare tacuta la adresa omului, au ramas in continuare vegetariene, au continuat sa se hraneasca asa cum o faceau cand nu exista pacatul. Caracterul lor a ramas si el mult mai asemanator caracterului divin si cu inocenta omului din Eden.
Cand poporul evreu a fost scos din Egipt, Dumnezeu a incercat o reformare a obiceiurilor alimentare ale acestuia si le-a oferit o hrana exclusiv vegetariana: mana. Poporul s-a razvratit fata de aceasta dieta si a cerut carne. “Alegand hrana omului in Eden, Domnul a aratat care era cea mai buna dieta; in alegerea facuta pentru Israel, El a dat aceeasi lectie. I-a scos pe israeliti din Egipt si si-a asumat instruirea lor, pentru ca ei sa poata fi un popor al Sau. Prin ei, El dorea sa binecuvanteze si sa invete lumea. El le-a dat hrana cea mai potrivita pentru acest scop, nu carne, ci mana, „painea din cer”. Numai din pricina nemultumirii si cartirii lor dupa oalele cu carne ale Egiptului li s-a dat dezlegare pentru carne, si aceasta numai pentru un timp scurt.” DV 311 Pentru ca reforma in dieta nu a fost acceptata de evrei, cand au ajuns in tara Canaanului, “israelitilor li s-a permis sa foloseasca produse alimentare de provenienta animala, insa sub restrictii atente, care aveau scopul de a ameliora urmarile cele rele. Folosirea carnii de porc a fost interzisa, ca si a carnii altor animale, pasari si pesti, care a fost declarata necurata. De la felurile de carne ingaduita, consumarea grasimii si a sangelui a fost strict interzisa”. DV 311
“indepartandu-se de la planul divin hotarat pentru dieta lor, israelitii au suferit o mare pierdere. Ei au dorit o dieta pe baza de carne si au cules urmarile. Nu au atins idealul de caracter pe care-l avea in vedere Dumnezeu si nici nu au implinit scopul Sau. Domnul „le-a dat ce cereau; dar a trimis o molima printre ei” (Psalmii 106, 15.) Ei au pretuit ceea ce era pamantesc mai presus decat ceea ce era spiritual si nu au atins telul Sau pentru ei, sfintenia desavarsita.” DV 312
Toate incercarile de reformare a obiceiurilor omului au esuat. In privinta aceasta, boul, si nu doar el, prin pastrarea dietei pe care Dumnezeu i-a randuit-o de la inceput, este o aspra mustrare pentru pretentia omului de superioritate. Ne socotim fiinte rationale, dar alegerile gresite in ce priveste dieta demonstreaza ca suntem robi ai poftelor si obiceiurilor mostenite si cultivate. Unde este sclipirea de inteligenta care sa ne faca sa folosim ratiunea pentru a cantari efectele dietei pe care o alegem si pe baza aceleiasi ratiuni sa eliminam tot ceea ce este daunator?

                              Fa-ma, Doamne, bou - lectii in privinta dietei
Un episod interesant legat de dieta, boi si oameni, il avem in cartea profetului Daniel. In capitolul 1, tanarul Daniel obtine dezlegarea sa urmeze o dieta vegana in perioada de pregatire pentru a intra apoi in slujba imparatului babilonian. Daniel 1:12,13 “incearca pe robii tai zece zile, si sa ni se dea de mancat zarzavaturi si apa de baut; sa te uiti apoi la fata noastra si la a celorlalti tineri cari mananca din bucatele imparatului, si sa faci cu robii tai dupa cele ce vei vedea!” Dupa aceasta perioada, in urma unei examinari atente, Daniel si cei trei prieteni ai sai, toti vegetarieni, surclaseaza pe ceilalti participanti la examinare si obtin slujbe in administrarea treburilor imparatului. E foarte posibil ca imparatul Nebucadnetar sa fi aflat si de “ciudatenia” cu privire la dieta acestor tineri (era imposibil ca regele sa nu stie toate amanuntele cu privire la viata celor care slujeau in proximitatea lui). Mai in gluma, mai in serios, probabil i-a luat peste picior si a calificat dieta lor ca fiind extremista si ca nu e recomandat sa “mananci iarba ca boii”. Si astazi se gasesc voci critice care exprima aceleasi sentimente, cu aceleasi cuvinte si comparatii. Capitolele urmatoare din cartea lui Daniel ni-l prezinta pe imparat ca fiind un personaj foarte mandru, foarte incapatanat si sfidator la adresa lui Dumnezeu. Apogeul il gasim in capitolul 4, cand imparatul este vizitat de un sol ceresc si i se adreseaza o sentinta de condamnare:
Daniel 4:31,32 “Afla, imparate Nebucadnetar, ca ti s-a luat imparatia! Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, si vei locui la un loc cu fiarele campului; iti vor da sa mananci iarba ca la boi, si vor trece peste tine sapte vremi, pana vei recunoaste ca Cel Prea Inalt stapaneste peste imparatia oamenilor si ca o da cui vrea!”

In sentinta de condamnare se afla si o mica profetie: timp de 7 ani, Nebucadnetar avea sa aiba parte de o dieta foarte simpla, nu foarte departe de dieta slujitorului sau Daniel. Slujitorii sai aveau sa-i dea sa manance “iarba ca la boi”. Nebucadnetar a primit astfel un regim prin care organismul sau avea sa fie detoxificat, cu efecte benefice si asupra creierului, unde isi avusesera izvorul multe pacate pentru care a fost condamnat.
Si astazi oamenii care iau in ras dieta vegetariana, dupa ce isi distrug corpurile printr-o dieta carnata, vatamatoare, si prin alte obiceiuri nesanatoase, ajung sa afle, uneori prea tarziu, ca un regim care seamana cu a manca iarba ca boii, este mult mai sanatos si adecvat organismului uman. Inca o data avem de invatat de la bou consecventa cu care urmeaza dieta stabilita pentru el de Creator, ridicandu-se mult deasupra fiintelor care se pretind a fi rationale, si care adesea nu pricep ca planul lui Dumnezeu e mai bun, iar cand inteleg nu doresc sa-l puna si in practica.
Ferice de omul care are incredere in Creatorul Sau si isi formeaza gusturile in armonie cu dieta recomandata de la inceput. Acesta ar fi nivelul egal cu boul, si multi nu se ridica nici macar la acest nivel. Fa-ma, Doamne, bou devine o aspiratie legitima si in ce priveste dieta. Treapta superioara boului este atunci cand pricepem si motivele pentru care Creatorul ne-a recomandat o dieta vegetariana, lucru de care boul nu este capabil (el nu pricepe chimie, biologie etc). Recunostinta si atasamentul fata de Creator vor creste atunci cand intelegem ca dragostea sta la baza motivatiei legilor divine si ca aceste legi trec testul adevaratei stiinte.

Boul si caracterul

Din elementele analizate pana acum este evident faptul ca boul poate fi apreciat in multe privinte, dar lista nu este epuizata. In cartea profetului Ezechiel, in timp ce profetul era in robia babiloniana, Dumnezeu i se descopera intr-o viziune. La un moment dat Ezechiel vede patru fapturi vii. Desi acestea semanau cu oamenii, unul dintre elementele distinctive era ca fiecare fiinta avea patru fete. Cele patru fete nu erau la fel. Doar una era de fata de om, celelalte trei fete erau de la necuvantatoare, respectiv leu, bou si vultur.
Ezechiel 1:5,6,10  “… se mai vedeau patru fapturi vii, a caror infatisare avea o asemanare omeneasca. Fiecare din ele avea patru fete, si fiecare avea patru aripi. Cit despre chipul fetelor lor era asa: inainte, toate aveau o fata de om; la dreapta lor, toate patru aveau cite o fata de leu, la stinga lor, toate patru aveau cite o fata de bou, iar inapoi, toate patru aveau cite o fata de vultur.”
In simbolistica prezenta aici, fata de om reprezinta partea rationala a fiintelor respective, leul simbolizeaza curajul, boul simbolizeaza spiritul slujirii si al ascultarii, vulturul simbolizeaza aspiratia inalta si viteza de actiune. Aceste 4 caracteristici din pacate se intalnesc foarte rar impreuna la fiintele omenesti. Gasim adesea cate una dinte ele, dar lipsesc alte calitati importante. Degeaba cineva e curajos, spre exemplu, daca foloseste curajul pentru a face rau. Acele calitati caracterizeaza foarte bine pe ingeri si trebuie sa devina pentru noi niste tinte in ce priveste dezvoltarea caracterelor noastre.
Acum, daca facem o comparatie intre bou si celelalte simboluri, observam si lipsurile acestuia: lipsa ratiunii, lipsa vitezei si capacitatea redusa de a sesiza cine ii este dusman si de a-l infrunta.

Exod 21:28 “Daca un bou va impunge si va omori pe un barbat sau pe o femeie, boul sa fie ucis cu pietre, carnea sa nu i se manince, iar stapinul boului sa nu fie pedepsit.”

Jugul nu este suficient pentru a avea un caracter asemenea lui Hristos. Nici o dieta vegana, sanatoasa, cum are boul, nu este suficienta prin ea insasi pentru a forma un caracter desavarsit. Toate acestea sunt elemente ajutatoare, sunt niste unelte in mana lui Dumnezeu prin care lupta cu ispitele si pacatul si biruinta devine mai usoara. Ele conteaza si e o mare diferenta intre a fi un lup viclean, lacom, setos de sange si un bou umil, muncitor, care traieste in pace cu oamenii. Si boul insa, asemeni altor animale ierbivore (calul, elefantul, berbecul etc) poate deveni violent, poate avea iesiri necontrolateOricat de mari ar fi sfortarile omenesti, exista limite dincolo de care nu putem trece. Din acest motiv transformarea caracterului este un act spiritual, depindem de interventia si ajutorul Duhului Sfant in viata noastra. Doar Dumnezeu ne poate duce pe stanca pe care n-o putem escalada pentru ca este prea inalta pentru noi (Psalm 61:2). Standardul moral la care suntem chemati sa crestem este asemenea unei stanci prea inalte pentru a o putea escalada, dar nimic nu este imposibil cand ai de partea ta ajutorul divin.

Sa nu judecati

Sa nu judecati sau “Sa nu-ti lasi creierul la intrare”?

“Daca Domnul este scarbit de un pacat mai mult decat de altele de care se fac vinovati cei din poporul Sau, atunci acela este pacatul de a nu face nimic intr-un caz de urgenta. Indiferenta si neutralitatea intr-o criza religioasa este privita de Dumnezeu ca fiind o crima ingrozitoare si echivalenta cu gradul cel mai inalt de ostilitate fata de Dumnezeu.” 3M 280

Matei 7:1-5 “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.  Caci cu ce judecata judecati, veti fi judecati; si cu ce masura masurati, vi se va masura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau, si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau?  Sau, cum poti zice fratelui tau: „Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau”, si, cand colo, tu ai o barna intr-al tau?…   Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.”

Foarte multi crestini au fost facuti sa creada ca indemnul sa nu judecati inseamna sa taci in orice situatie cand vezi ceva gresit, nebiblic. Si asta e numita bunatate, dragoste crestina.
Cand prinzi hotul la furat, ar trebui sa-l lasi sa fure mai departe daca el iti spune sa nu-l judeci?
Daca prinzi lupul atacand turma, ar trebui sa-l lasi sa sfasie mai departe oi, pentru ca nu ai voie sa judeci pe nimeni?
Daca iti vezi copilul ca se indreapta spre o prapastie, ramai pasiv, pe considerentul ca nu trebuie sa-l judeci, ca are el motivele lui intemeiate sa mearga in directia respectiva?

                                Sa nu judecati inseamna cenzurarea evaluarii critice?

Sa nu judecati inseamna sa nu-ti folosesti creierul? Inseamna a crede si nu cerceta? Inseamna a spune “Amin” la tot ce se predica intr-o biserica?
Sa nu judecati inseamna ca nu trebuie sa gandim, ca trebuie sa ne lasam creierul la intrarea unei biserici?

                                      Sa nu judecati si a nu-ti lasa creierul la intrare

O intelegere foarte ingusta, neintentionata de Domnul Iisus (dovada stau alte texte din Biblie pe aceeasi tema), ar fi ca orice fel de evaluare critica nu este permisa, ca trebuie sa inchidem ochii, sa trecem cu vederea compromisurile pe care le vedem si indepartarea de la standardele biblice. Consecintele unei asemenea optiuni sunt cenzurarea oricarei opinii nefavorabile, condamnarea tuturor celor care au ceva de obiectat, instaurarea unei dictaturi a celor care au putere decizionala.
In procesul educational al copiilor, daca am aplica gresit indemnul “Sa nu judecati”, ar insemna sa inchidem ochii la orice dovada clara ca un copil este neascultator, sa nu incercam niciodata sa-i atragem atentia ca ceva este gresit (pentru ca mustrarea implica evaluare, judecare).
Si in fata autoritatilor civile, un crestin care intelege gresit acest pasaj, s-ar putea prezenta cu rugamintea ca judecatorul sa faca abstractie de incalcarea legii pentru ca Biblia spune “Sa nu judecati”. Bunul simt ne spune ca o asemenea aplicare a pasajului biblic e nelalocul ei. In cele ce urmeaza vom vedea si alte pasaje din Scriptura care arata cum au inteles si aplicat apostolii invatatura Mantuitorului.

O lecturare atenta a paragrafului evidentiaza faptul ca nu procesul de judecata, de evaluare in sine este gresit ci inversarea unor prioritati. Domnul Iisus arata ca tendinta noastra fireasca este sa ignoram propriile greseli, dar suntem foarte ageri in a vedea ce este gresit in dreptul altora. In partea finala Mantuitorul arata ca atunci cand in propria viata se produce o curatire, va fi mult mai eficienta incercarea de a corecta pe alte persoane: “scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau”.
Cu siguranta si liderii miscarii protestante au fost intampinati cu acest verset de catre Biserica Romano-Catolica pentru a-i convinge sa nu mai evidentieze starea corupta a bisericii si erorile ei doctrinare. Reformatorii, insa, nu s-au lasat intimidati si cenzurati de citarea inexacta si aplicarea gresita a acestui paragraf din Biblie. Protestantismul nu ar fi existat daca nu ar fi existat o judecata, o evaluare critica a ceea ce se intampla in bisericile crestine din timpul respectiv.

O aplicare corecta a pasajului ne recomanda urmatoarele:
-sa evaluam mai intai si sa corectam propriile noastre vieti, unde pot exista rele mai mari decat in viata celor pe care dorim sa-i evaluam;
-sa nu vorbim de rau (sa nu barfim) pe aproapele nostru – Biblia ne indeamna sa discutam direct cu cei care ne-au gresit in vreun fel si sa ajungem la o intelegere;
-sa nu evaluam doar pe baza unor standarde inventate de noi si care nu au suport biblic;
-sa nu fim mai aspri decat se cuvine pentru ca poate veni si randul nostru, cand gresim, sa avem parte de o judecata aspra;
-sa nu incercam sa ghicim motivele actiunii cuiva (dand o tenta negativa si faptelor care sunt bune)
-sa nu ne grabim sa evaluam sau corectam pe cineva inainte de a cunoaste mai bine persoana respectiva si lumina pe care o are (nu poti pretinde din partea cuiva care nu a studiat Biblia sa dea ascultare cerintelor ei in cele mai mici amanunte);
-sa nu emitem sentinte definitive in dreptul altor persoane, spunand ca vor fi sau nu vor fi in randul celor mantuiti. Multe persoane despre care credeam ca nu vor fi in Cer, se vor afla acolo pentru ca s-au pocait de relele pe care le-au facut.
Cand cineva face un lucru bun, nu suntem chemati sa punem sub semnul intrebarii motivele care stau la baza actiunii sale. E nevoie sa dam credit oamenilor, cel putin pana la proba contrarie. Asta face parte din generozitatea crestina.
Cand cineva nu are lumina din Biblie, trebuie sa avem foarte mare ingaduinta fata de esecurile si greselile lui. E posibil sa aiba o vestimentatie neadecvata, un comportament gresit, un vocabular necrestinesc. Cu toate acestea, acea persoana Il poate cunoaste pe Dumnezeu intr-o zi si poate sa intre in Imparatia Sa inaintea multora care se credeau mai buni, mai sfinti.

Sunt multe alte pasaje din Biblie care indeamna pe cei credinciosi la o judecata sanatoasa:
-suntem chemati sa judecam, sa evaluam invatatura pe care o primim in biserica, daca este in armonie cu Biblia (exemplul celor din Berea – Fapte 17:11);
-suntem asigurati ca vom reusi sa discernem cine sunt proorocii mincinosi, lupii nespirituali care ne pot conduce pe cai gresite daca le urmam sfaturile si invatatura (Matei 7:15-20) – “dupa roadele lor ii veti cunoaste” (vs.20), iar aceasta implica o analiza, o evaluare, o judecare a vietii lor (a lucrurilor care se vad). Liderii spirituali trebuie sa aiba o viata exemplara, care poate fi urmata (imitata) de credinciosi (1 Timotei 3; Tit 2:7; 1 Petru 5:1-3), altfel sunt descalificati sa fie conducatori;
-persoanele cu un comportament reprobabil, care aduc rusine numelui de crestin, trebuie evaluate si disciplinate de catre membrii bisericii (1 Corinteni 5);
-este nevoie de judecata si mediere atunci cand doua persoane nu ajung la o intelegere (1 Corinteni 6:1-6)
“Cum! Cind vreunul din voi are vreo neintelegere cu altul, indrazneste el sa se judece cu el la cei nelegiuiti si nu la sfinti? Nu stiti ca sfintii vor judeca lumea? Si daca lumea va fi judecata de voi, sunteti voi nevrednici sa judecati lucruri de foarte mica insemnatate? Nu stiti ca noi vom judeca pe ingeri? Cu cat mai mult lucrurile vietii acesteia? Deci, cand aveti neintelegeri pentru lucrurile vietii acesteia, voi puneti judecatori pe aceia pe cari Biserica nu-i baga in seama? Spre rusinea voastra zic lucrul acesta. Astfel, nu este intre voi nici macar un singur om intelept, care sa fie in stare sa judece intre frate si frate? Dar un frate se duce la judecata cu alt frate, si inca inaintea necredinciosilor!”

Sa nu judecati si evaluarea in afaceri
Zilnic ne confruntam cu o sumedenie de situatii in care trebuie sa judecam, adica sa evaluam, sa gandim. In afaceri ai nevoie sa judeci persoanele cu care vrei sa inchei un targ, adica sa le evaluezi seriozitatea, capacitatea de plata sau competenta de a executa o anumita lucrare. Nu poti investi orbeste bani intr-o asociere inainte de a evalua serios partenerii de afaceri.

Sa nu judecati si disciplina bisericeasca

Vigilenta crestina este necesara in mod evident in cadrul comunitatii crestine unde te inchini. In cadrul unei comunitati se cunoaste Biblia, cerintele ei. Daca cineva care pretinde a cunoaste Scripturile si care doreste sa dea invatatura altora, aduce prin exemplul personal si prin viu grai invataturi care nu au aprobarea Bibliei, este datoria oricarui credincios sa traga un semnal de alarma atunci cand vede pericolul. Bereenii au dat dovada de o intelegere corecta a indemnului de a nu judeca. Ei au inteles ca nu se aplica la faptul ca trebuie sa accepti invatatura unui predicator, fie el si vestitul Pavel, fara ca mai intai sa verifici acea invatatura cu Scripturile.

Mustrarea relelor, pacatelor, implica obligatoriu un proces de evaluare, de judecata, pe baza caruia se decide ce fel de mustrare este necesara:
Evrei 12:6 “Vegheati sa nu fie intre voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mancare si-a vandut dreptul de intai nascut.”  (judecata roadelor vietii cuiva, luarea unor masuri atunci cand cineva merge in directia gresita)
1 Timotei 5:20 “Pe cei ce pacatuiesc, mustra-i inaintea tuturor, ca si ceilalti sa aiba frica.”
Tit 1:13 “Marturia aceasta este adevarata. De aceea mustra-i aspru, ca sa fie sanatosi in credinta.”
Tit 2:15 “Spune lucrurile acestea, sfatuieste si mustra cu deplina putere. Nimeni sa nu te dispretuiasca.”

1 Corinteni 5:1,4,5,11-13 “ Din toate partile se spune ca intre voi este curvie; si inca o curvie de acelea, cari nici chiar la pagani nu se pomenesc; pana acolo ca unul din voi traieste cu nevasta tatalui sau. In Numele Domnului Iisus, voi si duhul meu, fiind adunati la olalta, prin puterea Domnului nostru Iisus, am hotarat ca un astfel de om sa fie dat pe mana Satanei, pentru nimicirea carnii, ca duhul lui sa fie mantuit in ziua Domnului Iisus… v-am scris sa n-aveti niciun fel de legaturi cu vreunul care, macar ca isi zice „frate”, totusi este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau raparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati. In adevar, ce am eu sa judec pe cei de afara? Nu este datoria voastra sa judecati pe cei dinauntru? Cit despre cei de afara, ii judeca Dumnezeu. Dati afara dar din mijlocul vostru pe raul acela.”

“Domnul Hristos a aratat foarte lamurit faptul ca aceia, care staruiesc pe fata in pacat, trebuie sa fie indepartati din Biserica, dar El nu ne-a incredintat noua lucrarea de a judeca motivele si caracterul. El cunoaste prea bine firea noastra pentru a ne incredinta aceasta lucrare. Daca am incerca sa smulgem din Biserica pe aceia care presupunem ca sunt numai cu numele crestini, cu siguranta ca vom face greseli. Nu arareori se intampla ca noi sa nu mai vedem nici o nadejde de indreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos ii atrage la Sine. Daca am proceda cu aceste suflete potrivit cu judecata noastra nedesavarsita, atunci le-am spulbera poate si ultima speranta. Multi dintre cei care gandesc despre ei ca sunt crestini, la ziua cea mare vor fi gasiti lipsa. Multi, insa, vor fi in ceruri, despre care vecinii lor gandeau ca niciodata nu vor ajunge acolo. Omul judeca dupa ceea ce izbeste privirea, dar Dumnezeu judeca inima. Neghina si graul vor creste impreuna pana la seceris; iar secerisul este incheierea timpului de har.” PDH  71

“Neghina si graul” este un alt exemplu clasic de intelegere si aplicare gresita a Bibliei, atunci cand vine vorba de mustrare sau disciplina bisericeasca. Un exemplu foarte bine cunoscut care se incadreaza aici este cel al lui Iuda, unul din cei doisprezece apostoli. Toate aparentele aratau ca Iuda este un urmas al lui Iisus. Cei unsprezece apostoli l-au recomandat ei insisi Mantuitorului, insistand ca el sa fie primit in grupul de ucenici. Doar Iisus stia ceea ce Iuda facea pe ascuns. Din acest motiv Iuda era neghina, pentru ca in aparenta viata lui era evlavioasa, era grau, semana atat de bine cu graul. Un alt exemplu este cel al lui Anania si Safira. Daca Duhul Sfant nu ar fi descoperit lui Petru pacatul lor ascuns, nimeni nu ar fi stiut ca ei sunt gresiti. Din nou, neghina semana atat de bine cu graul. In exterior nu puteai gasi in viata lor lucruri pe care sa le mustri, sa le reprosezi. La astfel de exemple se refera pilda despre grau si neghina, si ingaduinta pe care trebuie sa o avem cu cei pe care i-am banui a fi neghina. Cand insa pacatele sunt vizibile, cand apostazia cuprinde viata unei persoane sau a mai multora, acolo nu mai putem vorbi de neghina ci de spini (iar spinii ineaca, distrug binele – Matei 13:7), iar datoria strajerilor este aceea de a avertiza, mustra si de a incerca sa repuna picioarele celui gresit pe calea cea buna. Un alt exemplu de “neghina” este cel al lui Acan. Nici in cazul lui nu putem vorbi desre razvratire pe fata, apostazie vizibila. Acan avea un pacat ascuns. Chiar si in asemenea cazuri, biserica are datoria sa se roage si sa se descopere pacatele ascunse care impiedica binecuvantarea lui Dumnezeu si izbanda in lucrarea de evanghelizare a altor suflete.

In pasajul din Exod 32 avem un exemplu de disciplina bisericeasca in situatia unei apostazii pe fata, cand avem de-a face cu “spini“:
Exod 32:25,27 “ Moise a vazut ca poporul era fara frau, caci Aaron il facuse sa fie fara frau, spre batjocura vrajmasilor sai… El le-a zis: „Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Fiecare din voi sa se incinga cu sabia; mergeti si strabateti tabara de la o poarta la alta, si fiecare sa omoare pe fratele, pe prietenul si pe ruda sa.”

In Iosua 7 intalnim disciplina bisericeasca aplicata in situatia in care Dumnezeu descopera pacate ascunse, neghina:
Iosua 7:12,13 “ De aceea copiii lui Israel nu pot sa tina piept vrajmasilor lor: vor da dosul in fata vrajmasilor lor, caci sunt dati spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, daca nu nimiciti ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru. Scoala-te, sfinteste poporul. Spune-le: „Sfintiti-va pentru mine. Caci asa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: „In mijlocul tau este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei putea sa tii piept vrajmasilor tai, pana nu veti scoate lucrul dat spre nimicire din mijlocul vostru.”

In lucrarea de disciplina in biserica s-au comis adesea multe abuzuri. Persoane care au devenit incomode pentru ca mustrau relele existente au fost indepartate. Alteori, chiar cand cineva s-a facut vinovat de vreun pacat, nu s-a depus orice efort pentru indreptare ci s-a procedat cu graba la indepartarea celui gresit. In Matei 18 avem precizati pasii care trebuie facuti pentru indreptarea unei persoane. Abuzurile si greselile, insa, nu ar trebui sa impiedice pe strajerii care vad raul sa traga un semnal de alarma si sa ia masuri impotriva raspandirii lui.

“Nici un slujbas al bisericii nu ar trebui sa dea sfatul, nici un comitet nu ar trebui sa recomande si nici o comunitate nu ar trebui sa voteze ca numele vreunui vinovat sa fie indepartat din registrele bisericii, pana nu s-a urmat cu credinciosie invatatura data de Domnul Hristos. Atunci cand s-a urmat aceasta invatatura, biserica e justificata, curata inaintea lui Dumnezeu. Raul trebuie sa fie facut atunci sa apara asa cum este si trebuie sa fie indepartat, pentru ca sa nu se tot raspandeasca. Sanatatea si curatia bisericii trebuie sa fie pastrate, pentru ca ea sa poata sta inaintea lui Dumnezeu nepatata, imbracata in hainele neprihanirii lui Hristos.
Daca cel gresit se pocaieste, ii pare rau de ceea ce a facut si se supune disciplinei lui Hristos, trebuie sa i se dea un nou prilej. Si chiar daca nu se pocaieste, chiar daca sta in afara bisericii, slujitorii lui Dumnezeu inca mai au ceva de facut pentru el. Ei trebuie sa caute in mod staruitor sa-l castige la pocainta. si, oricat de grava i-ar fi fost vina, daca cedeaza la insistentele Duhului Sfant, marturisindu-si si parasindu-si pacatul, dand dovada de pocainta, trebuie sa fie iertat si primit din nou in staul. Fratii lui trebuie sa-l incurajeze pe calea cea buna, tratandu-l asa cum ar vrea sa fie tratati ei daca ar fi in locul lui, luand seama ca nu cumva sa fie ispititi si ei.
„Adevarat va spun”, a continuat Hristos, „ca orice veti lega pe pamant, va fi legat in cer; si orice veti dezlega pe pamant, va fi dezlegat in cer” (Matei 18, 18).
Declaratia aceasta isi mentine valabilitatea in toate veacurile. Bisericii i-a fost incredintata puterea de a lucra in locul lui Hristos. Ea este organismul randuit de Dumnezeu sa pastreze ordinea si disciplina in mijlocul poporului Sau. Ei i-a dat Domnul, prin delegatie, puterea de a rezolva toate problemele privind prosperitatea, curatia si ordinea in mijlocul ei. Asupra ei sta raspunderea de a-i exclude din partasia ei pe cei nevrednici, care prin purtarea lor necrestineasca aduc dezonoare asupra adevarului. Tot ce face biserica si este in acord cu indrumarile date de Dumnezeu va fi ratificata in cer.
Probleme de importanta grava se ivesc spre a fi tratate de biserica. Slujitorii lui Dumnezeu, randuiti de El pentru a fi calauza poporului Sau, dupa ce si-au facut partea, trebuie sa supuna bisericii intreaga problema pentru ca sa fie unitate in hotararea luata.
Domnul doreste ca urmasii Sai sa dea pe fata multa grija cu privire la felul cum se poarta unii fata de altii. Ei trebuie sa ridice, sa refaca, sa vindece. Dar nu trebuie sa fie neglijata disciplina bisericeasca cuvenita.”  7M 262-264
O comunitate locala, o Conferinta, o Uniune, o Diviziune in care acest proces al disciplinei bisericesti nu este urmat in armonie cu Biblia, devine o sinagoga a Satanei, un loc in care pacatul este tolerat si chiar incurajat, iar cei care indraznesc sa-l mustre vor fi indepartati (prin abuzarea disciplinei bisericesti).

“Ca oameni ce marturisim a fi reformatori, tezaurizand cele mai solemne si purificatoare adevaruri ale Cuvantului lui Dumnezeu, noi trebuie sa inaltam standardul mult mai sus decat este astazi. Pacatul si pacatosii din biserica trebuie sa fie imediat tratati, ca sa nu fie contaminati si altii. Adevarul si curatia inimii cer ca sa facem o lucrare desavarsita de curatire a taberei de Acani. Cei in pozitii de raspundere sa nu tolereze pacatul in fratele lor. Aratati-i ca el trebuie sa-si paraseasca pacatele sau daca nu, va fi despartit de biserica.
Cand membrii individuali ai bisericii vor activa ca adevarati urmasi ai blandului si smeritului Mantuitor, atunci va fi o mai putina acoperire sau scuzare a pacatului. Toti se vor stradui sa actioneze ca in prezenta lui Dumnezeu. Ei isi vor da seama ca ochiul Sau atotvazator este totdeauna asupra lor si ca pana si cele mai tainice ganduri ii sunt cunoscute. Caracterul, motivele, dorintele si scopurile sunt tot asa de clare ca si lumina soarelui pentru ochiul Celui Atotputernic. Dar putini sunt aceia care gandesc astfel. Cea mai mare clasa de oameni nu sunt constienti de socoteala infricosatoare ce trebuie sa fie data la bara judecatii lui Dumnezeu de catre toti calcatorii Legii Sale.”  5M 147

Daca implinind voia lui Dumnezeu suparam pe oameni, de multe ori alegem sa nu mai ascultam de Dumnezeu pentru a fi acceptati de semenii nostri. Si numim asta dragoste de oameni, cand in realitate nu este adevarata dragoste ci teama de a pierde popularitate, apreciere, comfort personal etc. Pacea care vine de la Dumnezeu nu poate fi primita prin compromis si tacere fata de relele la care suntem martori.
Laodicea nu este o biserica iubitoare de Dumnezeu si de oameni ci o biserica foarte toleranta. Toleranta ei este fata de pacat (care ia masca asa zisei dragoste). In acelasi timp, Laodicea este extrem de intoleranta fata de orice incercare de a o ajuta sa fie in clocot pentru Dumnezeu, sa fie curata si sfanta. Din acest motiv Laodicea este vomitata si doar o ramasita va fi mantuita, care a acceptat remediul divin.

                              sa nu judecati

Sa nu judecati si Sfanta Cina
“Exemplul lui Hristos nu ingaduie ca cineva sa fie exclus de la masa Domnului. Este adevarat ca pacatul cunoscut pe fata exclude pe pacatos. Acest fapt este aratat clar de Duhul Sfant. (1 Corinteni 5, 11.) Dar, dincolo de aceasta, nimeni nu trebuie sa judece. Dumnezeu n-a lasat oamenilor sa spuna cine trebuie sa ia parte la asemenea imprejurari. Pentru ca cine poate sa citeasca inimile? Cine poate deosebi graul de neghina? „Fiecare sa se cerceteze dar pe sine insusi si asa sa manance din painea aceasta si sa bea din paharul acesta.” Deoarece „oricine mananca painea aceasta sau bea paharul Domnului in chip nevrednic va fi vinovat de trupul si sangele Domnului”. „Caci cine mananca si bea, isi mananca si bea osanda lui insusi, daca nu deosebeste trupul Domnului.” (1 Corinteni 11, 28.27.29.) HLL 656

Exista pacat pe fata in bisericile laodiceene? Prea mult! Razvratirea e in toi. Sunt oamenii avertizati ca nu ar trebui sa intinda mana sa ia simbolurile Sfintei Cine? Cel mai adesea nu. Din pacate, prea multi sunt incurajati sa ia in chip nevrednic Cina Domnului. In cele trei luni dinaintea fiecarei ocazii de Cina, trebuie reamintite standardele vietuirii crestine. Dar aceste standarde au devenit atat de nesuferite, incat prea putini isi asuma riscul de a pomeni macar pe unele dintre ele (cu atat mai putin sa intre in detalii).  Oamenilor nu li se spune ca Sfanta Cina este un moment de angajament pentru a trai o viata curata, in care reforma in toate domeniile vietii trebuie sa fie vizibila si hotarata. Laodicea se razvrateste vizibil fata de reformele pe care nasterea din nou trebuie sa le aduca, dar se incumeta sa declare ca vrea sa traiasca o viata sfanta. Si pentru ca Dumnezeu nu se lasa batjocorit, pentru ca nu accepta minciuna unita cu sarbatoarea (Isaia 1:13), nu putini sunt bolnavi, si nu putini isi incheie viata nepregatiti pentru Cer (1 Corinteni 11:27-30). Cand te razvratesti fata de lumina cu privire la reforma in imbracaminte, dieta, educatie, muzica sacra, loc de munca, recreere, declari ca nu vrei sa mananci trupul lui Hristos si sangele Sau, adica sa fii partas la modul Sau de gandire si vietuire. (Ioan 6:51-58) Atunci de ce mai intindem mana sa luam azima si paharul cu must? Ele nu ne vor fi de nici un folos, ba mai degraba ne vor osandi (1 Corinteni 11:27-29)

Sa nu judecati si alegerile in biserica
In Biblie sunt mai multe pasaje care vorbesc despre evaluarea credinciosilor inainte de a li se incredinta raspunderi in biserica. Evaluarea lor nu este altceva decat o judecare a vietii pe care o traiesc pentru a decide daca sunt corespunzatori unei slujbe:

1 Timotei 3:2-6 “Dar trebuie ca episcopul sa fie fara prihana, barbatul unei singure neveste, cumpatat, intelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeti, in stare sa invete pe altii.  Sa nu fie nici betiv, nici bataus, nici doritor de castig marsav, ci sa fie baind, nu galcevitor, nu iubitor de bani; sa-si chiverniseasca bine casa, si sa-si tina copiii in supunere cu toata cuviinta. Caci daca cineva nu stie sa-si carmuiasca bine casa lui, cum va ingriji de Biserica lui Dumnezeu?  Sa nu fie intors la Dumnezeu de curand, ca nu cumva sa se ingamfe si sa cada in osanda diavolului. Trebuie sa aiba si o buna marturie din partea celor de afara, pentruca sa nu ajunga de ocara, si sa cada in cursa diavolului.”
Tit 1:5-9 “Te-am lasat in Creta, ca sa pui in randuiala ce mai ramane de randuit, si sa asezi presbiteri (Sau: batrani) in fiecare cetate, dupa cum ti-am poruncit: Daca este cineva fara prihana, barbat al unei singure neveste, avand copii credinciosi, care sa nu fie invinuiti de destrabalare sau neascultare. Caci episcopul (Sau: priveghetor.), ca econom al lui Dumnezeu, trebuie sa fie fara prihana; nu incapatanat, nici manios, nici dedat la vin, nici bataus, nici lacom de castig marsav;  ci sa fie primitor de oaspeti, iubitor de bine, cumpatat, drept, sfant, infranat; sa se tina de Cuvantul adevarat, care este potrivit cu invatatura, pentruca sa fie in stare sa sfatuiasca in invatatura sanatoasa, si sa infrunte pe potrivnici.”

Daca cineva spune ca un frate nu corespunde acestor criterii si se opune alegerii lui in acea slujba, o intelegere gresita a pasajului din Matei 7:1 ii va determina pe altii sa-i spuna ca nu e treaba lui sa judece viata altui frate. In cazul acesta vom alege cu ochii inchisi (cum adesea se si intampla) oameni care nu respecta cerintele biblice sa conduca diverse comunitati locale, Conferinte, Uniuni, Diviziuni etc. Iar urmarile sunt pe masura. Implinim profetia din Osea 8:4 “Au pus imparati fara porunca Mea, si capetenii fara stirea Mea; au facut idoli din argintul si aurul lor: de aceea vor fi nimiciti.”

Sa nu judecati si mustrarea “unsilor”
Cele mai mari retineri pe care le au oamenii in a mustra pacatul se intalnesc atunci cand destinatarii mustrarii sunt pastorii care nu sunt exemple bune pentru comunitate prin vietuire sau diverse actiuni. Gandul ca ei ar fi “unsi” de catre Dumnezeu ii determina pe unii sa nu le adreseze nici un cuvant de mustrare si chiar sa-i impiedice pe altii sa o faca, folosind sintagma: “nu ai voie sa te atingi de unsul Domnului”. Cand spun asta, oamenii se gandesc la episodul in care David nu i-a luat viata lui Saul, desi putea sa o faca. Privind la detalii, vom vedea ca lucrurile stau putin diferit. In primul rand, atat Saul cat si David avusesera o ungere vizibila, evidenta, prin profetul Samuel. Prin comparatie, lucrul acesta lipseste astazi (cu desavarsire aproape, am putea spune). Din nefericire, nepotismul si simonia au devenit tot mai prezente si in randul bisericilor protestante in ce priveste angajarea tinerilor ca pastori sau mentinerea lor in acele slujbe. In al doilea rand, desi Saul era uns ca imparat, David a indraznit sa-l mustre, taind din coltul hainei si punandu-i apoi intrebari cercetatoare.

                                     sa nu judecati si mustrarea unsilor - David si Saul
In privinta lui Saul uitam de un episod foarte interesant. In pasajul din 1 Samuel 22 aflam ca imparatul Saul le porunceste slujitorilor sai sa omoare pe preotii Domnului care se aflau la Nob, avand o banuiala ca acestia l-ar fi ajutat cu bunastiinta pe David sa scape de Saul (lucru care nu era adevarat). Slujitorii lui Saul devin niste eroi colectivi, niste exemple demne de urmat, prin refuzul lor de a aduce la indeplinire o porunca abuziva a regelui / unsului (1 Samuel 22:17). Ei nu erau profeti, nici generali sau alti oameni cu mare influenta pe langa rege, incat sa spunem ca ei puteau sa se opuna poruncii regelui, dar noi nu. Dorinta regelui a fost indeplinita in cele din urma prin mainile altui personaj, doritor sa intre in gratiile imparatului. Nu stim ce consecinte au suferit slujitorii care au refuzat sa asculte. Sfanta lor neascultare este o incurajare pentru orice enorias ispitit sa urmeze indrumarile unui pastor, chiar uns de Domnul sau mai putin uns, in momentul in care acesta nu ofera indrumare si invatatura in armonie cu Biblia. Din fericire exista numeroase alte pasaje in Biblie cand oamenii ascultatori de Dumnezeu nu s-au lasat impresionati de stralucirea slujbei cuiva si au mustrat relele care se infaptuiau.
In Noul Testament avem exemplul lui Petru, unul care de asemenea fusese uns de Domnul Iisus sa fie un slujitor al Evangheliei. Aceasta ungere nu il facea infailibil, insa. Doar Biserica Romano-Catolica promoveaza aceasta doctrina nebiblica a infailibilitatii conducatorului bisericii. Atunci cand Petru a facut greseli (Galateni 2), a fost mustrat in public de catre apostolul Pavel. Trebuie apreciat atat curajul lui Pavel cat si umilinta de care da dovada Petru ulterior prin faptul ca nu incearca sa-l discrediteze pe Pavel sau chiar sa-l elimine din randul credinciosilor, pentru a nu mai avea parte de asemenea surprize pe viitor.
Pavel, de asemenea, nu se simte jignit cand credinciosii din Berea il verifica cu Biblia pentru a vedea daca invatatura pe care o aducea era corecta. Nici nu a facut uz de ungerea divina (supranaturala, evidenta) pe care o avusese pentru predicarea Evangheliei. Din nou, un exemplu pozitiv atat din partea “unsului” cat si din partea credinciosilor.
Domnul Iisus ne avertizeaza ca e periculos sa urmezi orbeste pe alti oameni. Trebuie sa verificam, sa evaluam permanent, sa judecam roadele vietii unsilor, profetilor, pentru a ne asigura ca sunt slujitori ai Celui Prea Inalt si nu prooroci mincinosi, lupi imbracati in haine de oi (Matei 7:15-20). Acest pasaj de avertizare urmeaza imediat dupa indemnul Mantuitorului de a intra pe poarta cea stramta. Si lucrul acesta nu e la voia intamplarii. Oamenii care sunt pacaliti de proorocii mincinosi, vor fi impiedicati de catre acestia si teologia lor sa intre pe poarta stramta. De doua ori Mantuitorul ne ofera fagaduinta ca “ii veti cunoaste dupa roadele lor”. Asadar, nu e vorba de banuiala, de bajbaiala, ci de ceva evident. Trebuie sa ne folosim creierul, si nu sa-l lasam la intrarea unui locas sfant. Un creier iluminat prin Duhul Sfant si prin cunoasterea si trairea sfaturilor Scripturii, va discerne binele de rau, falsitatea de adevar, calea cea larga de cea stramta, lupii de adevaratii pastori. Lupul prins in turma va pretinde sa nu fie judecat, va striga ca nu ai dreptul sa-l judeci. Orice crecindios adevarat, insa, trebuie sa actioneze ca un pastor, ca unul care este pazitorul fratilor sai.
Intelegerea gresita a versetului din Matei 7:1 este unul din factorii care a condus la tolerarea apostaziei in mijlocul credinciosilor, la intretinerea, sponsorizarea lupilor in fruntea turmelor (prin zecimi si daruri), oamenii traind cu impresia ca Domnul doar trebuie sa-i judece pe pastorii mincinosi, pe lupi. Neasumarea responsabilitatii individuale (datorita necunoasterii adecvate a Bibliei si Spiritului Profetic), duce la pierzare pe multi astazi (Osea 4:6 “Poporul Meu piere din lipsa de cunostinta”).
Cei care conduc apostazia si contribuie la realizarea de vitei de aur, nu trebuie nici incurajati, nici sponsorizati. Din pacate doar factorul bani, lipsa acestora, ii poate impiedica pe multi lupi sa mai fie activi in lupta impotriva cailor lui Dumnezeu, iar membrii de rand au dreptul si responsabilitatea de a stopa mijloacele sa ajunga pe mana lupilor. Cand intr-o Conferinta intreaga nu gasesti nici macar un pastor care sa se opuna activ apostaziei, sa predice si sa dea un exemplu viu in ce priveste reforma in toate aspectele vietii (reforma in educatie, recreere, imbracaminte, locul de munca, ), devine evident ca a sprijini financiar acel corp pastoral este tradare fata de Dumnezeu. Mai multe detalii despre acest subiect se pot lectura si in articolele Zecimea – Batalia pentru bani si batalia pentru inima sau Excomunicarea sfintilor. Amintim aici doar cateva pasaje inspirate care vorbesc despre responsabilitatea fiecarui membru de a indruma banii primiti din partea lui Dumnezeu spre indivizi si proiecte care nu lupta impotriva adevarului si a reformei. Aceasta e calea mai grea, pentru ca implica rugaciune, cercetare, responsabilitate personala, dar este calea inteleapta.
Vaiuri teribile sunt adresate celor care predica adevarul dar nu sunt sfintiti prin el si de
asemenea celor care consimt sa accepte si sa pastreze pe cei nesfintiti sa lucreze pentru ei prin cuvant si doctrina.” 1T 261, 262 Cei vizati aici sunt membrii bisericii, deoarece lucratorii nesfintiti nu lucreaza pentru Conferinte ci pentru membri. Ei sunt doar angajati si trimisi de Conferinte dar beneficiarul direct sunt membrii comunitatilor, care sunt chemati sa refuze pastorii care promoveaza apostazia sau pastreaza tacere totala fata de adevarurile cercetatoare, doar pentru a nu-si pune in pericol salariul si locul de munca.

                                Gandeste inainte sa dai, cauta destinatia cea mai buna
“Ma intrebi ce ar trebui sa faci cu privire la faptul ca foarte putin ajutor este oferit
departamentului lucrarii unde activezi. As spune: increde-te in Domnul. Exista o modalitate
randuita pentru voi pentru a avea ajutor pentru campul din Sud. Fa apel la oameni. Acesta
este singurul mod de lucru pe care-l poti urma, in circumstantele date. Nu trimite nici un fel
de informare cu privire la situatie prin intermediul publicatiilor noastre religioase pentru ca
nu vei avea izbanda. Trimite apelul direct la oameni. Caile lui Dumnezeu nu trebuie sa fie obstructionate de caile omului. Sunt persoane care au mijloace fnanciare si care vor oferiatat sume mari cat si sume mici. Acesti bani sa vina direct la lucrarea voastra lipsita de mijloace. Domnul nu a precizat nici un canal oficial prin care mijloacele ar trebui sa treaca .” Spaulding & Magan Collection, pg. 498 (Mesaj adresat conducatorilor primei scoli independente din timpul lui EW, Madison, neafiliate nici unei Conferinte, scoala pe care conducatorii bisericii incercau sa o saboteze)
• “Nu va faceti griji ca unele sume merg direct la cei care incearca sa faca lucrare
misionara in mod discret si eficient. Nu e nevoie ca toti banii sa fie administrati de
catre o singura agentie sau organizatie. Sunt multe lucruri care trebuie facute pentru cauzalui Dumnezeu. Trebuie cerut ajutor din orice sursa posibila. Sunt oameni care pot face lucrarea de strangere de fonduri pentru cauza, iar atunci cand acestia actioneaza constiincios si in armonie cu sfaturile conlucatorilor din campul pe care il reprezinta, nici o restrangere nu ar trebui sa fie exercitata asupra lor. Ei sunt conlucratori cu Cel ce si-a dat viata pentru salvarea de suflete… Celor din Conferintele noastre care au simtit ca au autoritatea sa interzica strangerea de mijloace in anumite teritorii le spun acum: Aceasta chestiune a fost prezentata inaintea mea in repetate randuri. Acum dau marturie in numele Domnului catre cei vizati. Oriunde ati fi, opriti interzicerea aceasta. Lucrarea lui Dumnezeu nu trebuie sa fie impiedicata in felul acesta. Dumnezeu a fost slujit cu
credinciosie de catre acesti oameni pe care voi ii supravegheati si criticati. Ei sunt
oameni care se tem de Dumnezeu si il onoreaza, sunt impreuna lucratori cu El.
Dumnezeu sa va fereasca sa puneti vreun jug pe gatul slujitorilor Sai. Este privilegiul
acestor lucratori sa accepte daruri si imprumuturi pe care sa le investeasca in a face o lucrare importanta care trebuie sa fie facuta. Aceasta povara a responsabilitatii pe care unii au presupus ca Dumnezeu a pus-o asupra lor prin pozitia lor oficiala, nu a fost niciodata pusa. Daca oamenii ar sta liberi pe platforma inalta a adevarului, nu vor accepta responsabilitatea de a face reguli prin care sa impiedice si sa ingradeasca pe lucratorii alesi de Dumnezeu in lucrarea lor de pregatire de misionari. ” Spaulding-Magan
Collection, pg. 419-424. (Jan. 6, 1908)  [aceste avertizari dure sunt adresate conducerii bisericii in momentul in care a incercat sa opreasca adunarea de fonduri pentru scoala
Misionara Madison, care nu se afla sub umbrela si autoritatea bisericii, dar care avea
sprijinul total al lui Dumnezeu si al profetului lui Dumnezeu]

Multi Urie au fost ucisi la porunca “unsilor” din zilele noastre, prin intermediari care copiaza caracterul lui Ioab. Este cazul tipic de persoane care isi lasa creierul la intrare si asculta orbeste de cei “unsi”. Consecintele pentru ambii (si Ioab si David, cu toata pocainta sincera a celui din urma) raman o avertizare pentru cei care le calca pe urme.

Ferice de cine aspira sa-si insuseasca caracterul divin, manifestat in viata si lucrarea Domnului Iisus. Mai jos gasim un portret bine creionat al adevaratilor protestanti de care are lumea nevoie acum:

Nevoia cea mai mare pe care o are lumea este aceea de barbati — barbati care sa nu se lase cumparati sau vanduti, barbati care sa fie cinstiti si credinciosi in adancul sufletului lor, barbati care sa nu se teama sa spuna pacatului pe nume, barbati a caror constiinta este la fel de bine orientata catre datorie, precum este acul busolei catre pol, barbati care vor lua pozitie neclintita pentru adevar, chiar daca s-ar prabusi cerurile.” Ed 57